Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Ionel Zeană (1912 - ...; biografie)

Întoarcere
A mai murit un deținut de foame
Balada haiducului din codrii Babadagului
Cântec de luptător
Golgota românească
Halucinație
Noapte de Crăciun
Nopți la Zarcă



         Întoarcere

Noi ne-am întors din iadul de durere,
Unde scrâșnesc măselele și dinții.
N-am înjunghiat nici coastă de muiere
Și nimănui nu i-am furat arginții.

Livizi, sleiți de vlagă, de putere,
Ne-a lins amarnic bezna neființei,
Am înghițit oftaturi în tăcere
Și-am mestecat anafura credinței.

De inumana noastră sfâșiere,
Plângeau în cer și îngerii și sfinții
Și ne turnau în suflet mângâiere,
Sub roșul viscol de tortură-a minții.

Am fiert în mări de smoală și de fiere,
Încrezători în ziua biruinței.
Noi ne-am întors din moarte la-nviere
Și-am pipăit abisul suferinței.

Din antologia “Acești mari poeți mici”, 
realizată de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         A mai murit un deținut de foame

A mai murit un deținut de foame
Și moartea-adulmecă azi altă urmă.
Cumplit ne roade foamea și ne scurmă
În măruntaiele de ceață și de scame.
A mai murit un deținut de foame,
Supt, istovit de ploșnițe râioase
Ce cară-n spate butii pântecoase
Cu sânge ca pelinul de la crame.
A mai murit un deținut de foame,
Liber plutind ca zborul unei vrăbii,
Iar ochii noștri au sclipiri de săbii
Și fulgeră în beznele infame.

Din antologia “Acești mari poeți mici”, 
realizată de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Balada haiducului din codrii Babadagului

I
De la Dunăre și Mare,
Din Măcin la Babadag,
Trece ca o arătare,
Sânge-n flăcări, duh pribeag.

Ochii negri sub sprâncene,
De năpraznic armatol*,
Zării coapte dobrogene,
Ca doi șoimi îi dau ocol.

Vremea crâncenă și surdă
I-a sădit în piept imbold
Să-și ia-n brațu-i drept o durdă 
Și grenade reci la șold.

A pornit să-și verse-n șanțuri
Caldul sânge răzvrătit,
Pentru bietu-i neam în lanțuri,
Pentru neamul său robit.

Vântul îi sărută fruntea
Aprigă de făclier;
Parcă trece greu pe puntea
Unui nou destin de fier.

Calcă-nfiorând văzduhul,
Volbură de verde cânt,
Și-și împărtășește duhul
Treaz cu tot trecutul sfânt.

Crește zdravăn cât un munte
Din adâncuri strămoșești
Și îi scapără sub frunte
Ochii ageri, vulturești.

Cremene din Pindul teafăr,
Așchie de fârșirot,
Arde-n zări ca un luceafăr
Și-n oțel turnat, e tot.

II
Șuieră cumplit prin țară
Crivățul din răsărit...
Gogu Puiu-i foc și pară
Și potop dezlănțuit.

Răscolește văi și sate,
Duh de luptă neînfrânt.
Inima în piept îi bate
Ca un clopot greu și sfânt.

Peste jalea și durerea
Sugrumatului norod,
El vestește învierea
Grea de slavă și de rod.

Peste biciul și cuțitul
Zbirilor de politruci,
El vestește răsăritul
Neamului sfințit pe cruci.

Fiara roșie se-asmută,
Spumegă băgată-n draci,
Dar sub plumbii ce nu cruță,
Gheara-ngheață pe trăgaci.

Vino, poteră haină,
Vino, frunte de satrap,
Dacă vrei să-ți culc în tină
Steaua roșie din cap!

Dinții și-i scrâșnesc de ciudă,
Haitele din loc în loc
Și aleargă și asudă
Fără preget și noroc.

Fierbe potera năucă,
Uite-l ici, uite-l colea...
Parcă-i fum, parcă-i nălucă...
Și se scurge vremea grea.

