Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Zaharia Stancu (1902 - 1974)

Tu, inimă cuminte, blând miel prior în soare
Miniaturi – Furtună
Miniaturi – Seară
Cântec în ceață
Om în amurg
Hai cu mine
Eu sunt soarele tău
Chiar după ce voi muri
N-am să vă spun ...
Nu te-ntrista
Ploaie de vară



         Tu, inimă cuminte, blând miel prior în soare

Tu, inimă cuminte, blând miel prior în soare,
Pe pajiște, sprințar, în primăvara nouă
Nu cauta să sorbi lumină din izvoare,
Ci potolește-ți setea cu boabe mici, de rouă.

Tu, gând, hulub rotund cu aripile albe,
Nu bizui să sfâșii înaltul cu vultanii,
Ci zborul jucăuș ți-l despletește-n salbe
Prin preajma casei unde te petrecură anii.

Tu, glas, nu mai cerca să plângi în limbi de clopot,
Ci, gureș ca pârâul când șerpui printre flori,
Culege-le mireasma și spune-le în șopot
Povești cu stele care s-aprind și mor în zori... 

Din volumul Zaharia Stancu - Poezii, Editura Minerva, București, 1987

La inceputul paginii


         Miniaturi – Furtună

Furtună! Tu-mi întinzi o mână mică,
Ți-e teamă și te ghemui lângă mine
Sfioasă ca un pui de rândunică,
Și ploaia, răpăind grăbită, vine.
Ți-e părul ud și fața toată udă,
Alergi cu mâna caldă-n mâna mea.
Miroase câmpu-a grâu și-a iarbă crudă,
Și tremuri și ești albă ca o stea.

Din volumul Zaharia Stancu - Poezii, Editura Minerva, București, 1987

La inceputul paginii


         Miniaturi – Seară

Aseară-am stat sub mărul nostru bun,
Cu mere, ca obrazul tău, domnești.
Cât aș fi vrut și n-am cercat să-ți spun
Că-n gândurile mele, floare, crești.
Ne-am ridicat deodată amândoi
Și-am părăsit livada împreună
Cu buzele-nghețate. Peste noi
Curgea molatic un pârâu de lună.

Din volumul Zaharia Stancu - Poezii, Editura Minerva, București, 1987

La inceputul paginii


         Cântec în ceață

Copacii, prea negri, ne ies in drum.
Umbrele lor clătinate sunt fum.

O spaimă tăcută ne-nvăluie rea.
Poate vantul ne poartă prin lume ori poate o stea.
Ne ținem de mâini, ne spunem cuvinte.
Poate noi o mințim, poate dragostea minte.
Cândva ne-am plimbat prin soarele dimineții,
Acum bâjbâim prin pădurile ceții...

Ori poate pe marginea vieții...

Din volumul Zaharia Stancu - Poezii, Editura Minerva, București, 1987

La inceputul paginii


         Om în amurg

Acum sunt un om în amurg,
Fugi în munții tăi, căprioară,
Nu mai râvnesc să-ți sărut buzele
A doua oară, a treia oară.

Acum sunt un om în amurg.
Pieri din juru-mi, viclean bancher,
N-am ce să mai fac cu aurul tău,
Aurul n-are trecere în cer.

Fiece zi are amurg,
Fiece zi are și zori.
Toamna via e plină de struguri,
Primăvara numai de flori.

Acum sunt un om în amurg,
Ora amiezii a fost dulce, dulce.
În cuibul ei din fulgi de zăpadă,
Luna s-a dus să se culce.

Din volumul Zaharia Stancu - Poezii, Editura Minerva, București, 1987

La inceputul paginii


         Hai cu mine

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi grâu de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi struguri albaștri,
Fiecare butaș va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi păduri uriașe,
Păduri de plopi cu creștetu-n cer,
Păduri de stajar cu rădăcinile
Înfipte adânc până la miezul planetei.

Acolo vom găsi trista mea dragoste,
Pătimașa mea dragoste o vom găsi
Culcată în iarba coaptă de soare
Ori poate culcată pe un nor alburiu,
Pe un nor de argint alburiu...

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.

Din volumul Zaharia Stancu - Poezii, Editura Minerva, București, 1987

La inceputul paginii


         Eu sunt soarele tău

Eu sunt soarele tău și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt aerul tău și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt apa ta și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt pâinea ta și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt somnul tău și fără mine
Tu nu poți să trăiești.
Eu sunt ...
Eu nu sunt nimica.
Nu sunt nimica.

Din volumul Zaharia Stancu - Poezii, Editura Minerva, București, 1987

La inceputul paginii


         Chiar după ce voi muri

Chiar după ce voi muri, dragul meu,
Și voi fi-ngropată adânc în pământ, dragul meu,
Deasupra mormântului meu va arde veșnic o flacără, dragul meu,

Ziua, flacăra va fi albă, dragul meu,
Noaptea, flacăra va fi neagră, dragul meu,
Și tu n-o vei vedea niciodată, dragul meu.
Flacăra albă va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacăra neagră va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu.
Flacăra albă și flacăra neagră,dragul meu,
Nu se vor stinge niciodată, dragul meu,
Niciodată, niciodată, dragul meu.

Din volumul Zaharia Stancu - Poezii, Editura Minerva, București, 1987

La inceputul paginii


         N-am să vă spun ...

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foșnesc.

N-am să vă spun pe cine aștept, dar aștept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboară.
Toate cântecele lumii, toate, s-o știți,
Încap într-un flaut, într-o vioară,

Cerul n-are margini, stelele au,
Miez și margini de foc are și soarele.
Vântul de seară mi-a spus c-o să moară
Dac-o să-i rupeți în drum picioarele.

Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?
Mă strigă din patru părți zările.
Munții cu păduri cu tot mor sufocați
Și-n curând o să moară sufocate și mările.

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crângurile sunt pline de flori și de iarbă
Și de arbori plăpânzi care cresc.

Din volumul Zaharia Stancu - Poezii, Editura Minerva, București, 1987

La inceputul paginii


         Nu te-ntrista

Nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut,
Totul trece ca o trâmbă de nori,
Vine vântul și o destramă,
Vântul care scutură flori.

Nu te-ntrista că nimic nu se-ntoarce,
Râurile curg toate spre mare.
Oricât ai merge de repede,
Nu poți s-ajungi până la zare.

Unii câini latră doar, alții mușcă,
Bivolii sunt negri și-mpung.
Pa pajiștea tânără, iezii
Să-mbătrânească n-ajung.

Lasă steaua să cadă chiar
Dacă nu e de foc, ci de gheață.
Poate venim din lumină ori poate
Din ceață venim și mergem în ceață.

Tu nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut.
Totul se destramă ca o trâmbă de nori.
Vine vântul și usucă dealurile
Pe care primăvara se ivesc flori.

Din volumul Zaharia Stancu - Poezii, Editura Minerva, București, 1987

La inceputul paginii


         Ploaie de vară

Ce repede trecu și vara asta,
Ca o scurtă ploaie de vară
Între două zile-nsorite
Cu arșiță barbară.

Ne vine-a umbla fără veșminte,
Fără trup ne vine-a umbla.
Ani grei au trecut peste noi
De când am pierdut dragostea ta.

Tu gândești mereu la ce-a fost.
Iarba arsă nu mai învie.
Luna uneori răsare devreme.
Alteori, când noaptea-i târzie.

Ce repede trecu și viața,
Ca o ploaie de vară trecu.
Eu n-am uitat nici un cuvânt
Din toate câte le-ai spus tu. 

Din volumul Zaharia Stancu - Poezii, Editura Minerva, București, 1987

La inceputul paginii