Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Eugen Jebeleanu (1911 - 1991)

Liniștită
Îmi spuse
Sora mea
Și am
Ce se poate
Grebla
Cartoful în nori
Lecție
Dialectica
Înainte
Aripile și pământul
Cel mai ...
Dispărută
În vârful inimii
Să nu ...
Rămâi, deci
În era atomică
Întocmai
Stare socială
Întâlnirea cu Hiroshima



         Liniștită

am visat că am murit – îmi spuse
și se urcă, mică și plînsă, la mine în pat
și primejdia i se oglindea neagră în ochii negri
și eu îi mîngîiam părul de lumină
și o linișteam spunîndu-i : a fost doar un vis, adormi.

și adormi

și n-am mai îndrăznit s-o deștept niciodată.

La inceputul paginii


         Îmi spuse

îmi spuse : « Nu poți să știi cînd vine ....
de ce nu faci puțină ordine ?
Nu poți să știi cînd te găsește
poate e-n tine, poți ști ...
Nu poți să știi cum arată ...
Și dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer și trece chiar prin tine
și nu are nimic înfricoșător, ci doar un răcnet
la sfîrșit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud ... »

La inceputul paginii


         Sora mea

vaca are ochi atît de blînzi
și mă înțelege mai bine
decît voi, frați ai mei, pe mine

Pentru că voi nu m-ați mai vrea
și m-ați goni departe
mult mai aproape de moarte
decît vaca, prietena mea

care spre mine privește
cu ochii înțelegători
de mărgărite și nouri ușori

cu gîndul la abatorul ce ni se pregătește
și ei și mie deopotrivă
de nevăzuta forță nemilostivă.

și fruntea sa e de zăpadă blîndă
și nu poartă ochelari
și tîmpla ei de lună și mă păzește
și nu stă la pîndă.

La inceputul paginii


         Și am

Și am ceea ce nu am vrut
și nu aș fi visat
tot ceea ce n-aș fi dorit
nici unui om

fiți veseli și nu încercați
să înțelegeți
de vreți n-aveți decît
să spuneți că-s hermetic

că m-am închis în harfa unor gratii
ivite chiar din mine și pe care
le zgudui fără să se-audă.
nemaiavînd nimic ce spune
spun că e bine.

La inceputul paginii


         Ce se poate

Ivit pe lume fără voia mea
o să rămân cât pot sau cât se poate
căci am nevoie de atâtea vize
de-atâta aer, și libertate

Însă la urmă
o să mă fac ceea ce nu se vede
ce cântă-n apă și surâde-n pietre.

La inceputul paginii


         Grebla

Să fiu o greblă...
o greblă dintr-un fier mai trainic
care în zori și către seară
purtată de o mână gânditoare
să pieptene încet pământul
și să descopere
din cine e făcut...

La inceputul paginii


         Cartoful în nori

Să ai mereu tot mai puțin
e lucrul cel mai bun.
Tot mai puține zile și
tot mai puțin tutun.

Să nu fii întristat deloc
și să te simți ușor
să ai o păpădie doar
și tu să fii un nor

și să privești mai sus decît
un domnitor semeț
și-n jos cu milă să privești
zîmbind : « Sărmane vieți ! »

Să nu gîndești, să nu mai spui
nici « au », nici « vai », nici « of »
și dintre norii mari s-alegi
un nor mic de cartof.

La inceputul paginii


         Lecție

Trebuie să învăț cum se moare
căci de trăit, omul trăiește oricum
să învăț de la păsările care dispar în cîntec
de la cerul albastru care alunecă în trandafir
și de la rîul ce trece nepăsător dispărînd
peste banii peștilor

La inceputul paginii


         Dialectica

Am învățat de la apă
cum să nu curg
am învățat de la plug
cum să nu ar
și de la viață 
cum să dispar

La inceputul paginii


         Înainte

Cum să vă părăsesc ? Și totuși va s-o fac
dar fără voia mea, vai, fără voie
cum se urcau împinse de mai rău
acele animale, cîte două
în arca monstruoasă a lui Noe

voi merge înainte neștiind
unde mă duc și către care drum
și nici o stea să-mi vină-n ajutor
nici de argint și nici de plumb
și înainte fum și-n urmă fum
sau nici atît

și o să las în urmă cîteva
cuvinte în zăpadă
cîteva zbîrcituri de sunete
pe care fără grabă, liniștit,
o să le șteargă vîntul.

La inceputul paginii


         Aripile și pământul

O păsăre e o sămînță cu aripi
însă ea nu este iubită de pămînt
ea încolțește numai desfoindu-și
foile-n văzduhurile arate de vînt.

La inceputul paginii


         Cel mai ...