III
Frunză verde de pelin,
Frunzuliță de venin,
Azi în zori, la Cobadin
Ce besmetici politruci
Stau pitiți după uluci,
Sau înfipți pe la răscruci,
Cu ochiu aprig și isteț,
Să vâneze un mistreț,
Un mistreț de mare preț?

Stau pe labe, în tăcere,
Crâncene mitraliere
Ce-au împresurat tot satul,
Să le pice-n guri vânatul.

Se desprind apoi gonaci,
Cu un deget pe trăgaci,
Lunecând cu pași de pluș,
Să stârnească din culcuș,
Din hățișurile sorții,
Aprigul mistreț al morții.

Șarpele trădării mușcă
Și mistrețul, prins ca-n cușcă,
Doarme-ntr-una și visează
Și doar luna-l priveghează,
Luna plină și rotundă,
Care scaldă și inundă
Sate albe și câmpie,
Într-o apă argintie.

Gogu Puiu doarme-n casă
Și visează o mireasă
Albă și nepământeană,
Cu jeratic sub sprânceană,
Care s-a desprins alene
Din zări coapte dobrogene.

Zâmbitoare și ușoară,
Alba, strania fecioară
Se apropie de el
Și-ntinzându-i un inel,
Lin în deget i-l petrece
Mâna-i de zăpadă rece.
Peste fruntea lui de ceară,
Buza-i vânătă, amară,
Pune-n urmă un sărut,
Ca un foșnet lung, pierdut,
Dar sărutul ei e rece
Și-un fior prin trup îi trece,
Care parcă îl îngheață,
Căci e rupt din altă viață.

Stele-ațipesc pe boltă...
Grațioasă, cu o voltă,
Tremură în geam o rază
Și fereastra luminează.

IV
Politrucii dau târcoale
Și se-apropie fricoși...
Doamne,-ndeamnă-l să se scoale,
Suflă-n ochii somnoroși!

Că intrară în ogradă
Pașii umbrelor de fum
Și haiducul o să cadă
Viu în mâna lor acum!

Voce seacă, îngâmfată,
Sparge-n țăndări somnul lui:
- Puiule, predă-te-ndată,
Căci nicio scăpare nu-i!

Altă voce parcă rage:
- Dacă ții la viața ta,
Fii cuminte și nu trage,
Că-i zadarnic – nu mișca!

Dar un trăznet, rupt din slavă,
Cade bubuind pe loc;
Raza palidă, firavă,
Moare într-un snop de foc...

Urlă durda haiducește,
Ca la nuntă, ca la hram...
Vocea seacă amuțește
Spartă-n cioburi ca un geam.

Și se-ncinge hora morții...
Curajoșii politruci
Trec în goană pragul porții
Și se-ascund după uluci.

Clănțăne mitraliera
Cu lătratu-i de cățea,
Bate vâna și artera
Cu ciocane-n tâmpla grea.

Grindină de gloanțe cade
Pe pereții albi de var,
Mușcă schije de grenade,
Însă totul e-n zadar.

Din bârlogul lui, mistrețul
Iese-n curte-n val-vârtej.
Politrucii simt înghețul
Coasei lucii în gâtlej.

Își croiește drum și saltă
Peste garduri și grădini;
Fruntea-i viforâtă-naltă,
Arde-n flăcări și-n lumini.

Și în iureșul pârdalnic
Prins de ochiul lor năuc,
Pare când mistreț năvalnic,
Când mândrețe de haiduc.

Niciun glonte nu-l atinge,
Tras de mână de păgân;
Țeava scuipă foc, dar linge
Mersu-i teafăr și stăpân.

Jerbe mari de flăcări roșii
Din grenade răbufnesc;
Gem tâlharii, ticăloșii,
Haitele schelălăiesc.

Ah, de-ar sparge ca securea
Cercul focului rotund,
Să se piardă în pădurea
Cu hățișuri fără fund!

Însă noi și noi iscoade
Cresc în față-i ca un zid.
- Ia predă-te, mă neroade,
Nu porni ca un bolid!

Nu vezi că ești în capcană
Și ieșire n-ai deloc?
Cezi că poți scăpa prin goană
De cumplitul nostru foc?

