Vladimir Streinu

Pe cal și în oțele constelat,
Fireturi subt armură, ca un fur,
A dus în inima-i de cruciat,
Dintr-un levant de nimburi și-aromat,
Acelei care șoldul împrejur
În malacov ca luna și-a-mbrăcat.

Dar când pe ridicatele pridvoare,
Prin noapte-n rătăcitele cuvinte
Să-și sune și mai scumpele odoare,
Aude luminând o nechezare:
Pe calul alb cădere e-nainte
În trâmbițele soarelui răsare.

Tulpini înalte pleacă frunți de crin.
Din cer, tăcut, cad streșinile scunde.
Acele foste-mbrățișări, deplin,
Pe trup ca urme de inele-i vin,
Și, dreaptă, în nopți interioare ascunde
Salt lin albind subt lună de cavalin.


  

    
Tweet

    
Share
  

Negre și avântate-nspre mine,
Zbor peste neliniști ridică
Lin desfăcute sprâcenile line,
Aripi prelungi de rândunică.

Dacă sub mări nețtiute m-afund,
Printre corali de-aprinsă-așteptare,
Ochii tăi mari se deschid în afund,
Scoici cu înstelate mărgăritare.

Gândului meu schimnicia să-i razimi
Caldă din simțuti făptura ta-mi crește
Astfel cum soarele verii în azimi
Rumen din spice se reîntregește.

Totuși noi, suflete, păsări cerești,
Nu ne-am întâmpinat niciodată;
Sufletu-mi prin mângâiere te cată,
Semen ghicit pe sub scoarțe trupești,

Orice alintare pe trup se abate,
Doruri pun umbre pe suflet - departe;
Ducem, alăturați, înspre moarte
Singuri singurătăți ferecate.

Strigătul tău vine, corn din desișuri
Veșnic necunoscuți, veșnic aproape:
Maluri ale aceleiași ape
Cursă peste lactee prundișuri.


  

    
Tweet

    
Share
  

Am scos din panoplie o veche carabină
Să fiu pândar de toamnă pădurilor secrete;
Voi împăia o piele în pod sau de perete
Ca să-mi răzbun amarnic pe-o singură jivină
Totala-ngălbenire ce va să se arate,
Adusă-n blăni de șuie sălbătăciuni roșcate.

Dar n-apucai oțele a tinde prin frunzișe
Că fulgeră o fugă sub corni - cărămizie;
Pe dâmburi și muscele, de unde nu se știe,
Norod de vulpi aprinse, când drept și când piezișe,
Gonea - și ca tutunul, va trebui sa spui că
O ginte mai măruntă din jder sau nevăstuică
Tălăzuia o mare de curgeri argiloasă.

Cuprins în îmbulzeala făpturilor de iască,
Privii cum seara urma le vrea să tăinuiască;
Și-atunci, din anotimpul prea galben de pucioasă,
Tragându-mi la-ndemână o pungă de cu alice,
Ochii buimac în toamnă întunecimi complice,

Și-am slobozit din pușcă pe ceruri arzător
Un Orion și șapte-opt Cloști cu puii lor. 


  

    
Tweet

    
Share