Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Sandu Tudor (1896 - 1963; biografie)

Omul cu harfă
Hipostaza rusaliilor
Hipostaza pentagramei
Hipostaza logosului
Cântec la inelul aminului



         Omul cu harfă

Spre oglinzi, spre inimi, larguri, spre somnul scut din cer,
pe argintăria harfii, visul, degete mi-l frâng,
străvezii suiri de sunet, “fuga” ploilor ce plâng
presimțirile din peșteri, Evul Omului stingher.
Luna mare-n crucea vremii, prin răsunet să opresc,
ca din cupa ei de ceară, mierea de mir pe văzduh
să răstorn cu zvon de strună, sub botezul nefiresc
să zăriți prin zmalț de aur fața semnelor de duh.

Din antologia: “Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii


         Hipostaza rusaliilor

Din golful din sinea Ta, Duh, Paraclit purcezător,
rotund lunecând în ocoale stihia pe al noulea zbor,
în al lumii miez orb, văduvit de-naltele stele polare,
Te strângi în scăpărări, Te culegi, mic sâmbur de stea urcătoare
Pe vârfuri să Te am, mi Te-ai dat, zărit prin zările scăzute,
în larguri ușure legănat de marea-ndoielii tăcute,
să-mi port nălucirea de nava pe care peste vremuri îmi duc
făptura de raiuri bolnavă, stânjenită de visul năuc.

Din antologia “Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii


         Hipostaza pentagramei

La echinox spiritual, logodna cugetului trează,
dă-mi clarul frunții-nseninate, din puntea somnului să-Ți vază
mai limpezit decât icoana călită de-aurarii meșteri,
peste vedenia ivită neadormiților în peșteri,
cu mult presus de orice gânduri ce înviază întru noi,
cu mult suit decât nămiaza oricărei slave de apoi,
în princiară pentagramă “Numele Tău” dogmatic dat,
nemistuită fulgerare, pascală treaptă de Sabat.

Din antologia: “Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii


         Hipostaza logosului

Prevestire din cristalul heruvicelor guri,
migala cărturăriei în pergament Te-a închis,
ca la ceasul crucial, să Te sui din Scripturi
scris în trupul omenesc ca o sabie în vis.
Pironită în lemn-mort floarea-Ți frântă din toartă,
cu mâni reci de oseminte sihaștrii o cer,
pe când dreaptă privirea pruncească Te poartă
licărire din inima înclinatului cer.

Din antologia: Acești mari poeți mici”
alcătuită deMihai Rădulescu
La inceputul paginii


         Cântec la inelul aminului

Pe căi de dimineață,
cu stihia pe față
am sânecat,
am mânecat, 
însingurat
peste pământul întunecat.

Și când apa cea mare
din soare-răsare,
în apa cea mică
din izvoare,
despică
noaptea de lumină,
trupeasca-mi tulpină,
din a somnului tină
o am despărțit
lămurit,
o am curățit
smerit,
cu pumni de răcoare
ce doare, 
înghețare
plăcută
din cută
de apă neîncepută.
Și cu zor
tropăitor,
pe urme înturnat,
tălpile mi-au cântat
peste tăceri de revărsat.
În cămară m-am oprit,
lacăt am zăvorit,
făclii am-aprins,
Și cuget desprins,
Și cuget supus,
am prins de spus,
fără glas
la iconostas,
pe ață de gând
după orând,
vorbele salbe,
vorbele bune
de rugăciune,
Lui
iubitului,
Blagoslovitului,
Marelui
Stelarului
Dumnezeu,
Lisandru, eu
gură
de făptură
plină 
de vină, 
inimă haină,
oase 
păcătoase.

Dar cum chinuiesc,
cum spovedesc
icoanelor mele
vorbele acele,
cu fața-n răsărit
stâlpnic neclintit,
de undeva pică
sunet de sticlă
nesprijenit,
deauna pornit,
inel
supțirel,
ocol lămâior,
inel sunător
ce poartă
în toartă
înfiripată,
aevea-ntrupată,
piatra Aminului,
de culoarea vinului,
biserică mică
ce nu se strică,
lumină rotundă,
aurită undă,
prund vioriu
cu foc străveziu,
inel de evlavii,
coronița Slavii.
Ca în liturghie,
în apa lui vie
de nestimată
fără de pată,
vezi Lumea toată
străluminată,
nuntind curată
ca-n prima zi
ce o zămisli.
Și ca să crezi,
ca-în el să vezi
adânci namiezi,
privind în părți
ca-n albe cărți,
să te cufunzi,
să te pătrunzi,
să nu ascunzi
mărturisind:

În joc de argint
Pasărea Duhului,
vâslașe văzduhului,
cu lunecări
pe creste de zări,
în horele clipii,
din umbra aripii
pune supțire
de peste fire,
fir de lucire, 
fir de ninsoare,
fir de-nscrisoare
măsurătoare.
Sub blândul lui nart
cu limpede șart
stană,
bulboană,
bob, lighioană, 
pomul,
ca și omul,
fiece formă
harnică normă,
stă cununată
în limpezime
neînserată.

Și poți să crezi,
și poți să vezi,
să te pătrunzi,
să nu ascunzi
că Lumea toată
a stat odată
ca niciodată
îmbrățișată,
ca în piatra mea,
fără de spin,
fără de chin,
în lin Amin‮?
de chin,
în lin Amin.

Din antologia: “Acești mai poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii