Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Luminița Suse (1960 - ...)

Cea mai frumoasă poezie
Îngerul cu pumnii strânși
Poem omniacut
Zidiți în pentagrama durerii
Iubirea ca o dezlegare la cireșe
Autoportret cu chibrituri
Poem cutremurat, dintr-un ochi zburat
Sonet vegetal
Sacrificiul mirării
Naivitate
Conserve de lumină
Minuni infecțioase
Tripod
Ce soartă au cuvintele scrise?
Descântec
Licurici în pupilele vântului
Poem erotic
Volumul de versuri



         Cea mai frumoasă poezie

Fiecare clipă este ocazia astrală
de a scrie 
cea mai frumoasă poezie
despre orice suflare
ori simțire oricât de banală
chiar erezie,
tot ce ne însuflețește 
este prilej de sărbătoare,
și cum zâmbetul cel mai reținut 
te eliberează râzând nebunește,
din sentimentul cel mai tăinuit
în acest univers
nu te poți înălța decât visând 
repetat la infinit
somnul de faur al aceluiași vers
din care te vei trezi 
sărbătorit în neștire
de cea mai pământeană iubire.
La inceputul paginii


         Îngerul cu pumnii strânși

Fără sorți de izbândă 
mă pândește lupoaica primei iubiri 
rănită și la fel de flămândă
cu ochii de-aramă și colții subțiri.

Ce norocoasă mi-e libertatea, doar ea
îmi sălbăticește prin gânduri
atoatepăzită de-o stea
această lume lipsită de mirări mărunte 
cu semnătura păcii de sine în riduri
este numai și numai a mea.

Semenii mei își poartă oglinzile-n frunte
în ele văd îngerul cu pumnii strânși
haiducind la spate-mi prin codrii arămii
și vulcanii sângelui încă nestinși
din umbra inimii...
La inceputul paginii


         Poem omniacut

Ce mână
ridică noaptea la sine
și amână
dictatura zilei de mâine?...

Nu mai știu
am dormit atoatevisând
până târziu
căzut-au soldații luminii
pe rând.

Pustiu
în frontul dintâi al furtunii
învingători - nici unii 
nici alții - balans absolut
și multe stele 
în giulgiul din noapte căzut 
pe degete grele
de lut
târându-și rebel prin inele 
prezentul omniacut.
La inceputul paginii


         Zidiți în pentagrama durerii

Nu trebuie să coborâm în pământ
ca să înrădăcinăm în foc
calea sângelui.

Nu trebuie să construim biserici
de lemn pe fiecare stea
a universului vizibil.

Nici să scormonim cerul cu sabia 
minții până la mitra stelei 
ce ne-a născut.

Să lăsăm acum timpul să ne deșire 
crinii din colțurile pentagramei 
în care ne-a fost circumscris 
trupul,
ca o rană despicată 
în cinci lacrimi de sare, 
așteptând trecerea apei prin ele.

Așa o să îmbătrânim, perfecți,
în aceste altare de oase 
până când
ne vom înălța odată cu steaua
sângerând, în cădere, 
cosmologia inimii.
La inceputul paginii


         Iubirea ca o dezlegare la cireșe

Învingătoare par a fi mereu eu
în lupta cu acest torent ateu
lipsit de pudoare
ce-mi descoase intermitent
cu foarfeci albastre și ace lichide
pleoapele strânse tare
peste livada de cireșe pietroase
din colivia-mi de coaste livide...

Dar ce bănuială de lacrimă acidă
ca un vis de răzbunare
al norilor din somnul iubirii plenare
se rupe din ochi verzi de omidă?...

Doamne, și cu ce foame îmi strică 
a inimii cămașă din zale de sticlă...
La inceputul paginii


         Autoportret cu chibrituri

Nu îmi mai prisosesc cuvintele fierbinți
greierii minții cad fluierând înăuntru 
peste muchii ascuțite de gânduri
păsările tac orbind înghețate 
în moalele ochilor.

Centura de siguranță de mult a pierdut
mirosul de colonie posesivă
a bărbatului iubit,
nu, nu mi-am transcris carnea încă 
într-un manual al simțurilor 
cu unică întrebuințare.

