Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Petru Marinescu (... - ...)

Reveniri
Măști
Interogație
Seară pe lac
Povară
Actorul
Adolescența
Omul de zăpadă
Pastel



         Reveniri

Se duc cocori spre altă adiere 
Și clipa învârtește roata firii.
Ne logodim din țărna zămislirii 
Cu-o soartă perindată peste ere.

Ne pierdem din plăcerea revenirii 
Și orice dor, jertfirea noastră cere. 
Zidiți în bucurie și durere,
Ne depășește patima-mplinirii.

Dar e o giruetică mișcare,
Purtând pe aripi nevăzute lutul 
Întors în magmele nepotolite...

Și fiece cocor, fiece floare, 
Aduc neștiutoare începutul 
Reînvierii noastre tăinuite.

Din volumul „Sonete – Roza gândului”, 1979

La inceputul paginii


         Măști

Când slova în veșmânt de sărbătoare, 
Semeață părăsește simțământul,
Gândirea-i cumpănește-n drum avântul, 
Iar inima îi dă aripi să zboare.

Cum prinde rădăcina în pământul 
Udat de ploaia binefăcătoare, 
La fel dezbobocește ca o floare 
Și fapta, când plămada e cuvântul.

Dar când acestea toate împreună 
Pornesc din pervertire și din ură, 
Cu zornăeli și împroșcări de trombă,

Se schimbă adevărul în minciună, 
Și doar nerușinarea-i e măsură,
În timp ce sufletul cinstit, sucombă.

Din volumul „Sonete – Roza gândului”, 1979

La inceputul paginii


         Interogație

Îmi este viața oare, așteptare
A unui tren ce nu-i cunosc sosirea 
Și nici măcar nu-i bănuiesc pornirea 
Pe-un drum ce nici o margine nu are?

Plângând, râzând îmi amăgesc simțirea 
Cu clipe dulci, cu altele amare; 
Și toate sau luate fiecare
Ascund în ele ura și iubirea?

Sunt fir de iarbă ce mereu răsare 
Din frământatul lut, a câta oară?
Sau fir de cosmos? Veșnică-ntrebare,

Spre un răspuns ce-ntârzâie s-apară... 
Sunt toate, sunt mai mult: o veșnicie, 
Trăgându-și seva din adânc de glie.

Din volumul „Sonete – Invocațiile cetății”, 1979

La inceputul paginii


         Seară pe lac

Stăteam pe-un mal, cu apa-ncremenită 
De liniștile ce se așezară
Pe unda ei, pe-ntunecimea clară, 
Pe inima de doruri prigonită.

Mă năpădea un gând de-odinioară 
Reapărut din zarea plumbuită 
Și mă ducea tăcerea în ispită 
Spre lacul cu luceferii de seară.

Din stele ce străluminau eteruri 
Peste o boltă plânsă în genune
Cădeau ninsori pe umbrele pădurii...

Imensul dintre cele două ceruri, 
Purificat ca pentru rugăciune, 
Părea nuntirea sfântă a naturii.

Din volumul „Sonete – Vitralii”, 1979

La inceputul paginii


         Povară

Uitate ca gătelile de nuntă
În lada cu parfum de iasomie,
Stau vrafurile de-amintiri, o mie,
Sub fruntea-n pragul de sfârșit, căruntă.

Le-ar primeni acum, dar cine știe 
De-1 mai ajută răsuflarea ciuntă? 
Sau de povara anilor, mai cruntă, 
N-o va strivi târzia reverie?

Nu-i lege nici a firii, din păcate, 
Pe vreascuri mugurii să crească 
Sau pe nisip miresme de poiană...

Rămână dar și gândurile toate
Închise, nu cumva să se trezească
Dintr-un Olimp, pe-o stâncă Tarpeiană...

Din volumul „Sonete – Vitralii”, 1979

La inceputul paginii


         Actorul

Bolnav de măiestria, ce-mpreună 
Focul dintâi cu dorurile ninse, 
Cu torțele făpturii lui nestinse 
În grabă risipește ce adună.

În gest și în rostire-i sunt curpinse 
Și plâns, și bucurie; el le sună 
Precum avarul perlele-n cunună 
Și-i tânâr cât luminile-s aprinse.

Doar pentru Thalia sau Melpomene, 
Coboară toate lumile pe scena 
Pe care cu ardoare o slujește;

Și pentru toate-acestea îi ajunge 
Doar floarea care i se dăruiește 
În ropot de aplauze prelunge.

Din volumul „Sonete – Vitralii”, 1979

La inceputul paginii


         Adolescența

Visări îndrăznețe, viteze-ncercări, 
Iubiri claustrate sub inimi de jar – 
Și flăcări și gheață în gestul neclar, 
Frământ sovăielnic sub candide zări.

Sunt anii ce-aruncă scântei de amnar 
Cu gândul, cu fapta spre-nalte chemări 
Iar dragostea-i vuiet și valuri de mări 
Ce multe-n tărâmuri izbesc în zadar.

E vârsta-ndoielii și-a jocului tandru 
Cu vini neștiute de pur copilandru; 
E ploaie cu grindini și soare ca para,

Cu doruri, speranțe, simțiri în șuvoi, 
Zălude pâraie-necând primăvara; 
E floare ce fi-va un fruct mai apoi...

Din volumul „Sonete – Vitralii”, 1979

La inceputul paginii


         Omul de zăpadă

Îl modelam cu mâini nevinovate 
În fiecare iarnă, cu ardoare. 
Cu omu-i făuream asemănare 
Din a zăpezii albă puritate.

Avea cap, ochi, nas, gură și picioare, 
Iar mâinile-i erau improvizate
Din mături sau undrele răsfirate 
Din văduvite șipci de pălimare.

Ne bucuram atunci, cu bucuria 
Ce-o gustă din belșug copilăria; 
Dar ne-ntristăm la fel ca omul mare

Și ne durea că nu aflăm secretul
Că nu înghețul ci prea blândul soare, 
Îl omorau încetul cu încetul...

Din volumul „Sonete – Vitralii”, 1979

La inceputul paginii


         Pastel

În cerdacul casei de la țară
Stau culcat privind dantela serii... 
Și ascult cum șoaptele tăcerii 
Curg prin spicul grâului de vară.

Dorm demult pe umbrele lor, merii. 
Luna prin livezi aruncă pară,
Ochi de cer, mirată stea polară 
Râde veșniciei și puterii.

Ca un cariu-n mine, amintirea, 
Îmi alungă somnul și uitatul... 
Răstignită, o cumpăn-a fântânii

Pare cruce pe întreagă firea, 
Iar sub ea se odihnește satul 
Și-n odaia de la deal, bătrânii...

Din volumul „Sonete – Vitralii”, 1979

Texte culese din Petru Marinescu, „Sonete”, Editura Litera, București, 1979

La inceputul paginii