Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


George Călinescu (1899 - 1965)

Frunza
Interdicție
Steaua
Eram bărbatul care...
O, tu, cu ochi albaștri...
Consult toți filozofii
Nu mă mustra



         Frunza

Din frunzele ce-n geam
Azi s-au lovit într-una,
Căzând sub pom morman,
Ți-am pus în carte una,

Bătând în roșiatic,
Ca un țesut domnesc,
Cu fire de jăratic
Ce încă mai sclipesc.

E moale ca atlazul,
Și ca o gură mută
Ce străbătând obrazul
Pe pleoape te sărută.

Precum într-un ghioc
Asculți al mării hohot,
În foaia mea de foc
Cad frunzele cu șoșot.

Auzi foșnirea lină,
Suspinul lor ușor,
Atunci când prin grădină
Le-mpinge un picior.

Sau când le-alungă vântul
Pe drumuri și-n orașe,
Cântând pe tot pământul
Preludii uriașe.

O, Til, ți-am pus în carte
O frunză de atlaz,
Prin care de departe
Te mângâi pe obraz.

Din volumul „Lauda lucrurilor – Statornicie”, 1963

La inceputul paginii


         Interdicție

Nici n-ai ieșit pe ușa cea de perete dată,
Și-ncep să număr ziua când vei veni din nou,
Mă învelești cu părul și mă săruți o dată,
Și pieri din fața mea cântând ca un ecou.

Iubirea mea-i făcută din grijă și-așteptare,
Să merg cu tine-alături îmi este interzis.
Stai într-un turn de aur sclipind în depărtare,
Și ca s-ajungi la mine tu zbori peste-un abis.

La ora fermecată te-aștept cu îndoială,
De-ntârzii simt o spaimă, de vii, melancolie,
Mi-e teamă de-aceea zi în veci catastrofală
Când nu te va mișca a mea thaumaturgie.

Din mine trupul tău nu se va face rodnic,
Puțin te strâng în brațe, mai mult te văd în vis,
Nu-ți voi fi mire sacru, ci pururi un logodnic,
Să merg cu tine-alături îmi este interzis.

Din volumul „Lauda lucrurilor – Statornicie”, 1963

La inceputul paginii


         Steaua

Smerit pe boltă am privit
O stea ce-aseară s-a ivit
Printre atâtea feluri
Ce sclipesc pe ceruri.
Ce poate să însemne ea,
Nefiind eu noul Messia,
Nici Alexandru Machedon,
Nici cap de oști cu groaznic zvon,
Nici sfânt din cei ce merg la rai,
Ori peste mari noroade crai,
Neavând eu falnic nume
Pe această lume?
Când colo, totuși, când aici,
În zboruri ca un licurici,
Ea scoate flăcărele
Deasupra casei mele,
Și câte-o rază-așa-i de lungă,
Că parcă vrea să mă ajungă.
O suliță care-ar urma
Să-mi străbată inima.
Nicicând asemenea stea
Pe cer nu a putut să stea
Decât cu vreo menire
Cu totul peste fire.
La piept pun brațele mănunchi,
La maica Lună îngenunchi
Cu teama de-a fi uns
Spre-un țel de nepătruns.

Din volumul „Lauda lucrurilor – Cu gloria cântării...”, 1963

La inceputul paginii


         Eram bărbatul care...

Eram bărbatul care-n singurătăți petrece,
Ca vulturul pleșuv pitit în stânca rece.
Nesuferind câmpia fugeam de cei de jos,
Băteam din aripi iute spre muntele sticlos,
Și peste creste ninse făcând ocoluri rare
Granitul mohorât îl apucam în gheare;
Să scriu pe cer elipse eu mă credeam ales,
Pe sus scoteam un țipăt de nimeni înțeles.

Când coama-mi străluci la tâmple sideral,
Mă coborâi în vale ca un Virgil pe cal
Cu lira într-o mână, cu hățurile-ntr-alta,
Unde foșnește grâul sau așchii scoate dalta,
Strânsei în spume frâul, făcui la oameni semn
Cum să arunce coasa, cum să cioplească-n lemn.
Cântam. Dar prea departe de ei ședeam în șa,
Din gura mea un murmur nedeslușit ieșea.

