Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Magda Isanos (1916 - 1944)

Flori
Ții minte-ntâia ploaie?
Pomii cei tineri
Doamne, n-ajung pân'la tine?
Nu știu cum s-a făcut
În diminețile clare
Ion
Oamenii mă uimesc
Frumoase-s câmpiile vieții…



         Flori

Vijelioase flori, din pământ aburind,
ca niște strigăte cresc, saltă zâmbind. 
Care e vrerea lor gingașă-n vreme?
Noaptea-n grădinile mari nu se vor teme?

Însă-n mijlocul lor, bolnav de vis,
ochiul lui Dumnezeu șade deschis…
Haina lui mirosind a ierburi și cer -
fără să știe orașul de piatră și fer.

Mânile micilor flori intră-n pâmânt.
Morții când le sărută știu dacă-i vânt, 
și de pe dânsele sorb ploaia și veștile.
Astfel, în flori își deschid morții fereștile…

(Poezii, 1943)

Cules din „Poezia română modernă de la G. Bacovia la 
Emil Botta”, alcătuită de Nicolae Manolescu, 
Editura pentru Literatură, București, 1968

La inceputul paginii


         Ții minte-ntâia ploaie?

Ții minte-ntâia ploaie cum cădea,
cu fulgere, cu stele lungi în ea? 
Arborii stăteau drept, intonând 
imnul vieței și-n zarea foșnind,

verde ca un codru lichid,
s-auzeau cerurile cum se-nchid, se deschid.

Și noi stăteam ca pomii în picioare.
„Nimic nu moare, mi-ai șoptit, nu moare...”

Și plantele creșteau, ne făceau semne, 
ca niște mâini, ca umbre nempăcate, 
se străduiau spre viață să ne-ndemne 
și iar cădeau în deznădejde toate. 

Cules din „Poezia română modernă de la G. Bacovia la 
Emil Botta”, alcătuită de Nicolae Manolescu, 
Editura pentru Literatură, București, 1968

La inceputul paginii


         Pomii cei tineri

Pomii cei tineri, în dimineața de marte,
unii lângă alții au stat să se roage -
frunțile lor străluceau inspirate deasupra 
pământului incă-n zăpezi.

Și-n aerul în care nu erau zboruri, 
pomii, ale căror umbre nu se născuseră, 
cântau un imn pentru viață,
ca niște oameni goi și frumoși ei cântau:

„Soare de-aramă, zeu popular printre plante, 
privește oastea noastră-ndrăzneață;
ici-colo aerul e rumen de tot printre ramuri, 
că viitoarele fructe acolo vor sta...

Noi nu ne-nchinăm de fel și nu plângem,
ci pregătim un loc cât mai înalt pentru cuiburi 
și pregătim o orgă de brazi pentru vânturi, 
soare de-aramă, zeu totdeauna rotundt…

Ni s-a povestit despre tine-n pământ,
când nu cunoșteam dimensiumile cerului;
mi s-a povestit despre tine-n leagănul cald.
Semințele-n somn visau că există colori, 
roșu, albastru și gri, minunate colori.
Tu, peste frunțile noastre, soare, cobori. 
Și noi vom da fructe, și noi vom fi hore de flori. 
Gloria noastră toată-n vârf se presimte...”

Și-un curcubeu pe deasupra tulpinelor strâmte 
cade vestind: nu moarte, desigur, nu moarte,
pomilor tineri în dimineața de marte…

Cules din „Poezia română modernă de la G. Bacovia la 
Emil Botta”, alcătuită de Nicolae Manolescu, 
Editura pentru Literatură, București, 1968

La inceputul paginii


         Doamne, n-ajung pân'la tine?

Doamne, n-ajung pân'la tine
vârfurile-acestei păduri de suspine?
Cum ești tu atotștiutor,
să fi dat pâne de-ajuns tuturor,
culcuș pentru copiii înghețați,
câte puțin din lumina celor bogați,
câte puțin din cerul lor senin,
de care îngeri întraripați se țin.

Să fi dat, Doamne, fiecărui om,
câte-o bucată verde de pământ și câte-un pom 
al tuturor speranțelor pământești,
și nu te-am fi-ntrebat unde ești.
Am fi spus că te-ai răspândit
în noi, ca un fluviu liniștit,
că te-am băut fără să știm...
N-ai fi rămas în biserică și-n țintirim,

ci ai fi mers împreună cu noi
și te-am fi pus între coarne la boi, 
ca pe-un ciucure frumos de mătasă 
să ne-ajuți la plug și la coasă.

În loc să pleci pe celălalt tărâm,
ai fi avut la masa noastră un tacâm 
și seara, obosit și făr' de-alai,
în loc să te-ntorci înapoi în rai,
adormeai undeva pe-aici, 
printre copii și pisici,
într-un colț de vatră luminat.

Doamne, de ce ți-au crescut aripi 
și-ai zburat ?

