Albastră urcă seara. Cerul lin
Adie răcoros și cristalin.
Doar pânzele-aninate de catarg
Ne dau de știrea vântului din larg.
Când tremură în unduiri mărunte
Și când se-ndoaie boltă peste punte,
Suflate-n buciume din zori
De îngeri și zefiri buccinatori.
Îi văd tăind cu aripa pe sus
Drum lung din răsărit către apus,
Vâslind prin cerul curățat de nori
Cu țipete și zarvă de cocori.
Le flutură vestmântul lor de in
Și-n cerul miruit și mai senin
Piciorul dezgolit pătează seara:
Un trandafir ca zorii și ca para.
Călătorim sub blândul lor îndemn,
Ne poartă lin corabia de lemn,
Și zborul lor se-nalță-n tremurate
Roți mari în pacea nopții legănate.
1932
Viața românească, 1933
|