Descălecai. Le-am zis: - În obște mă prenumăr,
Lăsați-mi bușteanul să-l țin și eu pe umăr,
Din moară să scot sacii, albit tot de făină,
Să trag cu voi din baltă de pește plasa plină.
Veghea-voi turma noastră-n ocolul de nuiele,
Cu plumb și cu mistrie urca-mă-voi pe schele.
Frățește mi-au strâns mâna: - Tovarăș fii cu noi,
Un fluier simplu taie-ți și fă-ne cânturi noi.

Din volumul „Lauda lucrurilor – Lauda materiei”, 1963

La inceputul paginii


         O, tu, cu ochi albaștri...

O, tu, cu ochi albaștri, cât de frumoasă ești!
Așa desigur sunt făpturile cerești,
Pe care le vedeam, copil, întraripate,
Cu câte-un crin în mână și pletele pe spate.
Când te cuprind de mijloc îmi pare că e vis,
Că mi-a picat un înger de sus, din paradis.
Cu mare sfiiciune pe-obrazul tău pun gura,
Gustându-i amețit aroma și căldura.
De mă pecetluiești buza-ți trandafirie,
Mă simt înviorat ca de-o eucaristie,
Mă-ntreb de-i cu putință ca tu să mă iubești.
O, tu, cu ochi albaștri, cât de frumoasă ești!

Mângâie-mă cu mâna ta cea copilărească,
Îneacă-mă cu coama ta supraomenească,
Ce cade ca o creangă pletoasă și divină,
Cu miros de cinam și frunze de lumină.
Fă-mi cerc de după gât cu brațul tău subțire,
Așa cum se cuvine smeritului tău mire,
Și lasă-te ușoară când cu un salt vânjos
Te duc în patul biblic de cedru și-abanos,
Neprihănită, goală, zvâcnind fără veșmânt
Să dormi cu mine noaptea în sfânt așezământ.
În raiul tău suav mă-mbii și mă sfințești,
O, tu, cu ochi albaștri, cât de frumoasă ești!

Din volumul „Lauda lucrurilor – Statornicie”, 1963

La inceputul paginii


         Consult toți filozofii

Ce este această lume,
Otilio, să-mi spui!
Neantul face glume
Fiind un demon haihui.
Ce este această lume?

Te-ntreb unde e anul
Când prin salon jucai
Sau răscoleai brusc pianul
Ca pe un stol de cai?
Te-ntreb unde e anul!

Am în acest album
Un fir de-aur curat,
Din părul tău – un fum
De mult evaporat –
Am în acest album.

Consult toți filozofii,
Pe Platon și Socrate,
Să știu dacă pantofii
Sunt semn c-ai existat.
Consult toți filozofii.

În scrin am o batistă
C-un monogram rotund.
La teza agnosticistă
Cu ea-ncerc să răspund.
În scrin am o batistă.

Când totul se usucă,
Și ochii amăgesc,
Că n-ai fost o nălucă
Nu pot să dovedesc.
Când totul se usucă...

Din volumul „Lauda lucrurilor – Statornicie”, 1963

La inceputul paginii


         Nu mă mustra

Nu mă mustra prea tare,
Ce-acum am să rostesc
Sunt vorbe milenare:
Rozina, te iubesc.

Știu, astfel de cuvinte,
Tocite de vechime,
Le-alungă un om cuminte,
Dar mie-mi par sublime.

Simțindu-mă erou,
Eu mor și înviez,
Uimit de-al lor ecou,
Un nou Orfeu mă crez.

Plutesc ca-ntr-o poveste
Cu-ndrăgostitul soare,
Formula asta este 
Mereu fermecătoare.

Spunând-o vom păși
În Câmpii Elizei,
Vom fi iluștri și
Asemeni unor zei.

Cu capul tău pe umăr
În viitor eu cresc,
Rămân de-a pururi tânăr,
Rozina, te iubesc.

Din volumul „Lauda lucrurilor – Statornicie”, 1963

Texte culese din George Călinescu, „Poezii”, Editura Tineretului, Bucuresti, 1966,

La inceputul paginii