Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Andrei Ciurunga (1920 - 2004; biografie)

Așteptare
Atac
Daniil Sihastrul
De ce uităm
Faur
Gligore Fărățară
Hibernare
Noi nu tăcem
Noi tot aici
Nu-s vinovat față de țara mea
Rugăciune
Sfârșit de carte
Simplitate
Solii tăi
Vorbitor
Bastilia



         Așteptare

Iubito, astă seară te aștept
cu stelele pe cer îmbobocite
și ca să poți intra pe nesimțite, 
deschid fereastra care dă în piept.

Să nu te temi că sârma dimprejur
Va sfâșia în ghimpi mătasea rochii.
Tu treci hotarul dincolo de ochii
Înveninați ai paznicului sur.

Așa cum știu că poți veni acum
Ești o lumină numai, o părere,
Întruchipată toată din tăcere
Când pleacă magii somnului la drum.

Am văruit pereții cu argint,
În aer simt aripi de libelulă
Și-acum presar goaroafe prin celulă
Cu bucuria crudă că te mint.

Așează-te ușor și nu-ncerca
Să rupi cu șoapta armonia sfântă.
Claviatura sufletului cântă
Când o atingi cu-apropierea ta.

Dar zorii bat în gene. Mă deștept,
Același gol din adâncime suie
Și ca să pot ascunde tot ce nu e,
Închid fereastra care dă în piept.

Din antologia: “Acești mari poeți mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Atac

Toamna descărnată scurmă-n pușcării.

Tulbure pe suflet burnița se cerne
pieptul își aprinde stinsele caverne.

Petele de sânge în infirmerii
parc-ar pune frunze ruginite-n perne,
parcă, pe cearșafuri, trandafiri târzii.

Poate chiar la noapte, frații mei pustii,
când afară vinul suferă-n taverne,
vom porni lunateci pe poteci eterne
să ciocnim cu sfinții cupe străvezii.

La inceputul paginii


         Daniil Sihastrul

Ajuns în vale, pe un râu în spume,
Așa cum scris-a pana de poet,
Bătrânul Ștefan glăsui încet
Către sihastrul ce-a fugit de lume:

Când am simțit pe-al țării trup nepace
m-am răsucit la Putna în mormânt
și-am răsturnat cinci veacuri de pămînt
de pe pieptarul meu, să vin încoace.

Au mă smintește ochiul ce se bate
sau nu-mi ajută mintea să dezleg?
Hotarul drept vi l-am lăsat întreg
și aflu-acum Moldova jumătate.

Vânduta-ți oare hoardelor de-afară,
în târgul vremii, una din moșii?
Eu nu cunosc pe lume avuții
să-mi poată prețui un colț de țară.

Sau nu cumva pe platoșe oțelul
a ruginit prin sutele de ani,
de-au spart zăgazul vechii mei dușmani
și-au slobozit din sulițe măcelul?

De ce nu bate ceasul de vecernii
în pieptul Putnei – clopot necuprins?
Au taci și tu, bătrâne? Sau ți-au stins
făclia vieții, viscolele iernii?

Târziu abia, în noaptea de cărbune,
cu ochii grei de-atâta nepătruns,
s-a îndurat sihastrul cu răspuns:
Măria Ta, eram în rugăciune.

Ci nu păstra în inimă sminteală, 
că nu plăieșii și-au ieșit din minți
precupețind Moldova pe arginți,
cum le-ai adus la cuget bănuială.

Ei zac în lanțuri, lângă hăul mării, 
și trag în juguri puse de călăi.
Bicele însă nu le țin ai tăi
și mâna ce izbește nu-i a țării.

Potop cumplit de neamuri fără cruce
se năpustesc acum spre crucea ta,
dar în zadar se-ncrâncenă sub ea
căci prea e sus – și nu pot s-o apuce.

Măria Ta. Înseninează-ți fața,
pușcașii n-au uitat să dea la semn,
ci doar așteaptă chiot de îndemn
să rupă lanțul și să ia sâneața.

