Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Gunnar Ekelöf (1907 - 1968; biografie)

Zâna
Dacă mă întrebi
À la fin tu es las de ce monde ancien...
(La sfârșit ești ostenit de-această lume veche)

Magie de toamnă
Târziu pe pământ
Legendă
Să te vezi pe tine însuți
Oglindă de octombrie
Când se ajunge atât de departe



         Zâna

E în sclipirea și trandafirul zorilor, trupul îi e gingaș
ca tăcerea, gura dulce ca liniștea.
E în lac și în mare – sunetul scânteind al pietrelor
șlefuite ce-i încing gâtul și mijlocul...
Umple nopțile cu răsuflarea ei, cu mantia ei de
amurg, cu vocea ei ca foșnetul frunzei stejarului
– vântul însoțește lira dorului ei, vântul
trăiește în frunzele amintirii ei.
Vine de departe și de aproape, n-are pe lume adăpost,
suflă fulgii de întuneric de pe fruntea ei luminoasă,
vuiește ca o mare de sânge în spiralele
urechilor ei.
E viața și deșteptarea, toate cânturile de primăvară
încep în pântecul ei, mădularele-i, seva își
cântă cântecul vechi, curgând către frunze ori
piept, către apă ori soare.
E viață și sânge, și florile cu gura roșie sorb picuri
de rouă din degetele ei străvezii ca un pocal
cu care mângâie firele ierbii; ea se mișcă o
dată cu lucrurile, se dăruie tuturor, e în toate
îmbrățișările – noaptea când se-mpreună
visele, ziua când zboară păsările...
Întruchipează sclipitoare putințe și plăceri de
neconceput fără ea, doar ea e iubirea, doar ea
e iubirea, doar ea e goală, și-n pântecul ei
și sfârșitul e numai trecerea vieții în viața
firii.
Urma călcâielor înaripate se mai poate zări pe
cărarea din zori, și-acolo pe pământul moale, pe
poalele pârâului cu murmur de argint.

Traducere de Veronica Porumbacu

La inceputul paginii


         Dacă mă întrebi

Dacă mă întrebi unde locuiesc
locuiesc aici îndărătul munților.
Munții-s departe dar eu sunt aici.
Eu trăiesc în altă lume
iar tu trăiești în aceeași lume.
Nemărginită-i lumea noastră
totuși greu de găsit ca și heliul
de ce să aduni bani pentru zeppelin?
Mai bine revendică-ți un filtru de nitrogen
un filtru de acid carbonic, un filtru
de hidrogen, un filtru de alte gaze.
Revendică-ți un filtru de infamii
și pe deasupra și un filtru de viață.
Simțind că te sufoci tânguiește-te.
Ei și! Toată lumea se sufocă!
Și totuși toți privesc cu brațele încrucișate.
Un mare înțelept a spus
„Și se făcu o beznă atât de densă
încât n-am văzut stelele”
De fapt el s-a gândit doar la faptul
că se apropie noaptea.

Traducere de Petre Stoica

La inceputul paginii


         À la fin tu es las de ce monde ancien...
(La sfârșit ești ostenit de-această lume veche)


Să trăiești cu dorul ironic după o vecie ironică,
după lucrul în sine și materia indestructibilă;
cu ura împotriva prostiei generale, a statului și a
legilor, a familiei și a religiei minciunii și 
spaimei;
cu dorința de a spulbera falsa inocență, de a
rade de pe fața pamântului fațadele frumoase,
pentru a forța puritatea să-și vadă propriul
jeg și rațiunea să-și recunoască propria ei
nebunie; pentru a spoi mormintele cu var,
acoperindu-le inscripțiile;
pe grămezile frunzelor de-acant putrezite, sufletele
vor cădea în imperiul adevărului și trupurile
vor arde în focul dragostei, când timpul va
fi să vină...
Când timpul va fi să vină, vom avea puterea să ne
trăim viața, viața noastră a tuturor, și vom
avea și dreptul de a ne trăi și propria noastră
viață...

