Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Ilarie Voronca (1903 - 1946)

Tristeți
Gânduri pentru Soveja
Fruntariile vorbelor
Bucurii îngăduite
Privește
Păsări împart somnul în înălțime
Câte statui tulpina ta apleacă
Leagănul de zăpadă
Tu sau eu, sau orice
Alt calendar



         Tristeți

Îmi port ca pe-un copil bolnav tristețea,
prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor plang;
și-aud cum crește neliniștea începutului de toamnă departe,
și cum aleargă păsările ploii, pe acoperișuri negre și se frâng.

E-aceeași amintire și-aceeași deznădejde veche.
Aș vrea cu brațele tale de astă-vară să mă cuprinzi;
pășesc pe urmele trecutului nostru, cum aș merge după un om cunoscut,
și, totuși, nu-ți mai găsesc gestul, în lacul cu mohorâte oglinzi.

E pretutindeni, un aer apăsător, ca de spital,
și pomii în despletiri, își spun mâhniri știute.
Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal,
și-mi simt gândurile, în pietrișul umed, căzute.

Așa: vino să-mi ridici sufletul, ca pe-o coajă de copac,
și să-mi citești durerile închise – cuiburi de păsări triste,
acolo. Mâinile tale să-mi fie deznădejdii, mătăsoase batiste,
și ochii tăi, pentru copilul tristețelor mele, odihnitor hamac,

Vântul răscolește cerul ca pe-o carte deschisă.
Aud fâșâitul foilor pe care-s scrise atâtea povești dureroase.
... De departe vine prevestirea unui sfârșit apăsător,
și eu îmi port tristețea ca pe-un copil, prin săli de spital reci și întunecoase.

La inceputul paginii


         Gânduri pentru Soveja

Trâmbița primăverii a sunat peste orășel.
Aerul limpede cum e apa de fântână.
Fereștile s-au deschis, băncile s-au înnoit.
În sulfet: amintirea ca urma unei brățări pe mână.

Vreau să rătăcesc dincolo de mâhniri.
Aici, atât de trist, cântecul cheiului și-al apei.
Să ne urcăm în docar. Cerul tot mai aproape-i,
Țipătul orașului s-a șters cu deznădejdi și zidiri.

Vino, vom merge la Soveja în munți.
Acolo trecutul meu, ca-ntr-un cufăr vechi o haină albă.
Zarea e cu brazi și pe sânul munților oile-salbă.
Peste priveliște, sufletele au să ni se apropie ca peste aceeași carte două frunți.

Vom asculta cântecul buruienilor. O să întâlnim ciobani.
Sprinteni și cu soare în trup, vom alerga prin pădure.
Aerul, ne va deschide pieptul, ca o secure,
și viața o să treacă simplu ca un râu peste bolovani.

Așa, ai să înțelegi ce trist e să fii poet.
Lasă-ți cărțile și odaia îngropate în noapte.
Vom iubi țărănci cu trupurile coapte,
și-o să ne tăvălim în ierburi și-o să ne furișăm în brădet.

Apoi amurg și prin ogrăzi lumini târzii,
și oameni care spun: să ne pregătim pentru cină.
Pe cerdac cu funcționarii făbricii, o să jucăm concină
și o bucurie are să ne cuprindă liniștită fără să știi.

Singur gândul meu, cu tine împletit,
arc boltit pe vadul cerului în seară.
Și tot sufletul ni se va pleca peste trup în afară,
ca peste un zăplaz vechi, un salcâm înflorit.

Departe uliți triste, departe orășeni mărunți.
Uite: primăvara și-a scuturat clopotele peste cetate.
Trenul mic ne așteaptă cu strigăte tremurate,
Vino! Să mergem la Soveja în munți.

(Restriști)

Le monastere de Soveja dep de Poutna
Manastirea Soveja, fotografie de Alexandru Antoniu
La inceputul paginii


         Fruntariile vorbelor

Tălăngile vacilor au vrăjit buruienile
iarba își înclină elegant trupul ca o dănțuitoare
sub stâncă gușterul izvorului se trezește
viorile pomilor primesc arcușul vântului
de departe vânătorul întârziat sperie pasărea ecoului.

Dar în ugere funda norilor se desface
anotimpul a primenit rochia zărilor
și botul vacilor adulmecă munții ca alte ugere
ce steag laptele pentru descuierea nopții
cum trece ca o mângâiere prin osul gândului
cum sărută buzele și dăruie o catifea gâtlejului
laptele clatină o cădelniță de arome
împrumută o dulceață din privirea vacilor
leagă la tâmpla convalescentului năframa pășunilor
laptele sună în doniți cremenea văgăunilor
flutură în pupilă dantela cascadelor
mazărea visului în păstaia inimii.

La inceputul paginii


         Bucurii îngăduite

Cum se bucură de eleganța trestiilor, rațele sălbatice,
păpurișul destramă un cântec pe panglica nemișcării
în ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor

bursucii se leagănă în adiere cu arbuștii
pitpalacii împletesc un șal din lumina sunetului,
caprele negre fac alpinism,
oglindesc înalțimile,
ploaia dăruie scoarțe oltenești pământului,

și plugurile fac dragoste cu țărâna, o sărută, o mușcă,
iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovlecii,
soarele dă mălai vrăbiilor e o bucurie în argint a vocilor.