Atunci vor arde țestele dușmane
cu vâlvătăi de sânge și de fum
și nu va fi zăgaz pe nici un drum
să ne oprească iureșul, Ștefane.

Și-ți vom zidi biserică frumoasă
sub nesfârșitul cerului safir
să intre neamul tot sub patrafir
ca să-l primești, cuminecat, acasă.

Din antologia: “Acești mari poeți mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         De ce uităm

O, de ce uităm, de ce uităm
șoaptele, privirile, căldura
care frig pupilele și gura?
Obosim cu timpul… înghețăm…

Amintirea n-are-atâta cer
pentru morții inimii ca fumul.
Câtorva le mai păstrăm parfumul,
Alții, repezi ca lumina, pier.

O, de ce uită, de ce uităm
Lacrimi, și surâsuri, și cuvinte?
Părăsind bogatele morminte,
Obosim cu timpul… înghețăm…

Din antologia: “Acești mari poeți mici”,
Alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Faur

Duh de meșter făurar
drege tainic, în surdină,
punte nouă de cleștar
între țărmuri de lumină.

Parcă așteptând de-un veac
miri târzii în straie dalbe,
sălciile, lângă lac, 
împletesc cosițe albe. 

Din antologia: “Acești mari poeți mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Gligore Fărățară

De-un car de ani mă tot numesc așa
bătrânii brazi pe care-i țin de neamuri,
aghezmuind pe jos, în calea mea,
cu lacrimi de rășină de pe ramuri.

Când urc pe munte, sus, printre păduri,
aud, de sub a crengilor povară,
cum mă îndeamnă nevăzute guri:
“Rămâi la noi, Gligore Fărățară.”

Dacă mă prinde-al Dunării șuvoi
cu spume albe ce se sparg în valuri:
“Gligore Fărățară, hai cu noi!”
mă cheamă glasul apei dintre maluri.

Iar când pornesc smerit spre cimitir
să mai îngrop câte-un copil de ceară
mă trag de mână morții mei în șir:
“Mai stai cu noi, Gligore Fărățară.”

Privesc în brazdă: plugul nu-i al meu.
fac ochii roată: nu-i a mea moșia,
și parcă, Doamne, nu mai sunt nici eu,
nici Gheorghe, nici Ileana, nici Maria.

Vara cosesc – n-am pâine la iernat,
cresc iarna boii ca să-i pierd în vară
și-mi cară hoții țara hat cu hat,
eu rămân tot Gligore Fărățară.

Mă uit spre cer, dar nu-l mai văd senin,
aș întreba – și nu cutez a spune:
“Oare și cerul s-a întors străin
sau mi-e surată zarea de cărbune?

Și tot aștept cu fiecare nor
să se deslege-a ploilor pornire
și de pe fața dreptului ogor
să spele apa strâmba rânduire.

Apoi va scoate Dumnezeu din sân
hrisovul vechi, pecetluit cu ceară,
să-l întărească iarăși de stăpân
pe robul său Gligore Fărățară.

Voi ști atunci că plugul e al meu,
a mea cu toate brazdele moșia
și voievod pe toată holda eu
și Gheorghe și Ileana și Maria…

Din antologia “Acești mari poeți mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Hibernare

Pe drumul iernii, dezghețat de pași,
mă târâi, trist și obosit, în gloată
și-mi strâng la piept mantaua de ocnaș
să-mi apăr focul inimii de zloată.

Sub zare trupul s-a făcut covrig
iar în adâncul cărnii vlăguite,
în loc de nervi coboară șerpi de frig,
în loc de oase urcă stalagmite.

Pe cușmă ninge vânăt și tăcut,
zăpezi topite mi se scurg pe piele,
bocancii, rupți în părți, s-au desfăcut
și colcăie mocirla prin obiele.

