Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Ienăchiță Văcărescu (1740 - 1797)

3 [Ce ai să-mi zici dă mândrie?]
4 [A socoti că poate]
4 [De-a avea milostivire]
6 [La o-ntristare]
9 [Urmașilor mei Văcărești]
10 [Într-o grădină]
12 [Amărâtă turturea]
15 [Zilele ce oi fi viu]



         3 [Ce ai să-mi zici dă mândrie?]

Ce ai să-mi zici dă mândrie?
Eu n-aș fi mai vrut să fie.
Căci să-npotrivește firii,
Și legii, și omenirii.

Om la om să să arate
Ca cum nu-i e ca un frate,
Tot cu rea dăosibire,
Face pă la toți privire.

Cu turbare ca o vită,
Și natura n-e urâtă
Aib-o cin` va vrea s-o aibă,
Cu-nțelepții treabă n-aibă.
La inceputul paginii


         4 [A socoti că poate]

A socoti că poate 
Un om să facă toate
       Oricâte va gândi,
Nu-i dus dă isteciune,
Nici semn dă-nțelepciune,
       Și n-o va dobândi.
La inceputul paginii


         4 [De-a avea milostivire]

De-a avea milostivire,
Nu-i lucru pâste fire,
Și cei ce au simțire
       Nu pot tăgădui.
Iar firea arată
D-a fi nenduplecată,
Dă obște desfăimată,
       N-am ce povățui.
La inceputul paginii


         6 [La o-ntristare]

La o-ntristare
Amară foarte,
'Ncât cel ce-o are
Să-și roage moarte,
      N-ai ce să faci.

Nu-i mângâiere,
Nici e putință
Acel ce piere
Să-ți dea credința,
     Trebuie să taci.
La inceputul paginii


         9 [Urmașilor mei Văcărești]

Urmașilor mei Văcărești!
Las vouă moștenire:
Creșterea limbei românești
Și-a patriei cinstire.
La inceputul paginii


         10 [Într-o grădină]

      Într-o grădină,
      Lâng-o tulpină,
Zării o floare ca o lumină.

     S-o tai, să strică!
     S-o las, mi-e frică
Că vine altul și mi-o ridică.
La inceputul paginii


         12 [Amărâtă turturea]

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soția și-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăiește tot jălește,
Și nu se mai însoțește!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Și să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu șade.

Și când șade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură și trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură și bea.

Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsărică
Atât inima își strică,
Încât dorește să moară
Pentru a sa soțioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decât ea mai cu simțire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar și vai de mine!
La inceputul paginii


         15 [Zilele ce oi fi viu]

Zilele ce oi fi viu
     vrednic aș vrea ca să fiu,
Oftând, ca să te slăvesc,
    dar cum poci să îndrăznesc?
Iscusit aș trebui
    să fiu, să poci zugrăvi
Chipul tău care dă rază
    soarelui, și-l luminează.
Oi putea oare vreodată,
    păn' nu merg pe lume-ailaltă,
Măcar pe scurt să-ți vorbesc,
    să vezi cum mă chinuiesc?
Oftările-mi sărcinează
    pieptul, viața-mi scurtează,
Răpaus, viaț-oi avea
    numai Stixul când o vrea.

Texte culese din 'Poezia română clasică de la Dosoftei la Octavian Goga', 
vol. I, alcătuită de Al. Piru și Ioan Șerb, Editura Minerva, București, 1976,
Colecția Biblioteca pentru toți
La inceputul paginii