Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Ion Caraion (1923 - 1986)

Motiv
Interludiu
Iarna
Tărîm gol
Somn
Insomnie
Îndepărtare
Candoare
Numai oamenii
Epitaf
Sînge uitat



         Motiv

Asfaltul bolborosește beat pe trotuare
conjugat cu tălpi de gheta la soare.
Ar fi ridicol să te poți gîndi la altceva decît la război.
Acuma trebuiesc oameni puternici, care de asalt, păpușoi,
nu aparate de cusut cuvintele în gînd.
(Au mers prin oraș sirenele nechezînd 
ca niște cai după mînz)
Sunt sigur că-n pămînt copacii și-au mîncat rădăcinile de ieri de la prînz ...

Interesant e numai un cîntec, Wolfram ...

Uneori tramvaiele plictisite se uită pe geam –
cerul fumează, soarele e moale și greu
iar cînd trec prin stație tramvaiele, sîrmele dau din cap la Dumnezeu.

Este atîta praf, sunt atîtea lucruri triste lîngă noi,
c-ar fi ridicol să te gîndești la altceva decît la război.

Din volumul « Panopticum »

La inceputul paginii


         Interludiu

Femeie-n tot ce ai pe trupul gol, fantastic,
de sevă tropicală sau stranie meduză
te uiți în altă parte, cînd se descheie-o bluză,
perfidă, nu simți mîna din sterpul sîn, dar plastic.

Falange moi, albite îi-alunecă pe coapsă,
o sîrmă spartă urcă difuză pe sub rochii,
ne căutăm gura și-ncovrigăm cu ochii
aceste șolduri calde, întinse ca o capsă.

Ți-s pulpele atîta de-aprinse și de fine,
ca-n irizarea pielii tot sîngele-i porfir ;
flacoane mari în vine ascunse, ca-n clondir,
duc luna mai departe pe sînii și-n patine.

Subțire treci prin carne, dar carnea nu mai este,
cum ceasul care bate în vreme fu și moare ;
prin tine dorm incendii, se umplu samovare
și-un ceai rusesc te strigă din ceștile funeste,

în timp ce birja trece absentă mai departe,
statuile-n istorii, istoriile-n moarte
și doar castanii negri – iregular sau drept –
ca niște copci înalte, încheie pămîntul la piept.

Din volumul « Omul profilat pe cer »

La inceputul paginii


         Iarna

Înghețară colibele sub nămeți ;
fîntînile-n geruri – afară.
Ninge. Noapte polară.
Prin somn, un taur tulbure-și visează
iarba de-astă primăvară.

Din volumul « Eseu »

La inceputul paginii


         Tărîm gol

S-a risipit din viață-o bună parte.
I se tot luară ducile departe.

Cu ochii mici ca două lipitori
văzum zîmbind coralii călători.

Limane de demult sub seri pieriră.
Visată-n răstignirile-mi pe liră,

imagine din noaptea mea de zgură,
ai mai răspuns doar tu, ceilalți tăcură ...

Peste-un tărîm de-atoli ori promoroacă,
eternitatea oasele-și dezbracă.

Din volumul « Eseu »

La inceputul paginii


         Somn

Frunză,
frunză,
te sulfă vîntul,
te bate ploaia ;
trează doar pentr-o clipă
dintr-un somn lung –
pici,
putrezești ...

Toate lucrurile cad
în oboseli și în povești.

Din volumul « Eseu »

La inceputul paginii


         Insomnie

Ce liniște stranie
e-n noi și ce-adînc !

Somnul a venit ca un ciorchine
din care nu pot să mănînc.

Somnul a venit ca un viezure,
să mă miroasă.
Așterne-ți diminețile,
zăpada frumoasă !

Din volumul „Eseu“

La inceputul paginii


         Îndepărtare

Prin ușa deschisă – brîu gros de umbră –
plopii izbucneau către cer.
Și degetele-i alergau pe clape,
tremurătoare ca frunza plopului.

Pașii cuiva s-au oprit în noapte.
Din ochii ei ca fumul de țigară,
zbura un fluture.

Timp cu coviltirul sur.

... și am iubit-o pe femeia aceea,
care nu m-a întrebat nimic niciodată.

Din volumul “Eseu”

La inceputul paginii


         Candoare

Arborii se destramă subțire
în coaja lor : de tingire.

Despre cine nu plînge, spicele-n gînd
murmură blînd, murmură blînd.

Ziua ca o vițică s-a oprit la fereastră
și se uită-n singurătatea noastră.

Din volumul « Eseu »

La inceputul paginii


         Numai oamenii

Zăpada a învățat să fie zăpadă
buruienile să fie buruieni
vîntul să fie vînt.

Numai oamenii n-au învățat să fie oameni.

Din volumul « Cîrtița și aproapele »

La inceputul paginii


         Epitaf

Din tot ce-am spus, din tot ce vrem,
rămîne-o lacrimă năucă
pe fundul vreunui vechi poem
care și el o să se ducă

așa cum altele s-au dus
și-n urma noastră,-n urma lui,
răstoarnă paltini alt apus
prin ochii cine știe cui

ca-ntr-un pahar de apă-n care
fîntîna-ntreagă s-a tîrît
să-și moară ultima răcoare
sau nici atît ... sau nici atît ...

Din volumul « Dimineața nimănui »

La inceputul paginii


         Sînge uitat

Nu e bărbătește să plîngi,
dar toate graiurile le-am uitat.
După ce devii mut,
se-ntîmplă silabe 
într-adevăr cu-adevărat.
Și e sîmbătă.
Și păsările lor verzi
picură lacrimi pe-un sînge uitat.

Din volumul « Dimineața nimănui »

La inceputul paginii