La inceputul paginii


         Privește

Ce mlădios e piciorul asinului
ca un deget copita mică atinge clapele pietrelor
coapsele au o legănare în mers ca apele
asinul cunoaște pleoapa potecilor

diamantul piscurilor tale sticla zborului de vultur
dar pupila asinului a închis înălțimile

lacătele stâncilor nu-l sperie
poartă pe grumaji frunzele poverilor
și țipete izbucnesc din el
cum din argintul râului pescărușii

La inceputul paginii


         Păsări împart somnul în înălțime

Codrul în odăjdii de amurg se arată
frunțile ca lemnele putrezite luminează
pahare stelele pe masa cerului curată
amforă glasul precum mările se înspumează

sună clopotele cireșilor în privire,
sub formă de cascade izbucnesc nopțile,
ca buruienile șoaptele sunt plivite,
sufletul ca un ornic își întoarce roțile

ce amazoană inima pe șesul pieptului
prin deșertul ceasului cenușa vrăbiilor
buciumul urcă în suvenir răcoarea brădetului
mulgi laptele ecoului în șiparul văilor

toamna își încearcă flautul în vegetale
conturnul norilor lasă în minut semne
ca lupoaice umbrele se târăsc în metale
de mărăcinele singurătății ochiul tău se teme

La inceputul paginii


         Câte statui tulpina ta apleacă

pe câmp ceștile florilor ca pe o tavă
se înfioară în stânjenei licoarea lunei
albăstrele urcă spre cer o apă suavă
iedera: tremurare în argint a strunei

păpădia își desface pânzele
cum îndulcești gura aerului, cicoare!
trifoiul își adună ca miei frunzele
lucerna pune în glas o răcoare

rătăcire pe eșarfele ochilor
prin pieptul păsărilor de brumă
trandafirii opresc vântul în agrafa rochii lor,
mușețelul clatină tălăngi ca o turmă

rătăcire prin scările buruienilor
în clopoței inima lămpilor crește
lalelele au păstrat amintirea iernilor
în artere, mușcatele au înălțat creste

circulația sângelui în garoafe
macii închipuiesc cascade
au adormit gârlele ca harfe
șoim, toaca de lemn, rotește, cade.

în topaz se tulbură cerbii
rătăcire prin zăpada buzelor
luceferii au lins laptele cerului ca șerpii
au mușcat azima rumenită a fulgerelor

dar aici, margherită, floare stelară
prin catifeaua liniștii pirogă
ai dăruit visului o vioară
sufletul s-a umplut de văzduh ca o orgă 

(Plante și animale)

Texte culese din „Poezia română modernă de la G. Bacovia la 
Emil Botta”, alcătuită de Nicolae Manolescu, 
Editura pentru Literatură, București, 1968

La inceputul paginii


         Leagănul de zăpadă

Iarnă, tu, soră invizibilă
Când șoimul arată drumul viitor al vânătorului,
Și buchetele strânse de pe câmp izbucnesc prin lacrimă,
Mă voi prinde și eu de roțile carului tău triumfal.

Pleoape, pleoape de scrum peste fotoliile de stejar,
Și tu noapte care ne amesteci obrajii în paharele somnului
Că dimineața nu ne mai recunosc oglinzile
Paloarea se urcă în sânge cu porumbeii aducătorii de vești

Tresare timpurie de drumuri în zăpadă.
Ne-au vizitat salcâmii prin amintirea aceasta
Cum parfumurile sunt fantomele florilor,
Cum o muzică apare numai la un miez de noapte al auzului.

Anotimp aruncat cu hoiturile peste zidurile orașului,
Unelte putrezind între frunze o dată cu vorbele noastre.

Texte culese din „Efigiile naturii”, Antologia pastelului românesc, alcătuită de Petre Stoica și Mircea Tomuș, Editura Minerva, București, 1971

La inceputul paginii


         Tu sau eu, sau orice

Ziua, distanța-nchisă în pupilă
Aici, acolo-n amintire iarăși
Ca două ape întâlnite care-și
Topesc oglinzile pe-aceeași filă.

Uniți sau dezuniți. Dușmani. Tovarăși,
Nu-s eu. Sunt tu. Obrazul de copilă
E-al meu. Sau nu e. Dragoste e? Milă?
Ca-n orice clipă sieși altul pară-și.

M-apropii sau mă depărtez? O tristă
Și bucuroasă, laolaltă, voce,
Acuma e și nu e. O batistă.

Și-o iederă de fum suind pe roce
Sau sus pe pisc cât soare mai există
Și versu-acesta-i eu sau tu. Sau orice.

La inceputul paginii


         Alt calendar

Numele tău pe buză sau în minte
Cum taie unda păstrăvul mai iute
Chiar mută gura n-are să te uite
(Ciungul mișcă-n gând brațul ca-nainte).

Sperioșii ochi rămași ca două ciute,
Și păsările, câte, prinse-n ținte
Nu știi? Treceam prin vad și-ți spuneam: „Țin-te
De gâtul meu”. Te luam în brațe: „Uite”.

Râsul se lua la-ntrecere cu râul.
Ce fu mai fraged? Unda sau cuvântul?
Cocorii-și desfăceau în zare brâul.

Septembre clar. Mai gâfâie pământul?
Mai vin convoaie de oglinzi cu grâul?
Numele tău pe buze... Numai vântul.

Texte culese „Din lirica de dragoste a lumii”, antologie alcătuită de Maria Banuș
Editura Minerva, București, 1987

La inceputul paginii