Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Ovid Densusianu (1873 - 1934; biografie)

Calea robilor
La răspântia neagră
Glasurile vieței
Tainele clipelor
Când morții sunt așa departe
Cântectul pribeagului
Cei fără stea
Scorburile



         Calea robilor

În valuri albe mii de focuri
Plutesc – e drumul nesfârșit
Al robilor; din el se spune
Că după veacuri e ursit
Câte o stea să se desfacă
Și, ridicându-se mai sus,
Alături de-altele să treacă
În lumea fără de apus.
O cale-a robilor se-ntinde
Și pe pământ, dar nu de foc,
Ci de-ntuneric – e convoiul
Atâtor vieți făr' de noroc.
Și printre ele câteodată
Se-oprește soarta ca s-aleagă
Un suflet – stea chemată poate
S-aprindă raze-n lumea-ntreagă.

Purtând povara de durere,
Măcar atât s-aveți și voi,
Iloți: un gând de mângâiere,
Că și din robi se nasc eroi.

Poezie culeasă din „Poezia română clasică - de la Dosoftei la Octavian Goga”, Editura Minerva, București, 1976
La inceputul paginii


         La răspântia neagră

La răspântia neagră
S-au oprit trei care.
Cei care le mână
Scapără-n amnare.

Unul din ei zice:
- Fost-am la oraș
Să mă judec iară:
Tot eu păgubaș.

Altul: - O făclie
Și-un coșciug am luat:
Mi-a ucis vechilul
Unicul băiat.

Cel din urmă: - Uite,
Mai aveam doi boi;
Pentru bir mi-i vinde
Mâine pe-amândoi.

Din răspântia neagră
Carele-au plecat
Și merg greu, de parcă
Piatră duc în sat.

Poezie culeasă din „Poezia română clasică - de la Dosoftei la Octavian Goga”, Editura Minerva, București, 1976
La inceputul paginii


         Glasurile vieței

Glasuri de aramă
Printre codri-adânci,
Glasuri ce ne cheamă
Dincolo de stânci;

Glasuri peste valuri
De cântări de-argint,
Glasuri de Sirene
Ce mereu ne mint;

Glasuri de morminte
Ce ne-opresc în drum
Și ne fac să plângem
Între „ieri” și-„acum”,

Pentru ce mai tare
Răsunați voi azi? -
Parcă-aleargă vântul
Peste munți de brazi.

...Suflete, deschide
Temnița-nghețată
Solilor vieței
Ce la poarta neagră –
Poarta sihăstriei –
Vin acum să bată.

Poezie culeasă din „Poezia română clasică - de la Dosoftei la Octavian Goga”, Editura Minerva, București, 1976
La inceputul paginii


         Tainele clipelor

Ieri gândurile îmi păreau ca blocuri de granit
Pe care-eternitatea înghețase,
Și mă-nchinam la ele ca păgânul
Ce roagă marmurele sfinte să nu-l lase
De duhurile negre ispitit.

Azi gândurile-mi sunt ca trestii ce se pleacă,
Și simt o bucurie ne-nțeleasă
Văzându-le așa plăpânde
C-ar tremura și de-un suspin,
De-o șoaptă...
O, vraja-amețitoare a gândurilor blânde!

Ce oare a venit să schimbe dintr-o dată
Viața rece-a sufletului –
Ce mister?
Și ce să fie raza rătăcită
Ce-a coborât s-aducă-nduioșare
În gândurile prinse-n lanț de fier?

...Un cântec se aude-n stradă,
E cântecul banal, dar tragic, ce-nsoțește
Pe cei ce spun adio celor vii –
Și soarele ferestrele dezmiardă...

O, cum uitasem, primăvară, c-ai să vii!

Poezie culeasă din „Poezia română clasică - de la Dosoftei la Octavian Goga”, Editura Minerva, București, 1976
La inceputul paginii


         Când morții sunt așa departe

Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume - cine știe? – poate
Ne uită.

Când morții sunt așa departe,
Și când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine știe? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.

Privește-n jurul tău – e marea
Vieței; pleacă și o-nfruntă,
Îmbată-ți ochii-n contemplarea
Minunilor ce te așteaptă;
Trăiește, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.

Din volumul „Limanuri albe”, 1912

Poezie culeasă din „Antologia poeziei simboliste românești”, Editura pentru Literatură, 1968
La inceputul paginii


         Cântectul pribeagului

Dacă vreți s-aflați
Din ce locuri viu,
Munții-i întrebați,
Că ei singuri știu.

Codru mi-a fost frate
Prin pustietate.

Dacă vreți să știți
Cin' m-a mângâiat,
Cerului-i vorbiți,
Că el m-a veghiat.
Stelele mi-au fost
Noaptea adăpost.

Și-ncotro-mi duc zborul
De vreți să vă spui,
Întrebați izvorul
Care-i drumul lui.

Calea-mi se sfârșește
Unde el se-oprește.

Din volumul „Sub stânca vremei”, 1919

Poezie culeasă din „Antologia poeziei simboliste românești”, Editura pentru Literatură, 1968
La inceputul paginii


         Cei fără stea

Au adormit în visul pietrei,
Au adormit și i-am privit
Cum ochii lor uitase-ndată
Că mai-nainte cuprinsese –
Minune – câmpul înflorit.

Erau pribegi ce nu știu unde
Mergeau – atâtea drumuri sunt
Pe care chinul le deschide
Prin lume – și ei toți cu gesturi
Înlocuise-orice cuvânt.

Îi întâlnisem în lumină
Bolnavă de amurg, și-n urmă,
Când întâmplarea ne-apropiase,
Am mers pe lângă ei privindu-i
Cum toți tăcuți păreau o turmă.

...Pe când dormeau văzui de-odată
Cum tresări cel mai bătrân.
Se ridică, făcându-și cruce,
Și zise zarea cercetând-o:
„Fă, Doamne,-aicea să rămân!”

Din volumul „Sub stânca vremei”, 1919

Poezie culeasă din „Antologia poeziei simboliste românești”, Editura pentru Literatură, 1968
La inceputul paginii


         Scorburile

Luminile ce fug de ele
Și famecul măreței înfrunziri
Le chinuiesc, când știu că-s numai umbra
În care adăpost își caută
Hidoase viețuiri.

Întunecimea lor le face totuși
Șă fie mândre că într-una
Puterea-atâtor trunchiuri ele-o sapă,
Dar de mândria lor își râde codrul
Când știe că pe el nu-l risipește
Nici furtuna.

Și iarna, când frunzișul
Nu le mai turbură și nu le umilește,
Mai îndrăzneț privesc, crezându-se stăpâne,
Dar strălucirea albă a zăpeziei
Le-neacă și holbarea neagră
A lor o biruiește.

Poezie culeasă din „Antologia poeziei simboliste românești”, Editura pentru Literatură, 1968

Din volumul „Raze peste lespezi”, 1924
La inceputul paginii