Virgil Maxim

Pe voi v-am pus în cartea mea să plângeţi,
cum plânge la Iordan o desfrânată...
Voi, care sufletul în două frângeţi
şi-amiază vă e mintea luminată...

Pe voi, călugări mari şi mici şi şterşi
de veacul rău, de ochii mei prea slabi,
pe tine, cin sfinţit, ca să reverşi
din Mila Cerului, spre noi, hulubii albi...

În faţa voastră, când vă scriu, mă-nchin, 
în faţa voastră, când vă cânt, mă rog,
voi, mâna Domnului muiată-n crin
şi Veşniciilor, aici, zălog...

În faţa voastră în genunchi mă plec
şi la picioare gândul vi-l depun...
Nu semne-aştept la cele ce vă spun,
ci pe Iisus să-mi daţi, să-L am întreg!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii” 
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu

            lui Valeriu Gafencu

… aici, răsare-n mine o chilie
în care s-a sfinţit un pustnic blând…
zidea virtuţi cereşti în trup plăpând 
şi-n ochi purta smerita-bucurie...

            De priveghere lungă – albă floare –
            se rezema cu fruntea de pervaz
            şi luna-i săruta sfinţit obraz
            când i-asculta cuvântul ca o boare:

„O, vino, rob rău, somnule, şi-mi poartă
cu tine, visul, peste unda moartă…
un ceas de vreme urcă-mă şuviţă, 
în Crama-Împărătească, rod-de-viţă!...”

            De funia nădejdii viu s-agaţă 
            şi-n rugăciune treptă-naltă suie,
            amiezile simţirilor descuie
            şi îngerilor, iată-l… faţă-n faţă!...

L-au îmbrăcat cu-a cerului armură…,
cu neaua-Înţelepciunii-apoi l-au nins,
purificându-i duhul, înadins,
să fie-asemeni lor, chip şi măsură!...

            Un înger... a făcut un semn în cer!...
            El vede Faţa-lumii Nevăzute... 
            cuvintele aude... nenăscute,
            cu inima topeşte vămi de ger!...

De câte ori pământul, fără splină, 
se duce, taur negru, rostogol,
de câte ori îl săgetează-n gol
harapi cornuţi, mereu în nehodină?!...

            Un sul de carte-i cerul strâns cu nod
            şi ultim semn pământu-n alfabet...
            Altarul-Viu al Marelui-Profet
            primeşte jertfa, Ardere-de-tot!...

În Rugăciunea-focului, adoarme...
Târziu, lumina candelii se stinge...
un înger furişându-se-n chilie
deasupra frunţii, nimb subţire-i ninge!...
Vrăşmaşii gem la pragul lui, pe coarne!...

Movilă-i stă nisipul lângă uşă...
A tot crescut rugina pe zăvor, 
uleiul a-nflorit într-un ulcior,
dar trupu-i stă-n genunchi, deşi-i cenuşă...

            Pe-o laviţă, alături, rânduite
            mai multe cărţi. Pe-o foaie în Ceaslov
            scrisese el sfinţitul lui hrisov
            în patru rânduri, vorbe aurite:

             „Să mă iertaţi, părinţilor, vă rog,
             C-având puţină treabă, azi, cu Domnul,
             m-a biruit, în rugăciune, somnul
             şi v-am lăsat cenuşa mea, zălog...” 

Dar necrezând că-i mort cu-adevărat 
cu mâna l-am atins peste veşminte...
Se risipi cenuşa lui fierbinte
şi, sărutând-o… am plâns îngândurat...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu

			        „Şi a pus în gura mea 
                   cântare nouă, 
            Cântare Dumnezeului-celui-Viu.”                                                                                 
                                (Psalm)

	Cânt,
	    un Gând,
                    un Cuvânt,
                      o Lucrare!
	Cânt,
    întreit sfântă-cântare.
Pentru Chipul-de-Taină!
Şi-L îmbrac într-o haină
pe care-o ţes tot mereu
    curcubeu în inel...
Cânt pentru El,
pentru Dumnezeul-din-Cer
    psalm-de-mărire
    în Templul-Luminii
            NEÎNVINSE!

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu

     „Cum doreşte un cerb 
     izvoarele de apă,
     aşa Te doreşte sufletul meu 
     pe Tine, Dumnezeule!...”
     (Psalm 41, 1)

Ca un cerb însetat de izvoare,
Te mistui în sufletul meu,
năzuind spre lumini viitoare
Te-adulmec prin noapte, mereu...

     Pe urcuşul de stânci colţuroase
     pipăi cu copita subţire,
     bănuiesc şi-alerg după miroase,
     gând-viu, însetat de iubire.

În poieni sau sub crengi, la răcoare, 
adormind, Te simţeam duios cânt,
adiind peste toate o boare...
Dar Te-ascunzi, ca sămânţa-n pământ!...

     Peste buza genunii, în bezne,
     peste culmea cu muchii de-argint,
     prin văzduh, Te-am cătat, ca-ntr-o iesle,
     să Te văd, să Te-aud, să Te simt!...