Expresia aceasta de inimă împietrită
cu aorta retezată timpuriu și laș
ce mă dublează din oglinda 
retrovizoare nu mi se potrivește 
nicidecum și mă irită

orice asemănare cu Venus din Milo

nu mă eliberează
din închisoarea speranței în bine, 
chiar așa inadecvat încălzită, acum când 
zilele trec dezbrăcate de sărbătoare,
da, legile nou votate permit 
astfel de nebunii sociale,
și nuduri defilează triumfal pe trotuare
 

în timp ce eu aleg să rămân 
femeia cu chibrituri demodate
incinerând vise evanescente și încăpățânate, 
rime albe de poeme postmoderniste,
în acest oraș locuit de statui protocolare,
comunicând numai ce este
politic corect,

ieșind tot mai rar din pepeni sau din inimă
în iarna ce exilează concret 
sub orice aspect
eu încă aștept să ard pe dinăuntru 
sau pe dinafară.
La inceputul paginii


         Poem cutremurat, dintr-un ochi zburat

La picioarele tale - o umbră căzută din cuib.
Îți spui că este în zadar, oricum moare
n-o s-o ridici tu din gheață, nici din tăciuni,
nu este suficient loc pe placa aceasta tectonică
pentru gesturi inutile și destabilizatoare,

numai copiii cred necondiționat în minuni.

Și este păcat să încerci, din mai multe motive,
ca pe propriul tău ochi drept să o îngrijești
când în ochiul celălalt pândesc pisici viteze
torcând din privirile lui pofte nefirești.
La sânii lor te-ai rotunjit, răsfățat cu antiteze

și nu mai ești copil, nici impresionabil, nici ușor.

Ești un specimen puternic, perfect adaptat
la realitatea colectiv acceptată, un supraviețuitor,
nu-ți îndrăznește dreptul cât pășește stângul,
cu pisici mioape te-ai fi plictisit inadecvat zgârâiat
și speri ca peste milenii zdrențuite de ghearele lor

să-ți găsească mumia păsării în sacofagul ochilor.
La inceputul paginii


         Sonet vegetal

Am fost al lăcrămioarei somn stângace
respirând sub talpa capricioasă a unui vis
acest blestem e-acum un dor prescris
nu știu ce altceva mi-ar mai putea face

decât să muște inutil câteva sepale orfeline
până când din clorofila-mi sărutată doar de foc
și de pământuri rare alcaline
nu vor mai fi rămas decât tăciuni fără noroc.

Poate se va juca incoerent c-un puls mimetic
prin inima bătrână-a unui foetus
în osuaru-i fraged conservat ascetic

pentru renașteri singulare
în sufletul-mi binecuvântat cu flori de lotus
și-atins doar cu dureri de lăcrămioare.

(din volumul “Sacrificiul mirării”, 2002)
La inceputul paginii


         Sacrificiul mirării

Și m-am abandonat 
aer naiv vidului însetat
iris crud retinelor flămânde
hrană vie privirilor fecunde
mugur de șoaptă la ureche
intuiție nudă anotimpului
pentru sâmburele pereche 
din pântecul fructului.

Am ars în zbor de mii de ori
cu penele aripilor disperate 
să-i fie zâmbete de meteori
pe orizontul sterp, în noapte.
Am râs, am plâns și am rescris 
povestea licuriciului clarvăzător 
și am zburat cum ne-a fost scris
mirare coaptă într-un singur dor.

(din volumul “Sacrificiul mirării”, 2002)
La inceputul paginii


         Naivitate

Mai trec prin gară uneori 
alerg cu disperare către poarta trei 
și iau bilet la trenul anunțat în zori 
deși nu pleacă niciodată nicăieri 
și-n gară sunt doar două linii.

Mai sper în veșnicie uneori 
din calea arșiței neînduplecate 
strâng frunze verzi și desuete flori 
le-așez pe file reci de cărți 
și le presez gentil c-un disc de ambră 
dând sensuri noi cuvintelor deja uscate.

Mai simt că sunt vie uneori 
când umbra trenului amușinează-n nori 
când frunze imprudente mă grăbesc 
încremenită-n loc inspir parfum de clipă 
și vânturi furioase mă plesnesc 
că nu-ndrăznesc să calc nici pe-o furnică. 

(din volumul “Sacrificiul mirării”, 2002)
La inceputul paginii


         Conserve de lumină

Ce ninsoare insidioasă și tristă,
lipește nebuloasele nopții pe geam
mântuind tot ce știu că există...
L-am găsit pe pământ, îmi spuneam,

respiră, ca mine, doar lumină albastră.
Vom trăi în neaua din somn, murmuram,
pentru că numai fulgii minunii din noi
viscolesc același zbor prin fereastră

cu-aceleași febrile pseudo-atingeri
imuni la acidul din prea recile ploi.
Dar ce nerăbdare ne colindă nebună

în spațiul acesta sleit de constrângeri
și ninge aripi potrivnice peste îngerii goi
eludați de chemări înghețate-n lumină.
La inceputul paginii


         Minuni infecțioase

Ce departe am mers peste tăciuni
nu știu decât molia perfidă
din cartea grea de rugăciuni
și tantalizații sfinți dintr-o absidă.

