acum foarte mulți ani a scris o nuvelă în care e vorba
de o fată cu mișcări liniștite – el o însoțea
noaptea spre casă pe bulevardul foarte larg, atâta de larg
încât, în plin oraș, se vedeau stelele deasupra – (se răsturnau
stelele – el îi spunea – iată, aldebaran. și dacă ea-l întreba
care anume din fulgurările acelea este aldebaran
el răspundea – oricare. cred că era foarte tăcută.
câțiva ani mai târziu mi-au spus că fata aceea
din nuvelă era o ființă reală – și care, tocmai,
murise de cancer. eu stiusem de altfel
că povestirea lui era doar o transcriere. cred
că el a vrut mult s-o iubească.) foarte mult
a trecut de atunci. acum, e o dimineață cu ploaie
murdară, printre casele acestea înalte și cenușii –
și eu trec prin fața intrării blocului unde el, într-o noapte,
acum o viață, i-a sărutat mâna. el a murit
foarte curând după aceea – ea, ani mai târziu.
și eu merg acuma pe strada aceasta.
Din volumul „Versuri”, 1968
|
