|
Pisica argintie
Pisicuţa argintie
Vrea să-nveţe o poezie.
Pisicuţa gri-tărcat
Un şoricel a mâncat.
Dar micuţul şoricel,
Aşa mic cum era el,
Cu blăniţa cenuşie
I-a spus că-i o fantezie;
Nu-i de fapt un rozător,
Ci un mare scriitor.
- Atunci cum, zise pisica,
Devenit-ai atâtica?
Dintr-un om matur, voinic,
Devenit-ai şoarec mic?
- Ba nu eu m-am transformat.
Cu bunăvoie aş fi stat
În mai vechiu-mi trup decât
Aici să mă-nghiţi ş-atât.
Asupra ta aş fi avut
Putere cu mult mai mult.
Dar eu nu te-aş fi mâncat;
Un poem ţi-aş fi-nchinat.
Uite însă c-am păţit
Ceva de-neînchipuit.
O vrăjitoare rea, bătrână,
Evadată de pe Lună,
Mi-a adus cadou chiar mie
O pisică argintie
Ca s-o-nvăţ o poezie.
Dar pisica n-a putut
Să recite cum a vrut
Vrăjitoarea care iute
A rostit două cuvinte
Şi pe loc eu m-am trezit
Mic, urât şi pricăjit.
Nu ştiam ce am păţit
Când "Chiţ, chiţ" am auzit.
M-am uitat în jur mai bine,
Nici un şoarece lângă mine.
Mi-am dat seama speriat
În ce m-a transformat.
Şi mi-a mai spus vrăjitoarea
Că-mi schimb corpul şi culoarea
Dacă o pisică - iată -
Mă înghite dintr-o dată.
Cică una gri-tărcată ,
Stai puţin, îţi zic îndată,
Mă înghite şi apoi
Eu mă transform în pisoi.
Şi-atunci mi-a făgăduit,
O poezie de-i recit,
Să mă facă om la loc
Şi să scriu iarăşi din toc
O frumoasă poezie
Cu pisica argintie.
|
|