Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Nicolaus Lenau (1802 - 1850)

Către moarte
Copacul amintirii
În deșert
Melancoliei
Visurile tinereții
Cer trist
Drumuri triste
Întrebare
Unei fete frumoase
Zădărnicie



         Către moarte

Inima-mi, de-ar prinde mucegai,
Dacă flăcările voastre, poezie
Și iubire, n-ar mai fi să fie
Moarte, frânge-mi trupul ca pe-un pai!

Frânge-mi-l mai repede, dă-i zor ! 
Cântărețul plaiurilor tale,
Cu cenușa simțurilor sale
Să nu-ngrașe-al vieții trist ogor!

În românește de Lazăr Iliescu
La inceputul paginii


         Copacul amintirii

Eu sunt, drag copac în floare!
Simt suavul tău parfum.
Mai mă recunoști tu oare, 
Palid, trist, cum sunt acum?

Când pe crengile-ți, fierbinte 
Glăsuiau privighetori, 
Cu iubita mea,- ții minte?
Stam visând aici, sub flori.

Fericiți, credeam, și încă 
Eu mai cred, că tu-nfloreai 
Bucuria ta adâncă, 
Înflorită să ne-o dai.

Azi m-a părăsit iubirea. 
Tu-nflorești însă mereu.
Știu! N-ai timp si nici menirea
Ca să vezi cât sufăr eu!

"Bate vânt de mai afară, 
Și e soare sus pe cer,
Dar nici flori, nici primăvară,
Nu sunt veșnice și pier!"

Floarea ta așa-mi șoptește 
De pe ramul argintiu...
Și-un plâns greu mă năpădește,
Și-mi simt sufletul pustiu.

În românește de Lazăr Iliescu
La inceputul paginii


         În deșert

Dragi prieteni, nu-i zadarnic
În deșert să ne trudim, 
Ca-n nisipul vieții, harnic,
O potecă să croim?

În nisipuri, orice urmă 
Talpa și-ar fi risipit,
Ca hultani flămânzi, o scurmă
Vânturile și-o înghit.

Singuri sau în caravane, 
Mii de steaguri fluturând, 
Batem drumuri lungi și vane, 
Țara liniștii cătând.

Spre-un liman ce nu-l știm, pasul
Prin pustie-l potrivim
Și-n nisipul cald, popasul
Rece, mai mult ni-l dorim.

Spre mormântu-acela chipul 
Nostru tinde pururea;
Acolo-nsetat nisipul, 
Lacom lacrima ne-o bea.

În românește de Lazăr Iliescu
La inceputul paginii


         Melancoliei

Mă urmezi, melancolie!
Visătoare mă-nsoțești!
Fie că mă-nalț, sau fie
Că mă pierd, alături mi-ești.

Mă petreci prin stânci cu jnepeni,
Unde vulturii domnesc, 
Unde brazi pe culmi stau țepeni
Printre ape ce vuiesc.

Morții, sus când mi se-arată 
Și când lacrimi mă pătrund, 
Fața mea întunecată
Lin, în sânu-ți mi-o cufund.

În românește de Lazăr Iliescu
La inceputul paginii


         Visurile tinereții

Cel tânăr crede viața o grădină,
Șăgalnic, zorile-i zâmbesc mereu;
În el totu-i nădejde și lumină.
Cer îi e lumea - omul, Dumnezeu!

Lin, boarea dimineții îi presară 
Cu deget blând în plete trandafiri;
Mângâietoare pasări l-împresoară 
Cu minunate glasuri și-mboldiri.

Nu tulbura pe oaspeții de-o clipă
Ai tinereții. Umblă-ncet, sfios!
Visările ce-n zori se înfiripă
Sunt tot ce are viața mai frumos.

Realitatea însă izgonește
Cu pasu-i greu și păsări și visări;
Și plin de teamă tânărul privește
Cum toate zboară și se pierd în zări.