Cules din „Poezia ieșeană contemporană”, Casa județeană a creației populare, 
Iași, 1968

La inceputul paginii


         Nu știu cum s-a făcut

Nu știu cum s-a făcut.
Tinerețea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat 
Nu mai e mândru și încondeiat.

Ce s-au făcut zilele răsunătoare,
vara mea cu grâu și cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte. 
Toate erau mai frumoase-nainte.

Lumina egală
nu m-ademenește, nu mă-nșală.
Toate fructele spre care-am râvnit 
s-au copt și-n vis din nou au înflorit.

Da. Nu știu cum s-a făcut.
Pământu-i mic și zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni și nu cad stele, 
ca-n nopțile copilăriei mele.

Cules din „Poezia ieșeană contemporană”, Casa județeană a creației populare, 
Iași, 1968

La inceputul paginii


         În diminețile clare

Uneori, în diminețile clare,
mă uit drept în soare râzând
și nu pot crede c-am să mor în curând; 
viața mea sună înalt, fără-ntristare.

Cred în ea, cred în numele ei
și-n colorile-anotimpului meu,
zveltă ca mestecenii, mereu,
să freamăt aș vrea în soarele-acesta dintâi.

Poate nu va fi seară, poate nu va cădea 
în putred octombrie fruntea-mi aprinsă; 
în glumă pun mâinile mele pe piept și zic 
viața e stinsă de mult, viața e stinsă...

Însă mai plin decât grădinile-n vară, 
sângele meu sună atunci ridicând
o dulce-auroră-n obrajii de ceară:
o, nu-i adevărat c-am să mor în curând...

Cules din „Poezia ieșeană contemporană”, Casa județeană a creației populare, 
Iași, 1968

La inceputul paginii


         Ion

Aș cânta liniștea din ograda mea
Seara – când crește în cireș o stea –
mă mai uit  o dată la curechi și bostani,
că sunt plugar de-atât amar de ani.

Fața dumnezeului meu e-mblânzită. 
Când mângâi pe grumaz câte-o vită, 
sau când m-aplec să culeg un trifoi, 
văd urma lui în țarină la noi.

Cea mai frumoasă unealtă e coasa!
Cine-i toarce păpușoiului mătasa?
Eu cred în dumnezeul țarinei mele – 
printre cartofi dormind ca printre stele.

Nu mă mai tem de fulgerul lui; e-un amnar, 
Dumnezeu, ca și mine,-i plugar
seamănă, pune vie, culege.
Uneori nici n-așteaptă să lege...

Și pe mine-o să mă strângă-ntr-o zi. 
Am să mă culc, n-am să mă pot trezi. 
Chipul lui din nori va zâmbi:
„Ioane, astăzi nu mai este zi”.

Cules din „Poezia ieșeană contemporană”, Casa județeană a creației populare, 
Iași, 1968

La inceputul paginii


         Oamenii mă uimesc

Oamenii mă uimesc și-acum.
Aș vrea să cunosc ca ei
toate lucrurile pe numele lor și-n drum
larg să-mi alătur pașii de pașii lor grei.
Fiecare zare să nu aibă-n spatele ei înc-o zare, 
fiecare cuvânt să nu aib-un clopot mai mult,
de care numai eu, când se face noaptea, s-ascult. 
O viață-aș vrea, o viață oarecare,
atât de strâmtă,-ncât să pot dormi
și uita vocile nepământene;
cerul molatec, destrămat în gene,
Să nu mai poată visuri zămisli.

Uneori îmi spun: am să mor
atât de singuratecă-n mijlocul lor;
limba simplă a bucuriilor n-am învâțat;
am să mor ca o pasăre care prea mult a zburat,
dar n-a făcut cuib nicăieri.
În loc să trăiesc, am cântat melancolicul ieri;
și semnele pe care le-am primit n-au fost de la oameni, 
au fost de la flori. Tu cu cine te-asameni?
mă-ntrebau pururi privirile omenești.
Din pământ ca noi toți pornești,
dar este-n inima ta o pace și o-ntunecime
din care cresc niște vorbe ciudate. „Mulțime,
nu mă goni, ca voi sunt, ca voi sunt și eu! ” 
Dar ei mă lăsau deoparte mereu,
și cuvântul „poet” răsuna în râs,
pe buzele lor, care n-au sărutat, n-au surâs.

Cules din „Poezia ieșeană contemporană”, Casa județeană a creației populare, 
Iași, 1968

La inceputul paginii


         Frumoase-s câmpiile vieții…

Frumoase-s câmpiile vieții,
frumoasă primăvara de aur;
ci eu se cuvine să plec înainte
de-a-ntomna în pădure.

Se cuvine să plec înainte
de-a vedea miezul zilei,
când nu s-au copt încă perii vărateci
și grâul nu sună.

Frumoase-s câmpiile vieții.
Întorc capul să mai văd încă o dată
ceea ce ani în șir am privit;
ceea ce șiruri lungi de ani n-am să mai văd.

Cules din „Poezia ieșeană contemporană”, Casa județeană a creației populare, 
Iași, 1968

La inceputul paginii