Printre tancuri, în joc de sidef,
Te-am pândit împletit din lumini...
Dar în fulger Te-ascunzi şi în ev,
scânteiere prin ochii senini...

     La pârâu, în genunchi, să Te beau,
     să-Ţi aud paşii lini peste undă...
     Nici în ape de Chipu-Ţi nu dau,
     toate apele ştiu să Te-ascundă!...

Nicăieri nu Te văd, fiindcă toate
sub eterna-Ţi Mărire le ţii
mai presus de pliniri şi izvoade,
eşti Stăpân peste lumi şi vecii...

     Din pământ, ca dorinţa din sânge,
     şi din ape, viaţă împins,
     din văzduh încercând a Te smulge, 
     în al Dragostei-Foc Te-am cuprins...

Eşti în mine ca astrul în rază,
ori parfumul luminii-n văzduh 
şi ca apa în care lucrează,
cu puterea-i de foc, Sfântul Duh!...

     Spre Izvorul-iubirii curate
     năzuind, pui-de-cerb-însetat,
     m-am aprins nou luceafăr în noapte
     şi-n urcuş, din izvor, Te-am gustat!...


Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu

Doamne,
   m-am apucat să car Lumina Ta
   cu ciobul minţii mele
   în bojdeuca mea…
Şi… nu ştiu ce-am făcut 
   fiindcă, 
       din ziua
	  şi chiar din ceasu-n care-am început,
   i se cojesc pereţii
şi cade toată tencuiala ei de lut!...

Doamne,
   m-am apucat să car Lumina Ta
   cu ciobul minţii mele…
   Şi-acum, zidirea mea,
   pe Stâlpii-Înţelepciunii o-nnoiesc
   şi-aşez Icoană, 
	   Chipu-Împărătesc, 
Al Celui-ce-a-făcut, 
   cu darul Lui,
Din ciobul minţii mele
	   Tron Ceresc!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu

(o nălucire din mintea mea)

Ce să-ţi cânt, mamă, ce să-ţi cânt?!...
Pe unde-am fost eu lumea nu cântă!
Ci numai tremură sub bici,
   plânge şi priveghează
	şi scuipă sânge...
            Ce să-ţi cânt?!...

Te uiţi la mine, mamă,
ca la o arătare străină şi bolnavă…
Nu sunt stafie!
	Sunt om, mamă!
   Mi-e foame şi mie!
   Dar, mai ales mi-i sete!
	O, nu de apă!
	De viaţă, mamă,
           de viaţă-adevărată!
Fără ziduri…, fără lanţuri...,
       fără paznici la poartă…,
fără Satan, în gânduri, de gardă...

   O, mamă,
va veni o zi când nu vei mai plânge!
Şi-atunci fiul tău o să cânte,
Să cânte şi luminii, şi ţie,
Să cânte de bucurie
	Cântec de mărire,
   cum a cântat lui Dumnezeu,
       David,
         din psaltire!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu

	„Fericiţi cei chemaţi la 
	Cina-Nunţii-Mielului.”
	       	(Apocalipsa 19, 9) 

Mi-am făcut inima alăută 
şi cuvântul arcuş
să-ţi cânt, o, Mire, în viaţa aceasta
– noapte de îndelungă priveghere –
cântarea mult plăcută…

Imn şi dulceaţă
în gura celor vii, nu celor morţi,
sosiţi din patru Răsărituri ale lumii
şi Te slăvească în Cetatea Ta
prin cele Patru Porţi…

Dar,
    vrând să gust şi eu
	din vinul Bucuriei
    în cântul meu
    în ritmul melodiei,
    îmi făuresc Potirul…

Lucrez cu FOCUL
să-i lămuresc metalul preţios
pe care valul lumii – puhoi nesăţios –
l-a învârtoşat cu zgură şi mătrăgună...
Şi-l curăţesc, 
    îl şlefuiesc,
	să mi-l desăvârşesc 
La Nunta-Păcii-Veşniciei-Tale
		să nu lipsesc!...
Nuntaş al Vieţii-fără-de-sfârşit
m-am socotit nevrednic să cutez
să nu mă-mbrac în Strai-de-Sărbătoare...
De-aceea, Mire,
    potirul meu e-o floare
    în care-am pus
    un Gând,
    un Cântec,
    un Izvor.

Un Gând, Credinţa mea în Tine
Un Cântec, Nădejdea mea
în Cel-ce-Este, în Cel-ce-a-Fost, în Cel-ce-Vine!
Şi un izvor, din care, bând,
    în Dragoste să fiu nemuritor!...

De-aceea, Mire,
    mi-e ochiul minţii mele
	Vatră-de-Jăratec!
Cutezător, Albastră-Înţelepciunea 
	am pus-O dinadins
Berbec-întâi-născut, 
	în Rug-încins...

Tainic s-O jertfesc
	pentru Dorul inimii mele!...
Ştii, ea mereu
	în nebunia dragostei
a cerut viaţă din Viaţă-de-Dumnezeu!...

