de-a baba oarba - Mircea Ivănescu

întunericul, Doamne, întunericul pe ochii larg
deschişi, care ar trebui să vadă, şi care
ar trebui să răsfrângă ceea ce este în jur, adevărat,
fals. – şi cu mâinile întinse. beznă.
adică nimic. mergând cu mâinile întinse
într-un gol, unde nu există mişcare. – doar că
să-ţi laşi bezna aceasta pe faţă – nimicul
aşteptând, veşted, în jur – şi mergi.
fără să mergi, fără să mergi – un timp care nu mai e timp.
şi la urmă, cineva aprinde lumina. a fost numai o glumă.
în jurul tău sunt obiectele la fel de adevărate,
şi ochii văd acum – şi mâinile, le-ai putea
întinde, să atingi unul sau altul din lucrurile
din jurul tău.

Din „Alte versuri” (1972)

Texte culese din Mircea Ivănescu „versuri poeme poesii altele aceleaşi vechi nouă”,
antologie alcătuită de Matei Călinescu, Editura Polirom, Bucureşti, 2003


  

    
Tweet

    
Share