Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Veronica Porumbacu (1921 - 1977)

Primavara
Ecouri
Cautare
Vor trece ani
Tie
Doua semne
Stii tu
In sfarsit
De toamna
Ah, stelele …
Lui Eminescu



         Primavara

Primavara isi scoate cornitele
si sparge subsuorile cafenii ale ramurilor.
Bratele-i cresc,
antene lungi cu muguri in varf.
Nu se zaresc la prima vedere.
Dar cand le prinzi intre degete
boturile catifelate,
simti cum se bucura, chiuie,
siguri pe viata lor plina, in curand revarsata.

S-au spart mugurii copacilor.
n-am auzit zgomotul lor.
Mi-au plesnit numai fata frunzele.

Motiv banal de amintire picurata :
noi doi
nu-i mai vedem impreuna.

Din volumul « La capatul lui 38 », aparut in 1946 – poezia a fost compusa in 1943
La inceputul paginii


         Ecouri

As vrea sa sparg obloanele
sa navaleasca inauntru lumini nemaivazute.
Sa ma urc in carul mare, si sa-l man, fara cai,
                                Pe carari nestiute.
Sa imbratisez toti copiii de pe pamant.
Sa citesc toate cartile ce-au fost scrise si sunt.
Sa leapad toata frunza ce-am taiat-o cainilor 
                                in ultimii ani
Sa zgariu tot mucegaiul si cotul sa-l simt intre golani.
Sa sparg temperaturile constante cu aburi de sute de grade.
Sa sparg cu pietre inertia din oamenii cumsecade.
Sa usuc cu arsita noua cate lacrimi au curs pan-acum
si sa dau la o parte peretii care ne-ar sta in drum.

Din volumul « La capatul lui 38 », aparut in 1946 – poezia a fost compusa in 1945
La inceputul paginii


         Cautare

Spune : stii tu ce-i dorul de duca ?
Nu stii.
Dac-as fi pasare, mi-as lua zborul in stoluri,
sa intru cu ele-n iernatic.
Urmele toate se sterg,
numai dorul musca salbatic.

Dac-as fi gand,
as cutreiera toate taranile.
De-as fi caraus,
as bea apa din toate fantanile.
Dac-as fi vers,
n-ar mai fi cant necantat.
De-as fi catarg,
as vrea marile sa le sparg.
Dar ce sunt ? Nu stiu …
In mine e tot ce asteapta sa fiu.

Din volumul « Visele babei Dochia», aparut in 1947
La inceputul paginii


         Vor trece ani

Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
imi e causul palmei tale.

Vor trece ani. Si-nnoitoare,
cu-aceeasi dragoste de fata,
voi bea din palma ta, de care 
n-am sa ma satur niciodata.

Pe-acelasi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la fata.
Si-ntaia brazda-am sa-ti sarut
pe-obrazul insemnat de viata !

Dar daca, in aceeasi zi,
mi-ai da sa beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-as opri
tot la causul palmei tale.

Din volumul « Anii acestia », aparut in 1950
La inceputul paginii


         Tie

Au ce mi-a fost din tine mai aproape ?
Umbritu-ti par, sau fruntea grea de nor,
sau mana ta, in care, la izvor,
mi-ai dat sa beau din claru-adanc de ape ?

Sau glasu-nvaluindu-ma usor,
sau ochii tai in cari o lume-ncape,
ce deodata mi-o deschizi subt pleoape –
sau drumul laolalta, suitor ?

Dar daca vocea s-a-nasprit prin vreme
si parul n-a putut de ierni sa scape,
in ochii tai privind – o, nu te teme ! –
si azi mai regasesc acelasi dor,
pe care anii au stiut sa-l sape
in limpezimea primului fior.

Din volumul « Prietenii mei », aparut in 1953
La inceputul paginii


         Doua semne

S-o iau mereu de la-nceput,
aceasta-i soarta mea, imi pare ;
sa uit, si, ca un nou nascut,
sa vin cu semnul de-ntrebare.

Mereu alt soare in april,
mereu o alta fulguire.
In sufletul naiv, umil,
port pururi semnul de uimire.

Asa pot fi a ta mereu.
N-am vesniciile solemne,
dar fara ele-s vesnic eu –
intre aceste simple semne.

Din volumul « Din lirice », aparut in 1957
La inceputul paginii


         Stii tu

Stii tu cand pamantul
tacerile-si suna
si clipa cand vantul
se face furtuna ?

Stii tu cand in zboru-I
o pasare piere
si clipa cand dorul
se face durere ?

Din volumul « Din lirice », aparut in 1957
La inceputul paginii


         In sfarsit

caprioare usoare imi alearga prin vine.
Te cauta-n codru
pe tine.

Si-n umbra trupului tau se apleaca usor :
in sfarsit au ajuns 
la izvor.

Din volumul « Din lirice », aparut in 1957
La inceputul paginii


         De toamna

Asta-noapte s-a comis o crima in strada :
vara a fost ucisa.
Nimeni n-a auzit-o gemand.
Prin fereastra deschisa
venea din gradina
vantul, plangand.

Arborii toti au tacut.
Pe ziduri, din vita salbatica, picura sange.
Irodul toamnei trecu asta-noapte prin sabie
sute de frunze.

Din volumul « Din lirice », aparut in 1957
La inceputul paginii


         Ah, stelele …

Toate isi lasa umbra in lume :
o frunza, iubitul, un flutur, un nume,
si toate gusta lumina pamantului,
pana si urmele vantului.

Numai stelele, stelele n-au caldaram,
nu lasa umbra pe nici un taram
Ah, stelele, stelele ! ...

Din volumul « Din lirice », aparut in 1957
La inceputul paginii


         Lui Eminescu

Noi rasuflam adesea si nici nu luam in seama
ca fiece rasuflet iti e dator c-o vama,
si ti-e dator cu visul, urcusul unei trepte
sfaramitoare-a crudei oranduieli nedrepte.
Noi vietuim sub cerul ca niciodata-albastru,
datori cu o legenda legata de un astru.
Alt fosnet are codrul de-argint si de arama.
In fiecare toamna, suntem datori c-o vama.
De-nmladiem vorbirea, prin tine azi femeie,
orice sarut de flacari da vama o scanteie.

Din volumul « Intreg si parte », aparut in 1959
La inceputul paginii