|
Căţel Roşcat
Azi m-a dus mama la bâlci.
- Pui e vremea să te culci!
- Ştiu mămico, dar, te rog,
Lasă-mă să le zic tot.
Era precum vă spuneam
Prima dată când mergeam
Într-un bâlci atât de mare.
Dulciuri şi jucărioare,
Clovni şi multe animale…
Mă jucam şi era bine
Când am văzut lângă mine
Un căţel mare, roşcat
Ce se voia adoptat.
A întins spre noi lăbuţa,
Iar eu i-am dat mânuţa.
El apoi s-a prezentat:
- Mă numesc Căţel Roşcat!
Era frumos şi lăţos.
A lăsat lăbuţa jos.
Şi-a mai zis ceva apoi.
Ceva ne-nţeles de noi.
Abia târziu mi-am dat seama
Că-şi rostise încet teama.
Bietul de el chiar credea
Că unde acum stătea
Va rămâne pe vecie:
Într-un adăpost c-o mie
De alţi căţei abandonaţi
De stăpânii admiraţi.
Însă eu l-am îndrăgit
Şi pe dată m-am gândit
Să o rog pe-a mea mămică
Să îl luăm noi acăsică.
Şi mama cum e miloasă
L-a primit în casa noastră.
Iar de azi Căţel Roşcat
Va domni ca-ntr-un palat
În grădina noastră mică
Şi-o va păzi fără frică.
El ne va iubi mereu
Şi mi-e martor Dumnezeu
C-aţi putea avea şi voi
Un prieten ca şi noi.
Măcar puţin să-l hrăniţi,
Însă mult să îl iubiţi
Şi-orice câine vă va da
Întreagă dragostea sa.
|
|