Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Anghel - Iosif (... - ...)

Hornarul
Cișmigiul
Asfințit de lună
Nocturnă
Bețivul solitar
Excelsior!
În zori
Amorul orb
Înainte!



         Hornarul

Pe cerul alb se face-o pată,
Apare și dispare iar,
Și pata asta-ndoliată
E-o siluetă de hornar ...

Se pleacă omul de cărbune,
Ținând în mână un odgon,
Și-ntr-un ogeac nu știu ce spune
Ca printr-un negru telefon.

Din horn în horn își schimbă locul,
La orice pas primejduit,
Dar neschimbat îi e norocul ...
Și-atunci cu jale m-am gândit :

De ce atâtea suferințe
Să-ndure-naltul funcționar,
Când sunt atâtea conștiințe,
Ce au nevoie de-un hornar ?!

Din volumul « Caleidoscopul lui A. Mirea »

La inceputul paginii


         Cișmigiul

Lui M Sadoveanu

Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee,
Și salcia cochetă cu plete elegiace,
Ce se privea în apă cu drag ca o femeie,
A pleșuvit cu totul ... Prind fulgi de-omăt să joace.

Platanii, uriașii grădinii, se despoaie
De coaja lor frumoasă, ca dupa scarlatină ...
S-a ramolit acuma și falnica gherghină
Zvârlindu-și, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie.

Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană
Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod
Și vântul milogește o tânguire vană,
Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod.

O foaie de catalpă pe-o bancă solitară
Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut
Al cine știe cărui poet necunoscut,
Ce a dormit pe-acolo în nopțile de vară ...

Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul,
Cu legănări de pendul să-și miște umbra-n lună ...
Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul
Ca niște simple gâște ... Fanfare nu mai sună ;

S-au dus și doici, și bone și mândri vistavoi ...
Cu florile în seră închis stă grădinarul ...
Și trist e Cișmigiul precum e calendarul,
Din care-o mâna rupe cele din urmă foi ...

Din volumul « Caleidoscopul lui A. Mirea »

La inceputul paginii


         Asfințit de lună

Lui Leonte Moldovan

Coboară peste ape luna
Și cum și-apropie figura,
Ai spune-un cap ce se prăvale
În fundul lacului de-a dura.

Însângerată joacă apa
Și e-o tăcere sepulcrală :
A fost pe undeva, se vede,
O execuție capitală ...

Din volumul « Caleidoscopul lui A. Mirea »

La inceputul paginii


         Nocturnă

Lui G. Arghirescu

Cu șvarțul meu stau singur și e pustiu localul.
Pe-un scaun lăturalnic stă dus pe gânduri țalul.
Un chelnăr dormitează cu coatele pe masă.
Patroana, ca un Buddha, troneaza sus, la casă,
Umplând cu cifre golul fatalului registru ...
Prin ochiul lui de sticlă, ca un ciclop sinistru,
Ceasornicul deasupra îi cată peste umăr ...
Bănuitor scrutează al șirurilor număr
Și vede că în vreme ce-și mișcă-a lui pendulă,
Treptat și capitalul sporește cu o nulă ...
Surâde sus, pe rafturi, o gamă colorată
De sticle-n care doarme, hermetic astupată,
Facticea veselie așa de scump plătită ...
Supt orice etichetă pândește o ispită ...
De fum pălite-atârnă afișele din cuie,
De sus, lămpile-aruncă lumina lor verzuie,
Pe-oglinzile murdare, făcând să repercute
La infinit macabrul acestei scene mute ...

Din volumul « Caleidoscopul lui A. Mirea »

La inceputul paginii


         Bețivul solitar

1 mai

Lipsit de viața binefăcătoare
A aerului sănătos de țară,
Visând într-o tavernă solitară
Eu stau cu lăutarul și beau soare !