Acesta este Cântecul meu, Mire!...
	Numai Tu îl ştii!
	Pentru Tine-l cânt,
		în simţire!...
	E Cântecul Măreţului-Ospăţ-Împărătesc, 
	    Unde mâncarea şi băutura 
		este Lumină!

Nuntaşii,
	Bucuria n-o plătesc!...
Cine are Potirul
	sau ştie să cânte,
		să poftească!
  Să intre la Cină! 
Numai cine are Potirul
	sau... ştie să cânte...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”

realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu

    Sufletul meu
	colindă noaptea şi ziua,
	colindă ziua şi noaptea
prin pădurea de turle din Brazi...
     ca o stafie-a-dragostei,
	în primul cămin
	  de tineri nefamilişti...
     La nivelul (etajul) cel mai înalt!...
Urcă pitulat pe scara de servici...
     Ba-i aici...,
	Ba... nu-i aici!...
     Arde ca un licurici!
  – Sufletul meu, sufletul meu,
     cum stai lângă poarta „cetăţii”
	şi nimeni nu-ţi deschide,
	nimeni nu te-aude,
	nimeni nu te ştie...
Ca într-o chilie întunecată,
	  zăbrelită, 
     un monah, o stafie!...
Ah, suflete plin de necaz,
     stai mut cu rugăciunile tale
	scrise demult
  în rime de „cuvânt zălud”...
Stai strâns ca într-o diafragmă
               de beton,
sufletul meu,
     înfricoşat de lume,
	de viaţă...
	     de tot...
		şi de om!...
Parcă-ai fi mort!... Taci!...
Că te-am legat cu vraja rugăciunii 
să nu treci prin zidul
dintre-a treia şi-a patra chilie...
     Din coridorul lung
     s-ar auzi ca un ecou
	şoapta ta...
     oare, până la glezne,
	până la genunchi...,
	până la brâu...!?
		Eu ştiu?...
Căci te-am zidit ca pe Ana lui Manole...
	Adu-ţi aminte
	cum ascultai ciocârlia
	în grâul roşu de maci...

	Taci! Mai ştii cine poate s-audă?
     Nu trebuie s-aud nici eu!
     Sau, poate, nici Dumnezeu?
	Şi până când?!...
     Nimeni!?...
     – O, nu! S-aude, sufletul meu!
     S-aude geamătul, 
	plânsul tău!...
     S-aude până la Dumnezeu!...
O, ce înviere!... Ce înviere!...
     Ca o nebunie!...
Auzi, tu, sufletul meu, auzi!
     Să te dezgroape din putreziciune
cu ciocanele, cu baroasele,
    cu târnăcoapele, 
    din piatră ferecată...
Flacără... Floare...
    Viaţă pentru Veşnicie!...
    Ce sfântă-nebunie...,
	sufletul meu?
– Fricosule!
    Cântă acum lui Dumnezeu!
	Cântă de bucurie!...
     Cântă lumii...,
	cântă-mi şi mie!...
Fire-ar să fie!...
Te-ai îndoit un pic de Veşnicie,
	ca Petru!...
		Fricosule!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu

     Dragă mamă,
la noi au înflorit caişii
(zăresc pe sub oblon de ferestruie)
şi sălciile plâng pe malul apei...
căci curge mai aproape Aiudelul	
pe dealuri, turme de cârlani agale suie
şi-mână-n urma lor copilele bălaie... 

Deasupra, cerul şi-a deschis adâncul
şi-n albăstrimea-i mi se pierde gândul...
şi soarele se scoală mai devreme
şi cată, spre fereastra mea, la mine...

Eu nu mai pot acum să ies din „casă”
şi stau cu dorurile, ciucur, la zăbrele...
Le-aş da frâu liber, peste zări să zboare,
dar mi-e că voi rămâne fără ele...

O, mamă!
     Doar gândul pentru tine-i liber
şi numai el goneşte-ntre hotare...
Primeşte-l, dulce mamă, lasă-l, 
sărutul meu să-ţi pună pe picioare!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”

realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu

... cine poate să cânte
  cum cânt eu cu sufletul
  când se coboară încet,
	pe geana-amurgului,
  îngerii trandafirii ai înserării?!..
Se scutură flori albe de salcâm pe streşini
de parcă ninge puf din aripile lor...
  şi fumul-nalt din horn
	se urcă-ncet,
  ca fumul jertfei,
	şi se-anină,
  ca poduri, ca ostroave,
  în marea-albastră şi înaltă
pe care se opresc să se-odihnească
  sufletele care urcă-n cer...
O, Ce dor de Paradis mi s-a deschis în suflet!...
	Ce dor, ce dor!...
	Şi cât de necuprins!...
...Până nu pier,
    vin’ îngere, şi ninge peste mine
		nea de rugăciune,
		să mor uşor,
    să mă ridic ca fumul jertfei...
Până nu pier,
vin’ îngere, şi mă învaţă
	plânsul rugăciunii!...

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeţi după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan şi publicată de Mihai Rădulescu