Dar haiducul, tot răsunet,
Duh cu rădăcini străvechi,
Sparge-ndată ca un tunet
Zgârciul blegilor urechi:

- Pentru ce atâta larmă,
Câinilor, de-ar fi stau?
Cât mai am în mâini o armă,
Eu nu știu să mă predau!

Niciodată, niciodată,
Viu în mâini nu voi cădea,
Fiară roșie spurcată,
Fiară crudă și mișea!

Însă durda-i moartă-n mână,
Fierul fumegă-nroșit.
Vocea-i suspinând, îngână:
- Durdă, tu m-ai părăsit!

Mâna-i pipăie în pripă
Șoimul șoldului viteaz,
Luminându-se-ntr-o clipă
Ochi și frunte și obraz.

Zvârle ultima grenadă
Și se-aruncă asupra ei.
Dacă trebuie să cadă,
Barem, facă-se scântei!

Murmurând spre cer o rugă,
Cade c-o spărtură-n piept.
Politrucii vin în fugă,
Vin de-acum cu mersul drept.

Rană roșie, adâncă,
Sângeră în pieptul gol...
A fost cremene și stâncă
Și-a fost iureș de-armatol.

Inima-i de foc, armâna,
Ca un clopot greu și sfânt,
Azi sărută lung țărâna
Dobrogeanului pământ.

Plânge mierla, plânge cucul
Și se tânguie sub cer.
Nu mai crește-n zări haiducul
Dârz, de flacără și fier.

Duhul lui acum plutește
Pe-albe căi de veșnicii
Și din jertfa lui va crește
Duhul altei Românii!
	
Din antologia “Acești mari poeți mici”, 
realizată de Mihai Rădulescu

* Haiduc, în dialectul aromân

La inceputul paginii


         Cântec de luptător

		Partizanilor anticomuniști din munți

Stau zi și noapte-nfipt pe-această creastă,
Țâșnit ca din adânc, la o chemare;
Mi-e răzmeriță inima sub coastă
Și vulturi, ochii crunți rotiți în zare.

Ca să înfrunt uzbecii și calmucii
Ce azi din trupul țării se înfruptă,
M-am înfrățit cu doina și haiducii,
Mânat de-o sete aprigă de luptă.

De sus, de pe Negoiuri și Parânge,
Mi-mbrățișez și țara și strămoșii.
Vuiesc în mine volburi mari de sânge
Și plumbi descarc în fruntea fiarei roșii.

Sunt vifor și nimic nu mă-nspăimântă:
Nici moartea și nici iadul cel sinistru.
Aștept o zi de răzbunare sfântă,
Să-mi oglindesc privirile în Nistru.

Cu arma-n mâini să pustiesc blesteme
Și hoardele flămânde și nebune.
Să crească iar voievodale steme
Pe creștetul hotarelor străbune.

Mi-e inima luceafăr sus, pe creste
Și-nfrunt hidosul stepelor balaur.
Visez o țară nouă ca-n poveste
Și mândră ca un măr domnesc de aur.

Din antologia “Acești mari poeți mici”, 
realizată de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Golgota românească

      Memoriei lui Nicolae Chisălicescu, 
      mort la Zarca din Aiud

Ni-i trupul răstignit, bătut în cuie,
Sus, pe Golgota pătimirii noastre.
Cucernic ca un schivnic, gândul suie
Spre cerul limpezimilor albastre.
Pe crucea jertfei cutremurătoare,
Pe care mor și visele și anii,
Oftăm prelung în deznădejdi amare:
O, Eli, Eli, lama sabactani!
Credința însă biruie năpasta,
Cădelnițându-și ruga în tăcere.
Călăii ne străpung cu suliți coasta
Și ne adapă cu oțet și fiere.
În urletele crâncenei gheene,
Din zvârcolirea cărnii sfâșiate,
Sclipește-n diamantul de pe gene
Lumina jertfei noastre ne-ntinate.
Pe creasta de văpaie a credinței,
Noi știm, în greaua zbatere-a durerii,
Că încolțește-n miezul suferinței,
Grăuntele de foc al Învierii.
Ni-i ruga, Doamne, pură ca zambila
Și chinul înflorește-n bucurie.
Revarsă-ți harul roditor și mila
Pe fruntea stinsă de mucenicie!
În bunătatea Ta dumnezeiască,
Tămăduiește-ne cu sfinte leacuri
Și fă ca jertfa noastră să rodească,
Rotundă și bogată peste veacuri!

