Când toamna …
(de Alexandru Gherghel)
Când toamna dorul plânge-n suflet
Duios ca într-un dulce cânt,
Gândesc la o crăiasă mândră,
Ce doarme-n cel mai scump mormânt.
Şi-n minte-un cântăreț îmi vine
Îi știu cântarea pe de rost -
Strein, necunoscut de nimeni...
Sau poate însumi eu am fost.
Am rătăcit în anii tineri
Pe alte ţărmuri dus de-un vis,
Dar visul îl adun fărâme
Acum din funduri de abis.
Cântam în nopțile-nstelate
Un dor ca mine de străin,
Un dor ce se schimba-n acorduri
Născând cu-al soarelui declin.
Și la o poartă feodală
Crăiasa palidă mi-a-ntins,
Cu mâna albă ca zăpada,
Un crin de buzele-i atins.
Dar toamna, revenind cu cântul...
Schimbat-am cântul în delir
Şi-a mele doruri — triste doruri --
În flori culese-n cimitir.
Mormântul îngheța cu visu-mi
Sub frunzele căzute-ntâi,
Şi-o cruce – umbră nepătată
Veghea la tristul căpătâi
.
Departe-a trebuit de-atuncea
Povara doliului să port,
Tăcut, nemângâiat de nimeni...
Căci cântecul de-atunci e mort!
(de Alexandru Gherghel)
Când toamna dorul plânge-n suflet
Duios ca într-un dulce cânt,
Gândesc la o crăiasă mândră,
Ce doarme-n cel mai scump mormânt.
Şi-n minte-un cântăreț îmi vine
Îi știu cântarea pe de rost -
Strein, necunoscut de nimeni...
Sau poate însumi eu am fost.
Am rătăcit în anii tineri
Pe alte ţărmuri dus de-un vis,
Dar visul îl adun fărâme
Acum din funduri de abis.
Cântam în nopțile-nstelate
Un dor ca mine de străin,
Un dor ce se schimba-n acorduri
Născând cu-al soarelui declin.
Și la o poartă feodală
Crăiasa palidă mi-a-ntins,
Cu mâna albă ca zăpada,
Un crin de buzele-i atins.
Dar toamna, revenind cu cântul...
Schimbat-am cântul în delir
Şi-a mele doruri — triste doruri --
În flori culese-n cimitir.
Mormântul îngheța cu visu-mi
Sub frunzele căzute-ntâi,
Şi-o cruce – umbră nepătată
Veghea la tristul căpătâi
.
Departe-a trebuit de-atuncea
Povara doliului să port,
Tăcut, nemângâiat de nimeni...
Căci cântecul de-atunci e mort!