Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei


Ovid Densusianu (1873 - 1934) - Poezii de Ovid Densusianu

Puternică personalitate a culturii noastre și unul din animatorii cei mai fervenți ai simbolismului românesc, Ovid Densusianu s-a născut la Făgăraș, în 30 noiembrie 1873, fiul lui Aron Densușianu, poet clasicizat și autor de studii literare de ținută latinistă, antijunimist, autor al unei „Istorii a limbii și literaturii române” (1894). Studiază la Brașov și apoi la Iași, unde își ia licența în litere în 1892. Până în 1893, când pleacă în străinătate (Berlin, Paris), este profesor la Botoșani și Focșani. La Paris, în 1896, obține diploma școlii de „Hautes études” cu teza: „La prise de Cordoue et de Seville, Chanson de geste du XII-e siècle”. Devine, totodată, membru al Societății de texte vechi franceze.
Întors în țară, în 1897, este numit profesor suplinitor la catedra de română a Universității din București. Din 1901 este titularul catedrei de filologie romanică, fondată din inițiativa sa. Întemeiază Societatea filologică și Institutul de filologie și folclor, cu pulicațiile respective: „Grai și suflet” și „Buletinul societății de filologie”. Adevărata sa glorie științifică este asigurată de monumentala „Histoire de la langue roumaine” (Paris, Leroux, 1901-1938, tr. rom., 1961). Importante sunt și studiile de folclor, printre care binecunoscuta „Viața păstorească în poezia noastră populară”, Buc., 1922-1923, și, mai ales, prima noastră sinteză de istorie literară bazată pe principii estetice, „Literatura română modernă” (3 vol., 1920, 1921, 1933).
Meritele literare și locul său de seamă în istoria simbolismului românesc sunt legate de întemeierea și conducerea revistei Viața nouă (1905-1925), unde Ovid Densusianu publică poezii simboliste sub pseudonimul Ervin, numeroase articole teoretice, polemici, portrete și studii de scriiori simboliști contemporani (Verhaeren, Henri de Régnier, Charles van Lergergue, Remy de Gourmont). Aici face o adevărată școală literară simbolistă, întrunită într-un cenaclu mai discret decât cel macedonskian, dar de ținută, polarizând numeroase forțe. Critic militant și în publicații anexe (Revista celorlalți, Farul), Ovid Densusianu trece, în Conferențele „Vieței Nouă”, seria întâia (1909), la o adevărată propagandă simbolistă, în baza a două manifeste: „Sufletul meu în poezie” și „Ideal și îndemnuri”. Un curs universitar despre simbolismul francez (1914-1916), urmat de „Sufletul latin și literatura nouă” (1922) sunt dovezi în același sens. Membru al Academiei Române din 1919, cu un discurs de recepție despre Delavrancea, Ovid Densusianu moare la 8 iunie 1934, în București, lăsând un nume plin de prestigiu.

Opere (poezii):
Limanuri albe, Paris, Viața nouă, 1912; Heroica, București, Viața nouă, 1918; Sub stânca vremei, București, Viața nouă, 1919; Salba clipelor, București, Viața nouă, 1921; Raze peste lespezi, Paris, București, Viața nouă, 1924; În zorile vieții, București, 1925.
Lucrările acestui autor se află în domeniul public deoarece drepturile de autor au expirat. Se aplică în Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană și în acele țări cu o limită a drepturilor de autor acoperind întreaga viață a autorului acesteia plus 70 de ani. Traducerile publicate ulterior pot fi supuse drepturilor de autor.