Sudorile pe trup mi s-au lipit,
cămașa – scoarță – s-a muiat în spate.
în fiecare mușchi câte-un cuțit
aduce-o veste vieții-njunghiate.

Trec singur și trudit și duc în sân
amarul plâns al unei nopți polare
pe care zeii lutului păgân
de-un car de ani o tâlhăresc de soare.

Și ninge sur ca peste-un cimitir
din care morții au ieșit în gloate
și-acum se duc pe câte cinci în șir,
cu crucile mormintelor pe spate…

Din antologia “Acești mari poeți mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Noi nu tăcem

Cu dinții strânși de aspra suferință
urcăm pe brânci Golgotele, cădem,
ne ridicăm, scrâșnind de neputință
și iar ne prăvălim – dar nu tăcem.

Pe-a țării noastre darnică moșie
târâm de-un car de ani același jug.
cum oare să tăcem, când de sub glie
răcnește osul dezgropat de plug?

De-a lungul zării noastre de cărbune
paharul plin ne-am învățat să-l bem
dar gura știe bine-o rugăciune
și-o geme printre dinți – căci nu tăcem.

Cum să tăcem când fiecare ghindă
căzută din stejarul secular
se-ntoarce din adâncuri, să cuprindă
tot plânsul țării într-un nou stejar?

Noi nu tăcem, căci urlă de pe roată
în trupul nostru oase ce s-au frânt
și strigă morții ce-au tăcut odată
cu gura caldă plină de pământ.

De s-ar surpa în ceasul neființei
pe toate-aceste guri câte-un Negoi,
l-am sfărâma necruțători cu dinții
și-ar da năvală răcnetul din noi.

Urcăm Golgote aspre de credință,
venim spre piscuri tari, îngenunchem
și iar ne scuturăm de neputință
cu pumnii strânși în trup – dar nu tăcem.

Din antologia “Acești mari poeți mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Noi tot aici

Trec primăveri cu flori la subsuoară,
în struguri mustul toamnelor și-l suie,
se cern zăpezi a nu știu câta oară,
noi tot aici, noi tot bătuți în cuie.

Ne cresc orfani copiii pe coclauri,
nevestele ca fânul se usucă,
răsar din mame stânjenei și lauri,
noi tot aici, noi tot cu dor de ducă.

Parcă n-am fost în lume niciodată,
Duminicile parcă ne-au uitat și ele,
prietenii prin cârciumi se îmbată –
noi tot aici, noi tot între zăbrele.

Cățui de nuferi ard în rugăciune,
pe sub salcâmii înfloriți trec fete,
bâtrâne viori întineresc sub strune,
noi tot aici, noi tot în baionete.

Țițeiul nostru spumegă în sonde,
scot munții saci de aur la lumină,
cresc cozonaci pe câmpurile blonde –
noi tot aici, noi tot pe rogojină.

Împărății cât șapte țări într-una
se clatină, pândite de cenușe,
stăpâni ai lumii au mușcat țărâna,
noi tot aici, noi tot între cătușe.

Cu alte poze vine-abecedarul
iar geografia alte hărți aduce,
istorii noi așterne cronicarul –
noi tot aici, noi tot bătuți pe cruce.

Noi tot aici, cu rădăcini amare,
Parcă născuți din ghinde și blesteme –
Noi tot aici, noi tot în așteptare,
Să prindă visul trup – și să ne cheme.

Din antologia: “Acești mari poeți mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Nu-s vinovat față de țara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispășesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat față de țara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
și că mă-nchin când mă așez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâția șerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o țară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belșugul, de la vin la grâu,
și c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am știut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
și sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat față de țara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit șacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toți Uralii
și că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune și-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
și câți prin veacuri au venit să-l prade
îl simt și-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat față de țara mea.

Din antologia “Acești mari poeți mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Rugăciune

Luminând feerică
inima-i biserică.

Gândul mi se reazimă
în potir și-n azimă.

Între umeri crucile
risipesc nălucile.

