- "De ce îi faceţi concurenţă lui Esop?
Până acum, aţi scris doar comedie..."
- "Fiindcă-n fiecare fabulă e un strop
De tragedie."

Într-o noapte,
De vis,
Diafană,
Pe un lac,
Sub tremur de lună,
Pluteau împreună
O raţă
Şi o lebădă wagneriană.

- "Uită-te la ea, ce îngâmfată",
Şopti raţa înciudată.
"Dacă stai şi te socoţi bine,
Ce diferenţă între ea şi mine?
Aceleaşi pene
Şi acelaşi cioc,
Ce mai calea-valea,
A avut noroc,
Arză-o-ar focu’ s-o arză,
Vedea-o-aş pe varză!"

E şi în istoria asta 
O socoteală,
Deşi cam strâmbă
Şi
Cam

i – MORALĂ:

Dacă nu poţi să urci,
Măcar să bârfeşti şi să spurci.

Vara fiind secetă,
Vânt şi insolaţie,
A rămas furnica
Fără alimentaţie.

Şi-a pornit la greier
Să se împrumute.
Ştiu ce aşteptaţi:
S-o gonească: "Du-te"!

Aş! Nici pomeneală,
S-a dus la cămară
Şi-a împărţit cu dânsa
Munca lui de-o vară.

Fiindcă, dacă, poate,
Nu-i destul de harnic,
Nu uitaţi un lucru:
Greierele-i darnic.

Iar

MORALA artei

Nu e decât una:
Să dispreţuiască
Ura
Şi ranchiuna.

- "Dragul meu,
Îngăduie-mi
Să-ţi dau o povaţă:
Ştii care e filozofia
În viaţă?
Să-ţi măsori,
Cuminte,
Întinderea pasului,
Să-ţi cunoşti,
Cu alte cuvinte,
Lungul nasului."

Aţi fi bănuit
Cine a rostit
Acest axiom savant?

Un elefant.

Iar istoria mi se pare
atât de fenomenală,
că renunţ la

MORALĂ.

Un bou, exasperat
Să tot fie evocat
Ca invectivă
Şi insultă,
- Într-o formă trivială
Sau cultă –, 
Ieşi din coşar,
Şi scoase un muget.
Apoi, 
Împăcat,
În propriul său cuget,
Încredinţat c-a făcut
Tot ce trebuia să facă,
Se întoarse în staul,
La iesle,
Şi la vacă.

Microfabula,
Infinitezimală,
Poarta în sine o micro-

MORALĂ

Pe care o însemn,
Aicea,
Solemn:
Când ştii că eşti bou,
Nu-ncerca să fii demn.

Zise vântul către mare:
"- Eşti sărată,
Mi se pare."

Spuse marea către vânt:
"- Nestatornic,
N-ai cuvânt."

Zise vântul: "- Ai rechini".
Spuse marea:
"- Şi-alte vini?"

"Zise", "spuse", "vântul", "marea"...
Te apucă disperarea
Cu disputa lor,
Sterilă,
Puerilă,
Inutilă...

Vi se pare că

MORALA

Este cam anemică?
Va răspund că e cum este
În orice polemică.

Aşezată pe un motor
De tractor
Cu şenile,
Bâzâia musca de zor,
La sfârşitul unei zile:

"- Am muncit şi-nsămânţat,
Cinci tarlale şi-un ogor,
Nu m-am odihnit,
O clipă,
Din musteţi şi din aripă,
Sunt eu «musca la arat»?"

Zise albina:
"- Adevărat
Recunosc: a evoluat
Iar

MORALA

Ei,
Eternă,
A crescut,
Într-o privinţă,
Fiindcă,
Azi,
Musca modernă
Bâzâie şi în şedinţă"

A ajuns simbol de lene
Bietul melc.
Ce nedreptate!
El ce-şi duce casa-n spate.
Să te văd pe dumneata,
Obligat să porţi în cârcă
Holul
Şi sufrageria,
Baia
Şi bucătăria,
Cărţile din bibliotecă,
Plăcile din discotecă,
Şi atâtea alte, încă.
Să te văd: ai alerga?

În povestea cu melcul-mâlc
Descifrez un tâlc:
Înainte de a râde
De meteahna orişicui,
Pune-te în locul lui,

Şi-o MORALĂ, neapărat,

Care va împunge:
Merge încet,
E-adevărat:
Dar,
În schimb,
Ajunge!

Deci gazela,
Domnişoara,
Se plimba prin junglă,
Seara.
Întâlneşte un leu:
"- Duduie,
Ce pantofi
Şi ce mai cuie,
Sunt dezabuzat şi trist,
Mergem să te fac un twist?"

Îi răspunse,
Prompt,
Gazela,
Împingându-l cu umbrela,
Şi roşindu-se sub fard :
"- Vrei să-l chem pe leopard?
Dumneata te porţi în junglă,
Parcă-ai fi pe bulevard".

Gălăgie infernală...
Ce morală... Ce

MORALĂ!...

Se plângea o căprioară
Unui vânător:
"- Am avut un coşmar
Înfricoşător".
"- Bunăoară,
Ce ţi s-a arătat în vis?"
"- C-am ajuns o cârpă de parbris".

Înduioşat,
Ca o fecioară,
Vânătorul a ascultat-o,
Ca să confirme o

MORALĂ pesimistă,

De extracţie freudistă:
Visează fiecare
Ce-l ameninţă mai tare!

În pădure,
La un bal,
O vulpe şatenă,
Mondenă,
Apăru gătită
Într-o rochie de seară,
Extraordinară,
La gât cu o femeie, răsucită,
Ca un fular, ca un şal...

Asistenţa, derutată,
Încremeni, intimidată.

Doar un şacal o întrebă direct:
"- Cum ai decăzut în asemenea hal,
Cum ai fost în stare,
Pentru un capriciu,
De moda trecătoare,
Să comiţi un asasinat,
Atât de abject?...
Asta nu mai e modă,
E viciu!"

MORALA

Blândeţei?
A milei?
A urii?
Nu căutaţi fiara
În desişul pădurii!