Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Mircea Micu (1937 - ...)

Alexandru Andrițoiu - Amintire din provincie
Petru Anghel – Fiul risipitor
Horia Bădescu – Imprecație serafică
Ana Blandiana – Totală confuzie
Dan Deșliu – Imprevizibila aventură
Mircea Dinescu – Cer scuze tuturor
Petre Ghelmez – Scrisoare improvizată
Ion Horea – La cules de cucuruze
Adrian Păunescu – Cui ne lași, Ană ?
Nicolae Stoian – Atenți la ravagiile toamnei



         Alexandru Andrițoiu - Amintire din provincie

"Cu atenție mărită
Orice fată se mărită"

Tu care-ai fost un porțelan de Saxa,
blând trandafir amirosind discret,
mi-ai zdruncinat cuvintelor sintaxa
și-o parte din chenzina de poet.

Seara veneai în urbea solitară
unde creșteau arțari și sicofanți,
eram elev la școala militară
și-aveam sfieli și pantaloni bufanți.

Erai frumoasă, văduvă, distinsă
și-ntr-un amurg ce-agoniza în spume
deodată fără jenă mi-ai pretins să
fugim la naiba, amândoi, în lume.

Răpus de pielea cu miros de cetini,
de tremurul sprâncenelor de tuș,
am adunat un pol de pe la prieteni
și-am luat bilete până la Beiuș.

Acolo însă, fire muierească,
tu ai sedus un doctor bătrâior.
La școală n-au mai vrut să mă primească
și am rămas în sat agricultor.

De-atunci urăsc: nurliile vădane
și ochii lor prăpăstioși și reci
orașele cu B, calea ferată
și doctorii trecuți de 40.
La inceputul paginii


         Petru Anghel – Fiul risipitor

Iertați-mă că am fugit de-acasă,
ca un cocor vâslind spre alte zări,
dar era cald și nu-mi plăcea la coasă
fiind atras de alte întâmplări.
Regret acum, mi-e dor de iarba sfântă,
de seara-n care umblă vârcolaci.
Aș vrea-n livadă să mă iau la trântă
și să mănânc plăcinte și colaci.
Să pasc trei oi pe-un câmp uitat de lume,
să nu mai văd mașina 33.
M-am săturat s-aud aceleași  glume
și să fac curte-acelorași femei.
La țară nu ai condică și ore,
totul e clar și blând și bun și cert,
nu vezi portari ce vor să te devore
că ai venit la șapte și un sfert.
De-aș fi rămas sub zări imaculate
să sorb aroma toamnelor din vii,
eram mai gras, plesneam de sănătate
și aș fi scris mai multe poezii.
La inceputul paginii


         Horia Bădescu – Imprecație serafică

(după poezia Blestem)

Fiindcă mă lași cum lasă trenul gara
și fluturele crisalida lui
te blestem să înoți în Niagara
și să-ți citească proză Ion Țugui.

Martori să n-ai, când tu vei fi mireasă
să circuli numai cu tramvaiul trei,
să ai serviciul sus, la Mântuleasa
și casă în comuna Țăndărei.

Când vine seara dantelând perdele
de nori prelungi cu sclipet diafan,
să mergi pe jos la Turnu Măgurele
dupa covrigi cu sare și susan.

Să plângi cu lacrimi mari de Super-Dero,
să-ți cânte la trompetă un vecin,
să nu poți ști nicicând cine-a fost Nero
și să-ți turbeze setterul ... Amin !
La inceputul paginii


         Ana Blandiana – Totală confuzie

Suntem doi și totuși unul
nici nu mai știu care
e trupul tău, care
e trupul meu.
Care e clavicula mea
care e invers.
Pun mâna pe ochiul meu
și pe tine nu te mai aude
nimeni și niciodată.
Pun mâna pe glezna ta
și-mi simt reumatismul.
Ne confundăm până la salariu.
Tu ești eu, eu sunt tu,
până și coastele sunt la fel,
nici una independentă.
dacă te duci, Siamezule,
lasă-mi cheia apartamentului.
La inceputul paginii


         Dan Deșliu – Imprevizibila aventură

Pe unde vremea se trecu
în strălucire funerară
am mai rămas doar eu și tu
și-un înger cu chelie rară.
Apus de foc insinuând
candoarea firelor de nalbă,
te-am urmarit cu-același gând
din Cotroceni în Balta Albă.
Păunii zilelor târzii
vor ceru-n rană să-l însemne.
Ți-am scris un tom de poezii
în cămăruța mea cu lemne.
Prevăd destinul ce mi-e dat 
expus în termeni mai enclitici.
Vom merge amândoi la Sfat
fără nuntași și fără critici.
Să ne grăbim cât toamna nu
ne ia o parte din ființă
și prinși de vrajă, eu și tu
să facem schimb de locuință.
Apoi să ningă peste noi
cu pene tremurând în pace
și penele s-or face sloi
și sloiul pene se va face.
Căci viața e un chichirez,
o șmecherie foarte simplă :
Îți pare că se-ntâmplă tot
pe când nimic nu se întâmplă.
La inceputul paginii