Căci orice bob de strugur e-o-nchisoare,
În care fierbe chestia agrară,
Și-n orice sticlă arșița solară
A-nchis puteri în veci renăscătoare.

Eu dezrobesc un șir de raze moarte ...
Așa sunt eu ! Sus ridicați dar teascul !
Lăsați-mă stăpân pe tot fantascul ...

Stimez capacitățile deșarte ...
Cioroiule, mai cântă-mi un adagiu !
Așa ... și dupa mine – naufragiu !

Din « Sonete indignate »

La inceputul paginii


         Excelsior!

Cunosc atâți netrebnici care zic :
“Să nu pui preț pe anii care zboară!”
Ei nu pricep că viața-i o comoară
Și nu prevăd în moarte-un inamic.

Lor li se pare natural să moară,
Că după moarte nu mai e nimic :
Nu știu că firea e un alambic,
În care tot renaște-a doua oară.

Sub care formă viața-o să te cheme
Ca s-o trăiești din nou în altă vreme ,
Tu nici nu poți măcar să bănuiești ...

De-aceea mergi și luptă înainte,
Ca dincolo, de-ți vei aduce-aminte
De viața ta de-acum, să nu roșești.

Din « Sonete indignate »

La inceputul paginii


         În zori

Întârziat-ați voi vreodată-n Capitală
În zori de zi, când vin măturătorii?
Ei nu-s poeți – și, pentru dânșii, zorii
Nu prevestesc lumina triumfală.

Ca niște critici îngâmfați, pe uliți
Cu gesturi largi aruncă nori de praf în soare ...
Dar el, senin sporește în splendoare
Țintind în ei cu aurite suliți !

În fața lui, orbiți, se dau în lături
Și-apoi, gonind, ca-ntr-un sabat murdar
În norii ridicați de ei dispar
Ca-ntr-un Walpurgisnacht, călări pe mături ...

Din « Cioflecării și hilariante »

La inceputul paginii


         Amorul orb

Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată !...
Dar ambii sapă sumbre galerii,
Ca doi mineri înmormântați de vii
Ce-n întuneric, făr’ de lămpi, se cată. –

Atrași de-aceleași tainici simpatii,
Boltesc tuneluri lungi ca să răzbată,
Și solul sună, unde prind să bată,
De zvonul surdei lor telegrafii. –

Tot mai aproape se aud, și tot
Mai harnici sapă vesel să s-ajungă,
Și dup-atât ocol și cale lungă

Se întâlnesc deodată bot în bot
Sub bolta nupțială a cupolei ...
Și iată, astfel se iubesc – sobolii ! –

Din « Sonete rusticane »

La inceputul paginii


         Înainte!

Un paradis pierdut e orice oră,
Dar nu te mai întoarce spre trecut :
Trecutul nu cunoaște auroră –
Ci-ndreaptă-ți carma spre necunoscut,
Căci un pilot stă pururea la proră.

Pe marea asta-a vieții zbuciumată,
Ce peste tot o-nvăluie misterul,
De vrei să afli cale-adevarată,
Ca-n roza vânturilor corăbierul,
În inima ta proprie o cată.

Sirene-or încerca să te înșele,
Dar tu urmează-ți drumul tău spre larg.
Nu te lăsa ademenit de ele :
Ca Odiseu legat strâns de catarg,
Nu căuta-n adâncuri, ci spre stele !

Din calea ta o clipă nu te-abate,
Nu mai căta pe unde ai trecut –
Nu plânge-a tale pânze sfâșiate,
Ci stăruiește spre necunsocut,
Oricâte uragane te vor bate.

Iar dac-o fi ca totuși să te-ngroape
A valurilor răzvrătită turmă –
Nu părăsi pe cei ce-ți sunt aproape :
Fă tot ce poți ai tăi măcar să scape
Și caută să mori cel de pe urmă !

Cumpăna, nr 1, 29 noiembrie 1909

Din « Versuri originale din periodice »
La inceputul paginii