Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Geo Bogza (1908 - 1993)

Nu credeam să-nvăț ...
Geneză
La colț
Cum îmi bate ceasul
Povestea vorbei
Ani și vârste
Motto
Regele animalelor
Apostazie
Eroarea
Acel om ...
Stampă



         Nu credeam să-nvăț ...

Fără frumusețea ta, frumusețea lumii e scrum și cenușă,

Fără brațele tale, brațul oricui e pentru mine laț de spânzurătoare.
Trăiesc numai ca să măsor, în fiece clipă, neîndurarea morții.

Fără ochii tăi, ochii mei nu văd decît întuneric, 
Nimic nu mai are glas, stinsă e orice lumină. 
Ce grea e moartea într-un univers care el însuși moare.

Fără numele tău, numele meu numește neantul,
Vânăt urcă din adânc valul mării, urlându-și disperarea.

Fără frumusețea ta, frumusețea lumii e scrum și cenușă.

Din periodice (1978) 

La inceputul paginii


         Geneză

Pe dealul bătut de soare 
Copilul paște cireada de bivoli.

Pe dealul bătut de soare
Copilul adoarme și visează că
Bivolii îl zdrobesc mugind în picioare.

Copilul visează și țipă în somn 
Iar bivolii pasc nepăsători 
Și nimeni nu știe că acolo se naște
În spaime cumplite un poet.

Pe dealul bătut de soare 
Bivolii habar n-au de nimic 
Dar tot sunt buni la ceva.

Din volumul „Statui în lună” (1960 - 1977) 

La inceputul paginii


         La colț

Mult am mai fost eu pus la colț, în genunchi:
« Bogza Gheorghe, de ce nu deschizi gura, de ce taci ?.

Treci la colț, în genunchi, pe coji de nuci ! ». 
E drept, nu prea învățam la istorie.

Dar și istoria, mai apoi, cât m-a pus la colț !

« Geo Bogza, de ce nu închizi gura ? de ce nu taci ?

Treci la colț, în genunchi, pe coji de nuci ! ».

Și pe cranii de oameni.
Și chiar pe craniul meu,
Să învăț lecția.
Să învăț bine lecția !
Să nu mai urlu când îmi venea să urlu.

Din volumul „Statui în lună” (1960 - 1977) 

La inceputul paginii


         Cum îmi bate ceasul

Dacă îl ascult cu urechea dreaptă 
Ceasul meu bate clipele vieții mele.

Dacă îl ascult cu urechea stângă 
Ceasul meu bate clipele vieții tale.

Dacă îl ascult cu osul frunții
Ceasul meu măsoară durata universului.

Dacă îl arunc în apă
Dau înapoi cu un regn și devin copac.

Dacă îl arunc în foc
Dau înapoi cu două regnuri și devin piatră.

Dacă îl arunc în neant 
Și îl ascult cu memoria morților
Dau înapoi cu trei regnuri 
Și devin Cuvânt.

Din volumul „Statui în lună” (1960 - 1977) 

La inceputul paginii


         Povestea vorbei

« Să-l legăm », ne gândeam, « să-l legăm ». 
Dar nu știu cum se face 
Că n-ajungea frânghia.

« Să-l legăm », ziceam, « să-l legăm ».
Dar am băgat de seamă
Că gardul era putred.

« Să-l legăm » ne-ndemnam, « să-l legăm ». 
Când iată că văzurăm 
Că nu aveam pe cine.

Din volumul „Statui în lună” (1960 - 1977) 

La inceputul paginii


         Ani și vârste

Cineva din mine, căruia nu i-a rămas străină nici o suferință 
Are, de când mă știu, șapte mii de ani.

Cineva din mine, care nu se lasă corupt de glorii deșarte 
Are, cu tot mai multă îndărătnicie, șaptesprezece ani.

Iar vârstele obișnuite ale vieții omenești 
Nu îmi ating în nici un fel esența.

Am avut toată viața șapte mii de ani, 
Dar trecând prin ispitele și ticăloșia lumii,

Iconoclast și tot mai plin de revoltă, 
Am să mor de șaptesprezece ani.

