Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Ion Pribeagu (1887 - ...)

În țara mea
Când va vorbi femeia ...
Sonet bohem
Acelei care a plecat
De ziua mea ...
Regrete eterne
File de jurnal



         În țara mea

În țara mea sunt văi și munți și flori,
Și diamante,
Și sunt sticleți atât de mulți în capete savante !...
Poeții ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Și crește-atât de mult spanac pe lanurile țării.

În țara mea sunt tei și plopi,
Și zarea-i diafană,
Și-n țara mea jandarmi și popi iau lefuri de pomană;
Și-n țara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri și tuturor dau veste
Că-n țara mea sunt trandafiri și fete
Că-n poveste,
Idile nasc și se desfac subt luminiș de lună,
În țara mea onoarea-i fleac și dragostea
Minciună.

Și-n țara mea sunt mulți părinți ce plâng morminte
Multe ...
Și pribegesc scrâșniri din dinți ...
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon și nedreptatea-i lege,
Când guvernanții-s de carton
Și nepăsarea Rege ?

Din volumul « Vârfuri de spadă », 1915
La inceputul paginii


         Când va vorbi femeia ...

... vor tremura în haos vibrări de oale sparte
Și-n lumile de cratiți și de tigăi deșarte,
Vor fumega în spasme de fumuri violete
Anemice sarmale, 
Și ftizice cotlete,
Și arse maioneze vor plânge-n ziua ceea,
Când, searbădă, vorbi-va la Cameră femeia.

Va leșina pământul și largurile firei,
Se vor mândri matroane din Teiu
Și Dealu-Spirei.
Și vor ofta bărbații,
Și vor țipa copiii.
S-o umple de alaiuri meleagul României,
Și jale fi-va-n case și plâns afară fi-va,
Când va trânti cu pumnul în masă
Paraschiva.

Va naște zvon de glasuri, interpelări
Și tropot,
Atacuri, întreruperi cu aiurări de clopot,
Vor naște toalete și va domni Nimicul.

Într-un proiect de lege se va trezi
Ibricul,
Și pudra,
Și juponul,
Chiuloții și caleașca,
Când, searbădă, vorbi-va la Cameră Popeasca.

Din volumul « Vârfuri de spadă », 1915
La inceputul paginii


         Sonet bohem

Tovarășului meu întru mansardă

Aseară mi-a venit proprietara, -
Madame Ecaterine Bobnăut, -
Punându-mi în vedere să mă mut,
Că n-am plătit chiria toată vara.

Am opinat că timpul nu-i trecut,
Că dacă scriu romanul “Donna Clara”,
O să mă proslăvească toată țara
Din Dorohoi și până la Sascut

I-am spus, apoi, că noaptea-i aurită,
Că m-a trădat o damă din elită
Și a fugit c-un prinț din Slobozia ;

Și-am plâns pe-altarul dragostei defuncte,
Și m-a îmbrățișat și ... puncte ... puncte ...
Și m-a convins că mi-am plătit chiria.

Din volumul « Picante »
La inceputul paginii


         Acelei care a plecat

Când ai plecat, zâmbind, din casa noastră,
Din odăița plină de senin,
În grabă, ai uitat o floare-n glastră
Și pijamaua ta de crèpe de chine.

Sărmana pijama cu flori bizare,
În care-ai râs atât, nici nu credea
Că va veni o zi amară-n care
Ai să ne uiți, pe mine și pe ea.

De-atunci, ședem în fiecare seară
În fața sobei pline de cărbuni
Și depănăm povestea iar și iară,
Ca doi prieteni buni.

Știind c-atât de mult îți fuse dragă,
O-mbrățișez sub vraja din amurg,
Prin falduri îmi adorm privirea vagă
Și-i mângai fiecare brandenburg.

Și noaptea, prin apusuri cristaline,
Când dorul sparge-al lacrimilor dig,
O culc în pat alăturea de mine
Și-o învelesc, ca să nu-i fie frig.

Din volumul « Strofe ștrengare », 1930
La inceputul paginii


         De ziua mea ...

De ziua mea, aș vrea să se reverse
Din cer apoteoze de rubine ;
Să curgă flori, parfumuri, cavatine
Și dans de focuri albe și diverse.

În casa mea, cu statui bizantine,
Să vie trubaduri de școli adverse,
Femei cu ochii plini de lumi perverse
Și critici cu condeie sanguine.

De ziua mea, să ardă-n trei altare
Tămâie, bronz și aur lucitor
Și vin, să cânte-n cupe și pahare ...

Și-apoi, răpit de-un vers nemuritor,
Aș mai dori ca-n ziua asta mare
Să nu-mi sosească nici un creditor !

Din volumul « Strofe ștrengare », 1930
La inceputul paginii


         Regrete eterne

Înalt și deșirat ca o momâie,
La căpătâiul meu, un popă laic
Citește grav, pe nas, un vers ebraic
Prin mirosul de naft și de tămâie.

Sicriul e-mbrăcat în stil arhaic 
Și-n colț, Mimi, cu chip ca de lămâie
Dorind în amintire să-mi rămâie,
Depune un mănunchi de flori, prozaic.

Privind, apoi, zabranicul umil,
În liniștea odăii sepulcrale,
M-a plâns cu lacrimi mari de crocodil ...

Și-ngenunchind, șopti cu multă jale :
- « Păcat de el, c-a fost băiat gentil,
Dar nici odată nu dădea parale ! »

Din volumul « Strofe ștrengare », 1930
La inceputul paginii


         File de jurnal

Octombrie

Ca un cânt bizar de harfă, vântu-și țese rapsodia.

Din ce parte,
Din vâltoarea zării albe vine vântul, -
Parcă ar voi de-odată să îmbete tot pământul,
Să seducă universul,
Să robească veșnicia ... ?

Zbor îngălbenite frunze pe întinderea pustie
Și se pierd adânc în noaptea cu nuanțe de rugină,
Vântu-și tremură cântarea ca un tril de mandolină
Și apoi îmbracă toată firea
În melancolie.

Toamna.

Desfrunzit, castanul plânge-n noaptea fără stele,
Ca muribundele ecouri pe uitatele vioare ;
Și privindu-l cum se pleacă,
Cum se-ndoaie,
Mi se pare
Că mă văd pe mine-n fața ... proprietăresei mele.

Din volumul « Vârfuri de spadă », 1915
La inceputul paginii