Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Carmen Sylva (1843 - 1916; biografie)

Furtuna zice…
Rugăminte
Fluturi sărutându-se
Sonet
Pământului
Cina cea de taină
Copacul
Maimuța ‘n colivie



         Furtuna zice…

Furtuna zice: Eu cunosc
Pe oameni că le sunt dușmană!
Iar bruma zice: Îi cunosc
Și eu, că 'n suflet le fac rană!
Dar soarele râdea: 'i cunosc
Mai bine eu, că le dau hrană!

Din volumul "Cântece și sonete"

La inceputul paginii


         Rugăminte

Mai ia-mă 'n poală, mamă dragă,
Că-i noapte-acum de tot,
Și-așa-i de lung și larg iatacul –
Mi-e somn de nu mai pot.

Să-mi cânți și cântecul de-aseară,
Să-mi spui și basme-apoi
Cu smei, să ne sbârlim iar, mamă,
De frică amândoi.

Și când mi s-or închide ochii
Ușor tu să mă pui
În pat cum faci când stând plecată
Zici: puiul mamei, puiu!

Din volumul "Cântece și sonete"

La inceputul paginii


         Fluturi sărutându-se

Cu gene 'ncins-a ochii tăi
Cel ce-a creiat din veci iubirea,
Iar ei sclipiri de soare-au prins
Și-un fulger umed li-e privirea.

Cu drag eu genele-ți ating
Cu genele-mi de tremur pline,
Din ochi clipesc aprins și des –
Și ast-fel te sărut pe tine.

Bătând din aripi, când ne sunt
Unite-aprinsele pleoape,
E par' că soarele-ar luci
Și 'ntr 'însul ne-am uita de-aproape.

Atunci eu sorb în ochii mei
Privirea ta, și mă 'mpresoară
Scântei, un râu adânc de foc –
Iar genele mi se scoboară.

Se face noapte 'n jurul meu!
Eu pier în stângerea clipirii,
Bătând din ostenite-aripi,
Topit de flacăra iubirii.

Din volumul "Cântece și sonete"

La inceputul paginii


         Sonet

Precum lumina unui singur soare
Prin lumea 'ntreagă-și răspândește focul,
Chemând la viață nouă pe tot locul
Puterea cea'n etern renăscătoare,

Se luptă 'n veci prin nori să se strecoare
Și' n văi și munți și 'n codrii vezi tu jocul
Lucorii ei ce-aduce iar norocul
Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare:

Un suflet mare tot așa învie
Cu sfântu-i foc ce 'n juru-i răspândește
Pe cei ce stau pierduți în letargie,

Nu vrea să facă robi și nu orbește,
Că el e creator nici el nu știe,
Dar singur Domn el totul stăpânește.

Din volumul "Cântece și sonete"

La inceputul paginii


         Pământului

Vai ce durere 'n suflet,
Pământule, tu porți –
De mii de ani tu singur
Îngropi copiii morți.

Și-așa de multe lacrimi
Tu plângi de mila lor,
Din cer să-ți fie Domnul
A-tot-îndurător.

Dar câți copii la sânu-ți
Mereu tu ai să strângi
Și mii de ani, Pământe,
Vai cât o să mai plângi!

Din volumul "Cântece și sonete"

La inceputul paginii


         Cina cea de taină

Zise Crist: «O să mă vândă
Unul dintre voi!» Și-amară
I-a pătruns atunci durerea
Pe-ucenici, și-L întrebară:
Doamne, eu?

Și Ion nestrămutatul,
Vai, și Petru, plin de spaimă,
Și 'mprejur din nou cu toții
Tremurând pe rând îngaimă:
Doamne, eu?

Ce să zic atunci eu, biata,
Eu cu inima mea slabă –
Când și cei tari în credință,
Când și însăși stânca 'ntreabă:
Doamne, eu?

Din volumul "Cântece și sonete"

La inceputul paginii


         Copacul

Caldul soare-al verii țese-acum ferice
Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat
Legănând prin lanuri aurul din spice.

Frunzele gătite ca de sărbători
Râd, pe spate vesel capul și-l aruncă –
Un copac, el singur, gol de tot pe luncă
Stă 'ntratâta lume de cântări și flori.

N'are bucurie nici de vânt și ploae,
Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui;
Din podoaba 'ntreagă a vieții lui
Nu-i rămase bietul nici măcar o foae.

Ce rușine, Doamne! Cât de bucuros
Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
Prin pustii cu neguri, printre stânci deșarte,
Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.

Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat –
Iată vie-un fulger și-o să mori! Nu plânge!
Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge
Crengi din el, lăsându-l și mai rușinat!

Din volumul "Balade și romanțe"

La inceputul paginii


         Maimuța ‘n colivie

De fier aceste gratii, și-amurg și aer greu,
Și-atâția cască-gură de-avalma 'n jurul meu.

Râzând ei vreau să vadă mereu truditu-mi joc,
Cu bețe mă 'ntărâtă să nu stau la un loc.

«Cum seamănă cu omul! Și-urâtă e!» Și stau
Privind cum hărțuită din colț în colț eu dau.

Voi râdeți făr' de milă și lacomi de privit,
Pe când eu, biata, tremur cu suflet istovit.

Vai, veseli palmierii în minte când îi am
Și mândrele liane pe cari mă legănam

Sunt trist atunci de moarte, nu văd nimic, nu știu -
Voi râdeți și mai tare, strigând în râs: Musiu!

Și ca prin vis a voastră injurie-o aud.
O, de-aș mai fi vr'odată prin codrii mei din Sud!

Iubită fui, ferice, sărind din pom în pom
Și nu mă găsea nimeni urâtă ca un om.

Simt negurile morții pe ochii 'ntunecați –
Aveți de mine milă și 'n pace mă lăsați!

De fier aceste gratii, și-amurg și aer greu,
Și-atâția cască-gură de-avalma 'n jurul meu!

Din volumul "Balade și romanțe"

La inceputul paginii