         Mircea Dinescu – Cer scuze tuturor

N-am vină că am plete și că mă cheamă Mircea,
eu n-am rănit pe nimeni nici cuie n-am bătut
în scaune de prieteni, așa că mult mă mir ce-a
fost în capul celor ce m-au vroit recrut.
Pruncia mea cu zmee din palide provincii
apoi adolescența, stafie prin liceu,
citind suave stihuri din Heine și Da Vinci,
pentru acestea toate nu sunt de vină eu.
Nu sunt de vină, iată că se mai poartă blugii
că fetele au ochii ca două păsări mov
și nici că-n toamna beată când se despoaie rugii
omizile dau buzna grăbite în alcov.
nu sunt de vină, sigur, că n-am fost în războaie,
și dac-am rupt o roză vă rog să mă iertați
căci eu urăsc războiul și plâng după o oaie
și mă-nfrățesc cu-o știucă cu icre de erzat.
Pentru acestea toate, scuzați-mă ! Cer scuze.
Eu sunt copilul fraged ce crede-n cucuruz.
Rămân aici cu gura înfiptă în harbuze
Căci ce mi-e Slobozia și ce mi-e Santa Cruz ...
La inceputul paginii


         Petre Ghelmez – Scrisoare improvizată

Aroma verii scade, se sinucid lalele,
La ora 5 e seară, la ora 8 târziu,
Răpus de-o grea tristețe, iubita mea, îți scriu
Pe nepăsarea unui caiet cu pătrățele.
E liniște, se-aude în aerul pustiu
Cum trec corect cocorii sub razele de stele,
Un tren venind nostalgic în gară la Lehliu
Își arcuiește trupul sub negre păsărele.
Ce să-ți mai spun ? Miroase năprasnic Căpșunica,
Chiria am plătit-o și nu mai sunt restant,
Cei de la Ascensorul tot n-au făcut nimica.
Când vine seara, luna-i un galben briliant.
Și speriat de toamnă, să nu m-apucă frica,
Citesc cu voce tare din Ivasiuc și Kant.
La inceputul paginii


         Ion Horea – La cules de cucuruze

S-a făcut deodată toamna, pică frunza de durere,
cucuruzu-i copt de-acuma, copți și pomii cei cu mere;
și dovleci ca niște bombe, explodează pe tarlale,
de te nimerește vreunul, vai de treburile tale !
Prunele brumate tare s-au făcut răchie bună,
care sună în butoaie și, de-o bei, în cap îți sună.
Mi-este poftă să dau iama lipăind prin cucuruze ;
foșnetul acelor săbii proaspăt încă în auz e,
și să duc coceni cu brațul, să-mi călesc mușchiulatura,
și de-atâta oboseală să strig : ura ! ura ! ura !
iar când luna cade bleagă ca o mură în fântână,
să mă duc la primărie cu un cucuruz în mână.
Să zic : iată, domn primare, ce de boabe clasa-ntâia
are cucuruzul ăsta care-i galben ca lămâia,
dă-mi și mie o parcelă s-o lucrez, să nu fiu trist,
în natura cea bogata, să mă bucur că exist.
- Frați ai mei din capitală, vă sfidez și vă acuz,
dacă nu veniți cu mine la cules de cucuruz !
La inceputul paginii


         Adrian Păunescu – Cui ne lași, Ană ?

(dupa poezia Karenina)

Vine un tren și Ana Karenina
Dă să se-arunce musai către el.
Mecanicule, stop, fă stop mașina,
E măritată, are și inel.

M-apropii, zic : ce-nseamnă asta, doamnă ?
Vrei să ne lași buimaci și-ai nimănui,
Păi, gestul ăsta tragic, zău, înseamnă
În inima bărbăților un cui.

Nu face fapta asta colosală,
Nu vezi că nu mai știm ce vrem și cum.
Ascultă, se-aude-o vânzoleală
Mai e un tren, auzi-l, e pe drum.

Ne lași orfani? Ce vom iubi de-acuma
Tu ești fantoma Anelor prin veac
Picând pe noi cum poate numai bruma
Cade de zor pe umilul arac.

Nu vezi că dânsa n-are nici o formă
Locomotiva vreau să zic, e-un soi
De fierărie veche și diformă
De parc-ar fi mașina 72.

O, Ana, Ana, Ana, Ana, Ana,
Gândește-te la soțul tău fidel
Care va bea otrava dintr-o cană
Și disperați, vom bea în rând cu el.

Se uită Ana palidă și tristă
Și tremura ca frunza de copac.
Apoi își suflă nasul în batistă
Și-ntreabă-ncet : Sunteți cumva ... burlac ?
La inceputul paginii


         Nicolae Stoian – Atenți la ravagiile toamnei

Motto :

"Plouă, e urât, e toamnă,
pentru noi nimic nu-nseamnă."

Al naibii, toamna vine iar la noi
lălăie ca o galbenă mireasă,
amenințându-ne cu vânt și ploi,
dar noi cântăm voioși și nu ne pasă.

Ce crede dânsa că ne amenință
cu brici de aur frunze retezând ?
O, anotimp fără de referință,
nu vei găsi răgaz la noi nicicând.

Poți tu să-ți scuturi coafura rară,
să sufli cu puteri de semizeu,
tristețea neagră nu ne împresoară
oriunde-am fi : la Iași sau la Ciceu.

Nu ne-nspăimântă trena mortuară !
cântăm voioși cu glas mereu fierbinte
o melodie drastică și clară :
"Adio, pa, bonjur și ... n-am cuvinte !"
La inceputul paginii