Pajuri supersonice cu mii de inimi și aripi
cară munții-n gheare, la stăvilarele umbrei,
poartă-mi deschid, spre Samoș,
printre coloanele unui infinit păduros, de uraniu,
de-a lungul oului păsării cu strigăt înalt, răscolitor,
deasupra cerbilor, unde constelația sevelor
urcă-n brazi cu pâine și lapte;
de la pupitre de comandă,
sondorii, minerii, geologii, medicii abisului
iau pulsul și temperatura planetelor;
gările curcubeielor
salută entuziaste, pe geamanduri, viitorul torid;
poeții poartă colivii cu granguri de crom –
trimit stoluri, jerbe de fluiere,
înaintea catargului ce duce-n galaxii de narcise
cocorița din craniul piramidei;
galactopitecantropii
fac respirație artificială la nouă argele,
împlântându-și arterele-n câmpuri magnetice,
dirijează aștrii sterpi
în orbitele stelelor gravide...
Din „Noul Turn Babel”
|
