Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Dragoș Vrânceanu (1907 - 1977)

Numai în plutele bătrâne
Ne facem drum printre-ntâmplări
Dulci stele ale Ursei
Au crescut secolele
Lui Eminescu
Cornuri de lut
Baladă
Durerea soarelui
Făt-Frumos batrân
Prietenul



         Numai în plutele bătrâne

Numai în plutele bătrâne
care foșnesc mai ușor ca aerul,
se pot ascunde zilele.

De fiecare dată când mă întorc 
le simt cum s-au strâns roi sub pleoape, 
ca niște ciorchini de struguri de ape.

Prin perii de tufe
peștii s-au prins. 
Ajung la prund pe calul aprins.

Am adus peste ierburi în spate, 
ca pe o tolbă cu proiecte,
un alt suflet cât o cetate.

Între pădure și marele râu
am galopat fără frâu.

Din volumul „Cântecele casei de sub pădure”, 1968
La inceputul paginii


         Ne facem drum printre-ntâmplări

Ne facem drum printre-ntâmplări
ducându-ne pe noi în spate
din mirări în mirări.

Lângă creanga ce s-a măcinat, 
cu fața-n palme
nu în zadar am stat.

Ne-a crescut la picior,
ca din aburii prinși
pe creanga de fulger a lemnului, 
o floare de bujor.

Am pornit șchiopătând
să urcăm scara cu trepte rupte,
spre noi lupte.

Ne cântau în praf
păsările la amiază
cântece de pază.

Din volumul „Cântecele casei de sub pădure”, 1968
La inceputul paginii


         Dulci stele ale Ursei

Un umblet mi-a fost viața,
buimac în prada gândului
copleșit de întâmplări.

A scăpărat pe la răspântii
soarele spărgând norii
topiți apoi în ploi.

Mai afund am încercat 
să merg în mine.

Totdeauna am revenit 
Să mă refac

în casa de sub pădure,

intrând la adăpostul copilăriei.

O cicatrice după alta
mi s-au așezat pe trup –
ca niște dulci stele ale Ursei.

Din volumul „Cântecele casei de sub pădure”, 1968
La inceputul paginii


         Au crescut secolele

Au crescut secolele
încet sau mai iute –
uneori în letargie,
alteori izbucnind în clipe 
mari cât sorii din stihie.

Au dat și înapoi,
trăgându-se-n păduri
și astupându-și cu mâna 
uriașele guri.

Apoi s-au revărsat cântecele câteodată 
peste câmpie,
ca Dunărea umflată.

Au crescut secolele mereu –
într-una greu,
sub vânt, sub ploaie, sub arșița mare
ca un pântec de săpătoare.

Au crescut secolele de norod,
Până la rod.

Din volumul „Columne”, 1965
 
La inceputul paginii


         Lui Eminescu

Te-ai purtat pe tine
în întâmpinarea infinitului
mai departe decât oricine.

Ca într-un codru
ai pășit fără frică și prihană,
până acolo unde au început să se audă
centaurii cruzi ai cunoașterii,
urlând după hrană.

Ajuns în aceste adâncuri ale mirării -
n-ai uitat niciodată drumul înapoi
al țării.

Versul tău curge prin mulțime,
cu fiecare om, cu fiecare an,
la o și mai întinsă adâncime

ca un ocean.

Din volumul „Columne”, 1965
La inceputul paginii


         Cornuri de lut

Inima noastră când s-a născut, 
a cântat din cornuri de lut.

Dacă vuiește, ori stă să se culce, 
vocea pământului e dulce.

Nimeni nu poate să ne despartă de noi, 
de suntem oameni ori poate eroi.

Crește într-una mărețul univers – 
să-i dăm ocol cu un vers.

Cu viitorul, cu îndepărtatul trecut,
vorbim prin cornuri de lut.

Din volumul „Columne”, 1965
La inceputul paginii


         Baladă

Baladă

Luceafărul a răsărit 
Deasupra câmpului, stingher.

Tu sângeri, blânde cavaler,
Sufletul meu venit din cer.

De sus luceafărul lucea
Pe-obrajii mei uscați de plâns,
Într-un buchet frumos de nea.

Tu ai fugit într-un minut,
Cu fusta-n mâini, ca la un joc
Și eu fricos mă-nvârt în loc!

O, nu mai râde, draga mea! 
Și mă agăț de nenoroc, 
Ca un copil de-un felinar, 
Și-apuc de uși, și-ascult în jur, 
Cu ochii mari și desfăcuți 
Pe chipul meu ca două sere 
Cu flori de luceafăr în ele. 
La sânul tău mă las greoi
Cu capu-n piept peste mărgele, 
Mărgelele se rup cu noi...

Tu-n veac de veac n-ai fost a mea, 
Ca o femeie, ca o stea! 
În pieptul câmpului înfipt 
Stă-ntreg orașul, floare dalbă, 
Cu casele de zid mărunt. 
Noi coborâm pe scări în jos, 
Tu cu pantofi alunecoși, 
Cu rochia ca o za spre poale, 
Lucind pe picioarele tale, 
De parcă sunt în umbră goale.

Și-mi spui să tac și mă apuci 
Râzând de umeri - și te duci...

Din volumul „Cloșca cu puii de aur”, 1934
La inceputul paginii


         Durerea soarelui

Ce durere e în soare?
O durere ce se simte
Ziua lungă, ziua mare.
Ce durere e în fructe?
Strugurii se coc, tristețe –
Ce durere e în fructe
Când stau sus pe creangă, supte.
Cine plânge-n ziua mare
Ochii nevăzutei fețe?

Soarele s-a aurit 
Dar nu e la asfințit

Din volumul „Cloșca cu puii de aur”, 1934
La inceputul paginii


         Făt-Frumos batrân

Bătrâne, bătrâne
De la umbra teiului,
Din mijlocul codrului, 
Bătrâne stăpâne.

Bătrâne în cârjă
Șalele te dor
De o luptă veche –
Ca pe Ștefan-Vodă 
Rana la picior.

Îți aduni la umbră 
Mușchi de pe copac 
Luna nu te vede
În mijlocul codrului,

Bătrâne voinice, 
Om cărunt și-ncet
De lângă bordei
Și din flori de tei!

Din volumul „Cloșca cu puii de aur”, 1934
La inceputul paginii


         Prietenul

Mai bine-așa se arată 
Visarea ce-mi doresc.

Ea inima mea goală 
în albie o scaldă,
Ca pe un trup de fată 
Cu fața întristată...

Mă vezi prin geam? Privirea 
Din fugă ți-o oprește,
Căci în aceste pagini
O voce îți vorbește.

Prietenul cititor,
Vezi de adu-mi-l iară.
În slove e desemnul,
Grafologie amară.

Din volumul „Cloșca cu puii de aur”, 1934
La inceputul paginii