Din vechi resorturi ruginite
imi lansez spre tine, ingere,
cocorii de hartie ai plictisului,
ai disperarii,
rachetele mele fara nici-o
raza medie de speranta
de actiune –
premiantii ratarii!

Convorbiri Literare, nr 7, 2002 

Visai la tarmuri albastre, ca la niste
adrisanti vesnic necunoscuti,
asaltati de scrisorile spumoase
ale valurilor.
Ca un melc te prelingeai pe burta
albastra a cerului,
holbandu-te la lumea
de dincolo.
Visai la gradini suspendate pe
spinari moi de mosc si vanilie,
pe pantecele tari de fecioare.
Motor rablagit, cu ardere in o mie
si una de nopti
pierdute,
mai prostisesi inca o noapte,
promitandu-i in locul tau un inger
suav,
de incredere,
un inger antialcoolic!
Prin tunelul oranj cineva incepuse
Sa deseneze cercuri perfecte
cu mana ta.

Prin tunelul oranj vedeai ingerii
in halate albe stropite cu
sangele tau gros, de mult dat
la casare.

Convorbiri Literare, nr 7, 2002

Desi s-a anuntat falimentul metafizicii,
tu continui sa arunci in Dumnezeu
cu marul tot mai putred
al lui Newton,
sa-ti scoti amintirile le miezat, incoltit
de creditorii toamnei, seara pe deal,
cand umbra iti picura in suflet
ca o moarte amanata
a luminii,
sa-nchiriezi steaua singuratatii,
ca pe-o vila de lux, un Titanic
scufundat in cerneala simpatica
a uitarii
sa proclami spatiul acesta gretos
al cuvintelor si al tacerilor,
regele Lear al marilor
tradari.
Ca un copil inchis in casa,
privind printre gratiile albastre,
tu continui sa proclami clipele]
pasari fara intoarcere.

Convorbiri Literare, nr 7, 2002