Din antologia “Acești mari poeți mici”, 
realizată de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Halucinație

Tii! Ce frig, ce foame mi-i!
Ca un darnic vistier,
Noaptea a spuzit pe cer
Zloți în roiuri brumării.
Printre negrele zăbrele,
Din nemărginire, stele
Mă măsoară ca apașii
Și-și scufundă-n haos pașii...
Luna rumenă ca chifla,
Îmi tot dă mereu cu tifla
Și-mi aruncă – ah, nebuna!
Câte un crâmpei de stea
Nu mai mare ca aluna,
Pentru toată foamea mea.
Oare astfel crede ea
Că mi-o poate alina?
Cum plutește coaptă-n aburi,
Tot înghit în sec salivă
Izvorând ca apa-n jgheaburi
Din făptura-mi costelivă.
De te-aș prinde, mare ciumă,
Te-aș mușca de nasul cârn
Și în cui am să te-atârn,
Să te lecuiești de glumă.
Dați-mi pietre, măi, și humă,
Să le rod și să le ling,
Poate-oi reuși să-mi sting
Foamea care mă sugrumă!
Parcă merg desculț prin brume...
Cine urlă, măi vecine,
Ca o fiară-n cușcă, cine
Scoate răcnete și spume?
Ptiu! Mormântul tău de lume!

Din antologia “Acești mari poeți mici”, 
realizată de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Noapte de Crăciun

Ieșim ca niște cârtițe din hruba
În care picuri grei de apă cad.
În fața porții ne așteaptă duba
Să ne transporte undeva-n alt iad.
Îngrămădiți pe coridor de-a valma,
Pășim în gând cu semnul sfintei Cruci.
Ne-mproașcă cu ocara și sudalma,
Cordoanele de cerberi politruci.
Și, înșfăcându-ne cu lăcomie,
Ne-nghite duba ca un căpcăun.
În tot orașu-i liniște pustie,
În noaptea asta tristă de Crăciun.
Sub streașina cu țurțuri și cu vată,
Nu mai vibrează glasuri argintii.
Dintr-o copilărie-ndepărtată
Răsună-n noi colindele târzii.
Nu-și mai vestește nimeni bucuria
Că s-a născut în noaptea asta Crist.
Doar îngerii îi cântă-n cer solia
Crăciun amar, însângerat și trist.
Copiii azi se roagă sub icoane
Să le aducă Moș Crăciun în zori,
Mălai, în locul pungii cu bomboane,
Și tații îngropați în închisori.

Din antologia “Acești mari poeți mici”, 
realizată de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii


         Nopți la Zarcă

Șoapte putrede, nu voci,
Bezne înfiorătoare.
Ca-ntr-o baltă duhnitoare
Colcăim, bieți mormoloci.
Ce urși vin din peșteri reci
Și sub pașii grei ne calcă?
Dai un geamăt, strâmbi o falcă
Și adormi apoi pe veci.
Ca din haos, din abis,
Vântul sub zăbrele plânge;
Leșul lunii, plin de sânge,
Se rostogolește-n vis.
Stelele cu ochi de lup
Ies din văgăuni la pânde.
Haite de vampiri, flămânde,
Ne sug sângele din trup.
Ah, degeaba facem cruci
Să ne ocrotească Domnul,
Să nu ne mai fie somnul
Plin de șerpi și de năluci!
Vai, când nopțile se-aștern,
Fierbe bezna, geme lutul,
Spaimele lovesc cu cnutul,
Zarca toată-i un infern!

Din antologia “Acești mari poeți mici”, 
realizată de Mihai Rădulescu

La inceputul paginii