Ce-aproape am fost de eres
știe doar aripa sanctificată-n șoapte
și afișată-n sens orar invers
pe o tabelă a zborurilor întârziate.

Ne-am infectat cu repetabile minuni
la umbra psalmilor stinși pe buze
între mirarea sublimată în căpșuni
și indecența unghiurilor obtuze.

(din volumul “Sacrificiul mirării”, 2002)
La inceputul paginii


         Tripod

Întotdeauna s-a întâmplat
o umbră de tinichea între noi,
câte una pentru fiecare 
îndoială și certitudine,
ca un cutremur ilogic destinat
să destabilizeze cifra doi.

Mult zgomot pentru nimic,
sublimări prin furci caudine
și fulminații complementare;
în acest triptic
eu treceam goală prin soare
tu te revărsai plin din mine,
iar în mijloc, fumega o iubire 
prezumtiv mare.

Mereu a existat 
ceva nealienat între noi
ce-a adăugat stabilitate
la magia numărului doi
și sens la penumbra pereche.

Acum suntem tot trei
în aceeași fragilă cetate,
tu, eu și... 
vino mai aproape 
să ne șoptim cuvintele ei 
la ureche.

(din volumul “Anotimpul licuricilor”, 2001)
La inceputul paginii


         Ce soartă au cuvintele scrise?

Poate 
cad respinse în zborul spre pleoape
sau se pierd din a irișilor vină
ghilotinate din greșeală de pupile
și te jenează penumbrele lor pe retină

Poate 
te agasează cu temerile lor crude
ți-au parfumat ziua cu esență de tei
ți-au populat mintea cu idei nude
sau te-au iubit pueril și fără temei.

Poate 
mi-au copiat la indigo fața sufletului
și amprentele sentimentelor interzise
sau mi-au scanat secretul modelului
din nostalgia războiului de țesut vise.

Poate
ceea ce citești chiar versurile tale ardente 
dintr-un poem ce nu-mi era adresat
propagat în lanț între continente
ce mă-nsuflețește acum cu efect întârziat.

(din volumul “Anotimpul licuricilor”, 2001)
La inceputul paginii


         Descântec

Cât aer se consumă fără tine
atâta dor pe aripi mă susține,
câte clipe-mpreună o să pierzi
atâtea șoapte să-mi dezmierzi.

Câți sâmburi înveliți în măr 
atâtea mirări crude încă dor,
câte săruturi arse în pereche
atâtea vișini coapte la ureche.

Câți licurici asfințind în luminiș
atâtea stele alintate pe furiș,
Câte buze înrobite între noi
atâta stoicism în baza doi.

(din volumul “Anotimpul licuricilor”, 2001)
La inceputul paginii


         Licurici în pupilele vântului

Simt umblet de melc 
ademenit de clorofila 
germinând docil
în muguri comestibili
pe trasee curbilinii
sub perechea de umeri.

Port cruciade sub gene
și sub centura de castitate
a cerceilor de șoapte
se-aud transpirațiile epice
din epopee înscrise
apocrif pe lobul urechii.

Aerul sedus între noi
încremenește rebel
pentru o mică eternitate
cât un anotimp amânat
până la nunta de licurici
din pupilele vântului.

(din volumul “Anotimpul licuricilor”, 2001)
La inceputul paginii


         Poem erotic

Voi aluneca pe urme de nisip ca vântul
adulmecându-ți mirosul pielii răspândit
între hainele noastre precum parfumul 
florilor de câmp cosite odată cu grâul.

Și voi gusta din fructul blestemat al iubirii
mușcându-ți buzele ca din gutui coapte
mirosind a toamnă iubită tandru-ntre vii
și a parfum de-ocean răvășit peste noapte.

Strângându-te la piept, voi retrăi fantasma 
și sființenia împlinită a îmbrățișării târzii
sclava mirării că are aceeași  mireasmă,
iterând încă o dată, esența iubirii dintâi.

(din volumul “Anotimpul licuricilor”, 2001)
La inceputul paginii


         Volumul de versuri

Va invitam la pagina Media, pentru a citi on line, 
volumul de versuri "Geometrii singulare",
de la aceeasi autoare.
La inceputul paginii