Calde ca velințele
mă-nvelesc credințele.

Somnul vise-nșiruie,
liniștea ne miruie.

Doamne-al închisorilor,
dă-ne mila zorilor.

Din antologia: “Acești mari poeți mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Sfârșit de carte

Tot mai vânăt, murgule, e ceasul
la întorsul ultimului drum.
De când batem vămile cu pasul
ți-ai tocit potcoavele de fum.

Alelei; de cât amar de vreme
am pornit cu tinerețea-n șa
să culegem stele și poeme
din văzduhul albăstrind abia.

Iată, gârbovi ne-am întors în lume,
neguri am adus în amintiri,
pe rugina laurilor brume,
în caiete mari neîmpliniri.

Murgule, să-ncepem a ne strânge,
fruntea-i umbră, mâna a-nghețat.
Azi vor înflori trei stropi de sânge
pe năframa cui ne-a așteptat.

Din antologia: “Acești mari poeți mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Simplitate

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre stejari.
Oamenii vor fi spălați de noroi,
iar copiii de-acum, oameni mari.

Bătrânii vor spune, scurmând amintiri:
– Erau tineri și din răni sângerau.
Mâinile nevestelor subțiri
cu fâșii de cămăși îi legau.

Nimeni nu va plânge pe gropile noastre
cum nu plîngi iarba mieilor în lunci
sau infinitul zărilor albastre,
căci prea vom fi ai tuturor atunci.

Un moșneag își va rupe oftatul în piept:
– Au căzut lângă mine, aici!
Și trupul surpat va sta drept,
cu urme de lanțuri și bici.

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre izvoare
și oamenii, cu pumnii amândoi,
vor bea, din apa care-am fost, răcoare.

Din antologia: “Acești mari poeți mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Solii tăi

Zbor de pasăre curată 
suie limpede spre cer 
din adânc de piatră lată 
de sub reci rugini de fier.

Sau coboară din tărie 
de la Maica lui Hristos, 
tainic aducând solie 
răstigniților de jos.

Mare fie-Ți, Doamne, slava 
c-ai trimis cu sfânt temei, 
rândunele la Jilava 
și la Gherla porumbei…

Din antologia: “Acești mari poeți mici”, 
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Vorbitor

Ar fi timpul să stăm lângă foc, să iubim
câte-o fată de grâu, cu privirea albastră,
să scriem poeme sau cărți să citim
la lumina ce scade treptat în fereastră.

Pe masă, paharul cu ceai sau țigara
să-și urce spirala căldurii am vrea.
târzie pe dealuri să fumege seara,
luceafărul palid să licăre abia.

Dar întinsele noastre câmpii dobrogene
ne ard peste față cu plesnet de bici
pe când visul mustește amar printre gene:
Cumplitul Danubiu va trece pe-aici.

Va trece cândva, peste ani, peste vreme,
cu apele tulburi de crâncen tumult,
iar undele sure vor sparge blesteme
din guri astupate cu pumnul demult.

Străvechi amintiri vor ieși din morminte
și-o clipă vor arde pe-o creastă de val.
Acolo, sub mâl, vor rămâne-oseminte –
toți morții de-acum, risipiți pe Canal.

Și umbre de mame, venindu-le-aproape,
pe malul înalt, se vor frânge de dor.
Vor izbi milițienii cu cizma-n pleoape:
Banditule, scoală că ai vorbitor!

Și-adâncă va crește tăcerea din ape –
Din ape – sau poate din sângele lor.

Din antologia: “Acești mari poeți mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Bastilia

Mâna care-a strâns de gât se strânge
vânătă, în cântec de prohod.
A căzut Bastilia de sânge
și-a murit un veac pe eșafod.

Toate pietrele zidite în Bastilii
crapă, mai târziu sau mai curând,
ca să facă loc luminii zilei...

- Dar a noastră, Doamne, oare când?

Din antologia: "Acești mari poeți mici",
alcătuită de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii