Zidul
(de Petru Creția)
Ne-am dus singuri, cu piciorul, cu corăbii,
Am trimis soli și iscoade,
Am făcut tot ce-am putut:
Pretutindeni, la capăt, era un zid
Înalt.
De fapt știam dinainte, dintotdeauna de el,
Dar oare robii nu știau, fugind, că vor fi prinși?
Iar noi, nerobi fiind, știam ceva mai mult,
Știam de ce e zidul și de când și până când,
Dar nu de asta ne păsa,
Căci cine poate oare îngrădi lucrarea minții?
Și-am hotărât atunci
Să facem tot ce poate fi făcut
Între acele ziduri mari
Ale acestei îngrădiri care se află
Totodată ilegitimă și necesară,
Mai trainică și mai precară decât noi,
Zidul înalt.
Și astfel am dat curs
Unei anume forme de viață,
Dând zidului acesta acest sens:
Că îngrădește, după drepte legi,
Ceva ce este liber prin esența sa,
Ceva din care însuși zidul e făcut.
Și, trecător fiind lucrul acela,
Este mai trainic decât vremea sa
Și, în puterea sorții, august.
(de Petru Creția)
Ne-am dus singuri, cu piciorul, cu corăbii,
Am trimis soli și iscoade,
Am făcut tot ce-am putut:
Pretutindeni, la capăt, era un zid
Înalt.
De fapt știam dinainte, dintotdeauna de el,
Dar oare robii nu știau, fugind, că vor fi prinși?
Iar noi, nerobi fiind, știam ceva mai mult,
Știam de ce e zidul și de când și până când,
Dar nu de asta ne păsa,
Căci cine poate oare îngrădi lucrarea minții?
Și-am hotărât atunci
Să facem tot ce poate fi făcut
Între acele ziduri mari
Ale acestei îngrădiri care se află
Totodată ilegitimă și necesară,
Mai trainică și mai precară decât noi,
Zidul înalt.
Și astfel am dat curs
Unei anume forme de viață,
Dând zidului acesta acest sens:
Că îngrădește, după drepte legi,
Ceva ce este liber prin esența sa,
Ceva din care însuși zidul e făcut.
Și, trecător fiind lucrul acela,
Este mai trainic decât vremea sa
Și, în puterea sorții, august.