Din volumul „Statui în lună” (1960 - 1977) 

La inceputul paginii


         Motto

Totul mă chinuia atunci, faptul că aveam zece degete 
în loc de o sută, sau mai bine unul singur, putând 
să se prefacă în fulger,
că trebuia să calc pe pământ în loc să zbor, sau mai bine
să mă aflu într-o mie de locuri deodată,

totul mă chinuia atunci, dragostea dintre bărbat și femeie, 
pe care eu aș fi vrut-o altfel, suprapământească,
o întâmplare fantastică, la care să ia parte oceanele, și
nebuloasele, cu toată întinderea și profunzimea lor,

deznădăjduit eram și plin de o cruntă revoltă împotriva
mizerei condiții umane, 
visând mereu flăcări mari, apocaliptice, care să prefacă
în scrum sărmanele noastre ființe nedesăvârșite și
vulnerabile, 
tânăr neîmblânzit, haotic, revoltat mai întâi de destinul
biologic al lumii.

Fragment din „Cântec de revoltă, de dragoste și moarte”, 1930 

La inceputul paginii


         Regele animalelor

De lăudat cu el - ne lăudăm. 
De proclamat rege - îl proclamăm.

Dar îl ținem după gratii de fier. 
Și-l hrănim cu cadavre de cai.

Iar el se uită mustător la noi
Visând, melancolic, Sahara.

Din volumul „Statui în lună” (1960 - 1977) 

La inceputul paginii


         Apostazie

Se plâng de mine păduchii că nu-i iubesc. 
Recunosc: - Nu-i iubesc.

Se plâng de mine șobolanii că nu-i pup în bot. 

Recunosc: - Nu-i pup în bot.

Se plâng de mine hienele că nu ies cu ele la plimbare.

Recunosc: - Nu ies cu ele la plimbare.

Cu toate aceste spurcăciuni nu vreau să am a face, 
Chiar dacă ar fi să nu întrezăresc măcar, Nirvana.

Din volumul „Statui în lună” (1960 - 1977) 

La inceputul paginii


         Eroarea

Toți mă vânau.
Făcându-și pe seama mea tot felul de iluzii, 
mă vânau.

Unii credeau că sunt morun.
Și se vedeau în fața castroanelor cu caviar.

Toți mă vânau.
Convinși că norocul le-a scos în cale o pradă 
nemaipomenită, mă vânau.

Unii credeau că sunt cașalot,
Și le sticleau ochii socotindu-mi tonele de grăsime.

Toți mă vânau.
Urmărindu-și cu îndărătnicie lacoma lor fericire, 
mă vânau.

Toți mă vânau.
Urmărindu-și cu îndărătnicie lacoma lor fericire, 
mă vânau.

Iar eu nu eram decât bietul catarg 
Al unei corăbii de mult sfărâmate.

Din volumul „Statui în lună” (1960 - 1977) 

La inceputul paginii


         Acel om ...

Acel om mistuit de-o mare credință 
A fost erou, sfânt și martir.

El n-a vorbit mulțimii despre luptă 
Și viața și-a dat-o luptând.

El n-a ținut cuvântări despre patrie 
Și patria s-a hrănit cu sângele lui.

El n-a visat să aibă statuie
Și toți suntem pietre în statuia lui.

Din volumul „Statui în lună” (1960 - 1977) 

La inceputul paginii


         Stampă

Alunec cu gândul, cu visul prin munții Bucovinei 
Încă mai sunt cerb sălbatec, puternic și nebun 
Pe tine te duc cu mine, mireasma  aglicinei 
Când iarași sunt cerb sălbatec, puternic și nebun 
Și-alunec cu gândul, cu visul prin munții Bucovinei. 

Pe tine te duc, iubito, în vastele mele spații 
În codrii uriași de fag și de gorun 
Sub roua eternă a marilor constelații 
Iar numele-ți de aur în cornul lunii-l sun 
Când lunec ca gândul, ca visul prin munții Bucovinei. 

La inceputul paginii