Pe aripi de gânduri, te-nalți peste fire,
Te-avânți cu-ndrăzneală dincolo de sori;
Sătos să știi toate prin nopți fără zori
Pășești orb, nemernic pe căi de peire.
Și simți, în durere, că nu-i cu putință
Să treci peste neguri, căci nu vezi nimic;
Și totuși, pitic,
Pricepi neînțelesul ascuns în dorință.
Vai! uiți, fără minte ce ești, că pământul
Te ține la sânu-i în lanțuri legat,
Să-ți fie sicriu și să-ți fie și leagăn ți-e dat,
Iar gânduri nebune să bată ca vântul...
Poezii culese din Poeți de pe vremea lui Eminescu, Chișinău, Literatura artistică, 1990
|
