Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Cezar Bolliac (1813 - 1881; biografie)

Cugetare
Și ce-ar fi poezia?
Speranța în ziua de mâine
Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte
Alaiul unui cerșetor
Un suvenir
Deșertul mi-e o lume
Cele trebuincioase
Sonet
Zdrobită geme inima-n mine etc.



         Cugetare

Nous naissons, nous vivons, bergère,
Nous mourons sans savoir comment;
Chacun est parti du néant:
Ou va-t-il?... Dieu le sait, ma chère.

                            Voltaire


Prieteni! priviți zidul acela chinezesc,
Și templii, elefanții, colosuri egiptene,
Pagode suterane, pagode indiene,
Ce se mai lupt cu timpul ca neamul omenesc,

Și spuneți, unde-i omul ce-odată le-a zidit?
Priviți Memfis, Efesul, priviți Babilonia,
Cetățile gigantici din Indii și Asia,
Cui vreți a le ști vârsta din stilul ce-a pierit!

Priviți! Sidonul, Tirul ce pe profeți au dat;
Gândiți l-a lor putere, pe lumea cunoscută; - 
Cătați-le-ți ruina! A! este prefăcută
'N acele elemente din care s-a creat!

Oari unde e mulțimea ce-atuncea le mărea?
Și unde l-e comerțul? Unde le e oștirea?
Unde le este legea? Ce s-a făcut mărirea,
Știința, avuția ce-atunci le înflorea?

Mirați-vă-ți acuma de cărămida lor!
Împleți-vă-ți muzeul de săpături, inscripții!
Cătați chei d-alfabeturi! Croiți-vă-ți descripții!
Râdeți d-a lor credință, de epopeea lor!

Trei mii de ani vor trece si alți pitici turbați
Vor popula deșerturi acuma neumblate.
Ca mâine Paris, Londra pe pietrele surpate,
'Și vor spune epopeea la altfel de-nvățați.

...................................................
...................................................
...................................................
...................................................

Ca mâine-n aste templuri, palaturi și cetăți,
Locaș al veseliei, al pompei, al trufiei,
Săracul unde-ațintă p-ăl beat de bucurie
Și unde desfrânarea se-mbată-n nedreptăți,

Castori or să s-adune; maimuțele, jucând,
Or să se strâmbe-n cioburi din lustrurile sparte;
Și bufnița, ciovlica, țipând p-un colț departe,
Vor trage prin palaturi haitic de lupi urlând...
La inceputul paginii


         Și ce-ar fi poezia?

Te privesc, și urcă
De dragoste aprinsă,
Până la buzele mele inima.
P. Sutzos

I

Și ce-ar fi poezia
Când n-ar fi frumusețea?
Ce-ar fi ș-un muritor
Când n-ar simți amor;
Ce-ar fi și veselia
Când n-ar fi tinerețea;
Ce-ar fi niște comori
La cei din închisori;
Ce-ar fi mărețul soare
La cel ce vederi n-are
Sau geme-n chinuiri;
Ce-ar fi o moștenire,
Ce-ar fi o fericire,
Ce-ar fi a ta iubire
La cel fără simțiri.

II

Albastra ta privire
E-atât d-atingătoare,
Ca și un cer senin
Ce scoate un suspin
Din cel ce-n absorbire,
Își uită ce îl doare.
Spre cei ce-i arunca
Dulcea cătare-a ta, - 
Abstracție-n simțire, -
Își pierd a lor gândire;
In tine toți trăiesc.
Răcoarea cea de sine
Ce-n preajmă-ți simți că vine,
Ast vânt ce tragi în tine,
E suflet omenesc.
La inceputul paginii


         Speranța în ziua de mâine

Mâine și iar mâine; și de mâine, mâine;
Astăzi e durerea, mâine fericirea:
Astfel crede-acela care n-are pâine,
Astfel și bogatul: Toată omenirea
Crede și așteaptă mâine-ntr-ajutor!

Dar ast mâine oară când se ispravește?
O, ce rătăcire! Mâine, e vecia.
Astăzi, este viața, cât omul traiește:
Astăzi, e-ntristarea; Mâine, veselia:
Viața, este vrajbă; Moartea, e amor.
La inceputul paginii


         Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte

Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte
D-acea miniatură a sexului frumos,
D-a ei vioiciune, spirituasele-i cuvinte,
D-ocheada cea focoasă din ochiu-i amoros;

De ochii ei cei negri ce-ar sparge o-ntristare
A lumii toată în doliu, d-acel surâs ceresc
Ce veselește lumea ca ziua de sărbare,
De gestele-i vioaie și timbrul îngeresc;

De buclel-ebenine, lucioase și flotânde
Pe sânul d-alabastru, ca aripe de corbi
Ce fâlfâie pe bruma ninsorilor căzânde
Cu toată răsuflarea-i ce tu în drag absorbi? –

Pleca când am văzut-o, și tremuram de frică;
Căci inima-mi sta gata cu dânsa a zbura.
Purta pe piept o cruce, o cruce mititica,
Pe care și evreii părea c-ar săruta.