Traducere Veronica Porumbacu

La inceputul paginii


         Magie de toamnă

Fii calm și taci și așteaptă,
așteaptă fiara sălbatică, rece, augurul ce trebuie să-ți arate
miracolul, așteaptă mântuirea ce vine
când nu mai e vreun izbăvitor.
Toate stelele stinse
trec – ostroave de foc.
În ceasul aurorii ori la crepuscul
aceeași lumină va fi, nici de zi, nici de noapte.
Când soarele va intra în pământ și luna în piatră
se va-ntâmpla: toate stelele stinse,
pe corăbii carbonizate...
Atunci porțile în culoare de sânge vor fi în veci deschise altor zări,
atunci porțile pale, orfane de sânge, vor fi închise de-a pururi.
Pământul se va umple de pași nevăzuți și văzduhul de sunete nemaiauzite,
orașele se vor prăbuși precis ca niște bătăi de clopot
și timpanele se vor sparge ca la cufundarea sub apă adâncă,
și blândețea imensă a timpului se va perpetua
în fundul privirilor moarte, în lumini toropite,
prin miracolul care ne-atinge cu o aripă casa.
Fii calm și taci, și așteaptă
nensuflețit până ce se trezește-aurora,
nensuflețit până ce se sfârșește crepusculul.

Traducere de Veronica Porumbacu

La inceputul paginii


         Târziu pe pământ

Florile dorm la fereastră și lampa fixează lumina
și geamul fixează fără gânduri bezna de-afară,
fotografiile își oferă, nensuflețite, conținutul lor familiar
și muștele zac pe pereți și gândesc;

florile se înclină spre noapte și lampa țese lumină;
în colț toarce lână pisiva până s-adoarmă,
pe plită sforăie un ibric de cafea, simțindu-se bine,
și copiii se joacă pe podea cu cuvintele;

fața de masă albă așteaptă pe cineva
ai cărui pași n-au să urce vreodată scările acestea;
un curent ce străpunge liniștea în depărtare
nu ne dezvăluie taina lucrurilor;
soarta însă numără bătăile de clopot cu diviziuni zecimale.

Traducere de Veronica Porumbacu

La inceputul paginii


         Legendă

Arzi, flacără sfântă, arzi,
arzi în noaptea aceasta adânc chinuită.
Prea fericită ești, prea fericită,
piatră scumpă a valurilor,
cristal în colierul pâraielor!
Rugă nălțată pentru o roză-cunună a țărmului,
în aburul miresmelor, primăvara-n poiana
în care cresc aștri în iarbă
și cuvintele-n zbor se rotesc ca dansul de fluturi
peste focul buzelor tale!
Sfinte, prea sfinte, arzi și strigă,
strigă enormul cuvânt al inimii noastre
în această noapte de chin.
Martir în grădinile împărătești să te mistui
cu o flacără mare!
Flacăra, flacăra este a ta,
flacăra, hulubul arzând care trece în zbor
peste capul tău, noaptea,
flacăra, focul de aur purtând
sfâșiatul tău suflet, prin întunecime!

Traducere de Veronica Porumbacu

La inceputul paginii


         Să te vezi pe tine însuți

Să te vezi pe tine însuți,
să-ți recunoști în ceilalți
condiția ta
lipsurile tale
slăbiciunea
și omenia ta.
Să fim sociali cu inima noastră
(noi care suntem sociali numai cu rațiunea).
Inima nu-i sentiment de-o clipă –  
ea dăinuie viața întreagă.
Inima nu-i conjunctură.

Traducere de Petre Stoica

La inceputul paginii


         Oglindă de octombrie

Nervii scârțâie blând în amurgul
curgând cenușiu și încet pe fereastră
florile roșii dor în amurg
și lampa cântă într-un colț singuratică

liniștea bea calma ploaie de toamnă
ce nu mai aduce recoltei vreun dar
și mâinile împreunate se încălzesc
privirile fixe încet se întunecă printre tăciunii apriși.

Traducere de Veronica Porumbacu

La inceputul paginii


         Când se ajunge atât de departe

Când se ajunge atât de departe în absurd, cum am ajuns eu
fiecare cuvânt va fi din nou interesant:
Descoperiri în azvârliturile
răsucite cu sape arheologice:
neînsemnatul cuvânt Tu
poate o mărgea de sticlă
care atârna odată la un gât
însemnatul cuvât Eu
poate un ciob de cremene
cu care un știrb și-a răzuit
carnea tare

Traducere de Petre Stoica

La inceputul paginii