În românește de Lazăr Iliescu
La inceputul paginii


         Cer trist

Pe chipul bolții, ca un gând se-abate
Un nor, greoaia umbră clătinând;
Ca sufletul bolnav ce-n pat se zbate
O tufă-și joacă brațele în vânt.

Văzduhul glasul trist și surd și-ncearcă 
Pleoapa neagră uneori clipind, 
Cum ochi clipesc, ce vor să plângă, parcă,
Și de sub gene picuri ies, sclipind.

Prin pustă, ceața-și pune lăicerul
Și reci fiori din smârc s-au ridicat...
Gândind la jalea lui, până și cerul 
Din mână parcă soarele-a scăpat.

În românește de Lazăr Iliescu
La inceputul paginii


         Drumuri triste

Ne dusesem prin pădure;
Pasări vesel ciripeau;
Prin desișuri verzi, ușure,
Căprioarele fugeau.

Imnuri de iubiri din toate 
Ramurile auzeam;
Triști, prin codrul verde poate
Numai noi mai rătăceam.

Era noapte clară, lină,
Când pe râu ne-am dus vâslind;
Luna ne privea senină, 
Ochii-n apă oglindind.

Țoti glumeau; îndurerată, 
Doar iubirea-n noi simțea 
Cum, cu fiece lopată, 
Și norocul se ducea.

Erau nori pe cer, și vânturi 
Printre cruci treceau, șoptit.
Când ne-am dus printre mormânturi;
Cât dormeau de liniștit!

Crucilor zadarnic însă, 
Triști, un sprijin le-am cerut;
Cei din groapă, fața plânsă 
Oare ne-o vor fi văzut?

În românește de Lazăr Iliescu
La inceputul paginii


         Întrebare

Eu nu-ți cunosc a glasului dulceață,
Ci chipul numai, blând, ți l-am zărit;
Lumina ta m-a străbătut semeață,
Și frumusețea ta m-a cotropit.

În valul tău mi-ai prins întreaga viață; 
Tot ce trăia în mine s-a topit
Și s-a pierdut în unda ta măreață;
E-al dragostei etern, ceresc sfârșit!

Nădejdi și îndoiala mea deșartă 
Așteaptă un cuvânt al mântuirii 
Talazele ce inima nu-mi iartă

Spre ce limanuri sufletul mi-l poartă?
Spre paradisul dulce-al împlinirii?
Spre țărmul trist, pustiu, al despărțirii?

În românește de Lazăr Iliescu
La inceputul paginii


         Unei fete frumoase

Ca și roza-n păru-ți, fată,
Mâine poate-ai să te vezi
Ofilită. Totuși cată
Sufletul să ți-l păstrezi.

Cu pași repezi toamna vine. 
În curând îți va răpi
Florile ce porți în tine
Și din rai te va goni.

Dacă-n zile-ntârziate
Te vei teme, negreșit,
Să-ți pui roze, să n-arate
Chipul tău, mai vestejit,

Sufletul tău, tânăr, mare,
De-l ferești de ger și-amar,
Îți va pune-n păr o floare
Strălucind și-n moarte chiar.

În românește de Lazăr Iliescu
La inceputul paginii


         Zădărnicie

Zădărnicie-i totul, îmi dau seamă!
O goană-i viața, neînduplecată, 
Spre țeluri pururi noi. Și vlaga toată, 
Cu orice pas pe drum ni se destramă.

Ajunși la țelul cel din urmă, dacă 
La fel de sprinten ne mai e piciorul 
Ca-ntâia oară când ne luasem zborul 
Am mai putea să râdem, ca-ntr-o joacă.

Dar o putere oarbă, ceas cu ceas, 
Ne poartă-n drum, mereu, ca pe-un urcior
Crăpat, în care apa ce-a rămas

Prin fundul spart se scurge-ncetișor.
Gol, setea noastră n-o mai potolește,
Și, ca biet ciob, în vreun gunoi sfârșește.

Penultima poezie a lui Lenau scrisă în septembrie 1844

În românește de Lazăr Iliescu
La inceputul paginii