1840, mai 26
La inceputul paginii


         Alaiul unui cerșetor

The proper study of mankind is man.
Pope

Popor, faceți loc! trece-un călător!
Un sfeșnic înainte ș-un preot după dânsul;
De săraci se duce un trist coșciug de lemn.
Înfășurat în trențe, un corp este într-însul,
Lacrime sau doliu tristarea nu însemn. -
Cei mari, vă plecați! trece-un cerșetor!

Bogaților, loc! trece-un călător!
Acel cerșetor care chiar ieri nu avea pâine,
Clopotul răsună, că a ajuns la port:
I-a încetat durerea și grija pentru mâine;
Regii-s d'opotrivă cu cerșetorul mort.
Stați, țari și cezari! trece-un cerșetor!

Loc! loc, suverani! trece-un călător!
Țărâna-i se depune în urna veciniciei,
Unde concheranții p-a lor o au depus,
Și viermii putrejunei dau pânteci lăcomiei -
Sufletele toate se văd acolo sus.
Îndărăt, bogați! trece-un cerșetor!

Stăpânilor, loc! trece-un călător!
Vă trageți, plecați capul, gătiți-v-a răspunde:
Creatoru-ascultă pe cerșetorul mort.
Din câte-a tras aicea nimica nu ascunde; -
Greu or să răspundă acei ce griji nu port!
Tiranilor, loc! trece-un cerșetor!
La inceputul paginii


         Un suvenir

Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie.
Cineva iubește precum te-am iubit eu;
Și blestem pe aceia care, prin viclenie,
Mi-au amărât viața și tot amorul meu.

Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,
Când ai ști acuma cu ce preț le plătesc,
Și cât, sub fața-mi rece, mi-e inima zdrobită,
Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc.

Aș geme la picioare-ți, mi-aș arăta căirea!
Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!
Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea
În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.

Și arburile,-ntocmai, ce focul mistuiește
Și îi suge sucul cu-ncetul și p-ascuns, - 
Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbinește,
Când cenușa-i zboară, când focul l-a pătruns, -

Mai stă tot mândru încă și capul nu își pleacă:
Stă cu brațe-ntinse zefirii înfruntând;
Privește însă vântul ce-acuma o să treacă,
Ș-o s-auzi un trosnet și focu-i viforând.
La inceputul paginii


         Deșertul mi-e o lume

Deșertul mi-e o lume, cu chipul tău de față,
Și lumea mi-e deșertă când vei să nu trăiesc.
În tine mi-am speranța, în tine am viață,
Și fără tine toate sunt negre, le urăsc;
Dar mi-ești etern de față, ș-etern sunt fericit.

De sunt în adunare și saltă veselia,
Când danțul se răpede pe pasuri de zefir,
Când nimfe trec, aleargă, aleargă bucuria,
De ești ori nu cu mine, te-aduce-al meu delir
Și ești etern în minte-mi, ș-etern sunt fericit.

Ș-atuncea, ca un geniu, ca vie zeitate,
Cu păru-ți cel de aur în unde resfirat,
Într-o mulțime rece, faci pieptul meu a bate;
Prin ceruri zbor atuncea, și raiul am aflat,
Și mi-ești etern de față, ș-etern sunt fericit.
La inceputul paginii


         Cele trebuincioase

Un Talent va și știință;
Concheranul, conștiință;
Diputatul, semeție;
Ministrul, ipocrizie,
Și un prinț mărinimie.
Judele, va iscusință;
Preotul, va umilință,
Și ostașul, va credință.

O fetiță, modestie;
Tânăra, cochetărie,
Ș-amorezul, va mândrie.

Galantului, trebuie stare
Bărbatului inimă mare,
Și nevestii, viclenie.
Amorului, împiedicare;
Moralului, puțina sare;
Temătorilor, plimbare; -
Iar cornaților, răbdare,
Ș-orășencii,- nobilare.

Astea toate, în credință,
Sunt de mare trebuință.
La inceputul paginii


         Sonet

La anul 1839

Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie;
De două veacuri jalea îți crește ne-ncetat!
Traian se miră, plânge, privește-a ta câmpie
Ce-o știe câmp, odată de Acvil-apărat.

O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!
Amar e când te doare, să vezi ca-ești împilat,
Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie,
A săruta și mâna ce știi că te-a trădat!

Pe cine aștepți oare s-aline-a ta durere?
Pe-acela ce te suge? te calcă în picere?
Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?

Te amăgești!... Dar, află și crede în tăcere:
Oricare slăbiciune în chinuri ia putere...
În fiare crește iute vârtutea lui Samson!
La inceputul paginii


         Zdrobită geme inima-n mine etc.

Zdrobită geme inima-n mine;
În flăcări, chinuri arz ne-ncetat;
Viața-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.

Ești tu o fee? Ești zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?

De ești aproape, pieptu-mi palpită;
De ești de față, eu ma uimesc;
La glasu-ți mintea îmi e răpită;
Dar mi-ești străină, și mă-ngrozesc...

Deștept, în somnu-mi chipu-ți e-n mine;
Mă uit la lume, și, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.

Ființa-mi toată ție-ți urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu ești suflet corpului meu.
La inceputul paginii