Mai fericit decat mine
nu poate să fie nimeni.
Căci am îndurat atîtea
și încă mai respir acest aer verde
Spațiul în care trăiesc
este din ce în ce mai larg
aproape toți prietenii
au devenit mierle
cărora nu le mai aud decît uneori
fîlfîitul.
Nu-mi pasă de nimic
în această lume plină
de lucruri atît de însemnate
și atît de lipsite de vină.
Mai fericit decît mine
nu poate să fie nimeni.

La inceputul paginii


         Dispărută

Doar ca să nu vă întristez
și să vă fie ziua bună
n-am pomenit (vai, azi greșesc)
de ochii ei ca de alună

ce-atît de tandru ne priveau
care erau și ochi și gură
ce sărutau cum numai ea
știa, pe oricare făptură ...

pe care azi nu știu și nu
mai pot să-i chem, căci n-or să vie
și nu mai pot să-mi spună : tu
din cerul lor de iasomie ...

La inceputul paginii


         În vârful inimii

Lacrimile copacilor nu pot să cadă
decît dacă le culeg în pumnii mei.
Cine are urechi, cu ele o să vadă
prin ochii pisicii fără clopoței.

Umblu în vîrful inimii, să nu fiu auzit
dar bătăile sale mă dau de gol

încît lacrimile din pumn mi-au căzut rostogol
și pădurea e acum un rîu liniștit.

La inceputul paginii


         Să nu ...

Să nu te bucuri, nu, prea mult
de Viață, de acest tumult
care te face să-ți închipui
că nu-i tot una cu nisipu-i
să nu-ți închipui ... Căci așa e:
ea face dintr-o vîlvătaie
cenușă ; din cenușă – vînt
și din ce-i vînt face-o odaie
fără pereți, fără cuvînt.

La inceputul paginii


         Rămâi, deci

Să nu ceri niciodată nimănui
Nimic. Să nu ceri celor ce-s sătui 
să nu ceri celor ce nu au un prînz
căci unii au mîncat
și ceilalți sunt flămînzi.
Rămîi, deci, tu, privind la mese
ca și cum ai privi un cer întreg
pe care două stele pot fi înțelese
și altele nimic nu înțeleg.

La inceputul paginii


         În era atomică

Atîtea lucruri fără nici un rost
și cîteva cu atît de palid sens
și inima în strîmtul adăpost
tremurînd neștiută sub cerul imens.

La inceputul paginii


         Întocmai

Ea se gîndește numai la ea
și el se gîndește numai la el
și eu mă gîndesc numai la mine
și totul se-nvîrte în jurul
unui inel
ce ne cuprinde pe fiecare-n parte
și asta e Viața
și asta e Cel
ce spune că Umanitatea
nu e o fiară
ci este un miel.

La inceputul paginii


         Stare socială

Nefiind cîine de rasă
și nici nume bun neavînd
Cranț e ținut pe-o murdară terasă
în ploaie și vînt ...

La inceputul paginii


         Întâlnirea cu Hiroshima

Pământ, pământ tăcut.
Tăcută,
cu pielea pârjolită, cu statura goală,
iertare, Hiroshima...
Iertare pentru fiecare pas
ce-atinge-o rană, rupe-o cicatrice...
Iertare pentru fiece privire,
ce - chiar de-i mângâioasă - doare...
Iertare pentru fiece cuvânt
ce tulbură văzduhu-n care-ți cauți
copiii,
noroadele de prunci pe veci pierduți.
Mormânt
inexistent... Vânt... vânt... vânt... vânt...

Și glasul lor, acum încet sunând,
din zi în zi mai stins,
numai în amintire...
O, cimitire
inexistente... inexistente...
De vrei să plângi, să nu poți strânge-n brațe
măcar o urnă, un mormânt măcar...

Unde ți-s pruncii, Hiroshima? Poate
în oceanul
de-argint nepăsător...
Poate-n cavoul infinit
al cerului...
Sau, poate, chiar pe-acest pământ
pe care-l calc...

Fiece pas ce-l fac, îl fac cu teamă...
Fiece palmă de pământ
ascunde-un catafalc...
Parc-a strigat pământul
călcat de mine: - Mamă!...

Oh, aripi dă-mi, văzduhule de smalț,
să fiu ușor ca tine, să mă-nalț,
să nu ating cu pasul nici o rană,
să taie-aripa-mi cerul, îngerește...

...Dar, scăpărând din miile-i de răni,
se-apropie de mine Hiroshima,
se-apropie și se înclină lin
și-mi face semn:

- Poftește, prietene,
și vezi ce-a fost,
ce e,
și povestește...

La inceputul paginii