Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Matilda Cugler-Poni (1851 - 1931; biografie)

Din trecut
Durerea
Răchita
Ai auzit
Numai o clipă
Întoarce înc-o dată
Iubiți cu toții
Ce vrei



         Din trecut

În visul nopții câte-odată
Văd încă fața ta, 
Dar tot mai rar mi se arată, 
Încep a o uita.

Acuma nu mai știu cum sună 
Nici glasul ce-am iubit; 
Vezi, anii care se adună, 
De tot mi te-au răpit!

Și din trecuta fericire 
Se stinge ca un vis 
Și cea din urmă amintire 
Și ultimul surâs.

1890
La inceputul paginii


         Durerea

Îți mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este?
Mai știi acele locuri, unde ne întâlneam?
Și n-ai uitat-o încă acea dragă poveste
De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam?

Poveste-așa de dulce, șoptită în deseară, 
Când păsările cântă c-un glas fermecător, 
Când toate-ți par eterne, și flori, și primăvară 
Și scumpa ta speranță și junul tău amor!

Cu inima ferbinte și plină de credință 
Te-arunci în  lume-atuncea și speri că-i birui 
Și crezi că pentru tine, prin slaba ta voință, 
Chiar legile naturii în cale s-or opri.

O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece 
Și frunzele pe arbori încet îngălbenesc, 
Cum plec atunce toate ca visul care trece 
Lăsând numai durere în pieptul omenesc.

Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge,
Durerea ne petrece prin viață la mormânt,
Purtând pe cap coroana-i de lacrimi și de sânge,
Ca semn al stăpânirii ce are pe pământ.

1872
La inceputul paginii


         Răchita

Grădina-i părăsită. Unde umblam odată, 
Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios, 
Pe drumuri crește iarbă, pe micul iaz înoată 
O luntre sfărâmată de timpul nemilos.

Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână, 
Cu crengile-i plecate spre iazul adormit 
Și ca visând se mișcă, când dureros suspină, 
Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit

În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume; 
O mână mult iubită în dânsa l-a tăiat, 
Apoi făr'de credință a rătăcit prin lume 
Și numai bietul arbor numele l-a păstrat.

Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească, 
Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut; 
Cât e de uitătoare inima omenească... 
Ea singură o știe, ea singură-a văzut! 

1873
La inceputul paginii


         Ai auzit

Ai auzit vreodată a lebedei cântare, 
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân'ce moare, 
Roșind recile unde cu pieptul sau rănit? 
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?

Și-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină, 
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină, 
Când soarele apune, când arborii șoptesc 
Și vânturile toate tainic se înroșesc?

Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit 
Un dor fără de nume, adînc, nemărginit? 
N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare, 
Să zbori, să zbori departe și fără încetare?

O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu știe ce dorește și moare... tot dorind!

1873
La inceputul paginii


         Numai o clipă

Când ai pierdut în astă lume 
Orice speranță, orice dor, 
Când știi ce grabnic trece iarăși 
Tot ce-ai avea în viitor,

Atunci, nu ceri eternitate 
De la o floare ce-a-nflorit. 
De ea te bucuri cât trăiește 
Și n-o mai plângi, de-a veștejit.

Nu ceri credință neschimbată...
Nu ceri amor pân'la mormânt, 
Căci știi, că raiul se coboară 
Numai o clipă pe pământ. 

1875
La inceputul paginii


         Întoarce înc-o dată

Întoarce înc-o dată spre mine fața ta. 
Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea 
Ș-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng? 
Ce vrei? Așa trec toate și stelele se sting.

Pe drumul vieții mele amar, întunecos, 
Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios. 
Eu nu știam atuncea că multe viețe sunt, 
Ce nu le-i scris să aibă vr-un bine pe pământ.

Tu nu erai de vină și tu nu m-ai trădat.
O tainică putere pe tine te-a purtat
Și chinurile mele, tot răul ce-ai făcut,
În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut.

Mă duc de unde nime nu poate reveni! 
Mă duc și-n astă lume nu ne-om mai întâlni. 
Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea 
Când știi, că nici un suflet nu plânge-n urma ta!

1876
La inceputul paginii


         Iubiți cu toții

Pasările cântă pe crengi înverzite, 
Fluturii se-ngână de pe flori pe flori, 
Tainic trec prin aer șoapte fericite, 
Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr'de nori.

Dulce primăvară, drag vis de iubire! 
La zâmbirea-ți blândă, iarna a plecat, 
Cât era de lungă, plină de jălire... 
Dar tu ești în lume, răul s-a uitat.

Ce-mi vorbești tu încă de chinuri trecute, 
Inimă nebună, uită de dureri 
Și de-acele zile în lacrimi pierdute. 
N-are primăvara mii de mângâieri?

N-auzi cum șoptește fiecare floare? 
„Amorul domnește acum pe pământ. 
O, iubiți cu toții! grabnic frunza moare, 
Grabnic se întoarnă tot iar în mormânt". 

1878
La inceputul paginii


         Ce vrei

Ce vrei să fac cu mine? 
Eu nu mă pot schimba 
Și cum e a mea față 
Așa-i inima mea.

Eu nu pot să plec fruntea 
Și nu m-oi umili, 
Chiar împăratul lumii 
Cu mine de-ar vorbi!

De văd o mișelie, 
Încerc s-o biciuiesc. 
Iubirea mea-i iubire. 
Urăsc ceea ce urăsc.
Nu pot!... Pot toate-n lume,
Să știu că mi-i iubi,
Dar mare-ar fi schimbarea.
Eu cred că aș muri!

1883

Texte culese din Matilda Cugler Poni, „Scrieri alese”, Editura Junimea, 
Iași, 1971
La inceputul paginii