Virgil Maxim (1923 - 1997; biografie)
Închinare Ardere-de-tot Cântec de început Ca un cerb… Cu ciobul minții Mama vrea să cânt… Nuntașul Cerului „Misterul Brazilor” Scrisoare prin poștă… din gând – Primăvara ‘43 Vin’, îngere!
ÎnchinarePe voi v-am pus în cartea mea să plângeți,
cum plânge la Iordan o desfrânată...
Voi, care sufletul în două frângeți
și-amiază vă e mintea luminată...
Pe voi, călugări mari și mici și șterși
de veacul rău, de ochii mei prea slabi,
pe tine, cin sfințit, ca să reverși
din Mila Cerului, spre noi, hulubii albi...
În fața voastră, când vă scriu, mă-nchin,
în fața voastră, când vă cânt, mă rog,
voi, mâna Domnului muiată-n crin
și Veșniciilor, aici, zălog...
În fața voastră în genunchi mă plec
și la picioare gândul vi-l depun...
Nu semne-aștept la cele ce vă spun,
ci pe Iisus să-mi dați, să-L am întreg!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii” realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii
Ardere-de-tot lui Valeriu Gafencu
… aici, răsare-n mine o chilie
în care s-a sfințit un pustnic blând…
zidea virtuți cerești în trup plăpând
și-n ochi purta smerita-bucurie...
De priveghere lungă – albă floare –
se rezema cu fruntea de pervaz
și luna-i săruta sfințit obraz
când i-asculta cuvântul ca o boare:
„O, vino, rob rău, somnule, și-mi poartă
cu tine, visul, peste unda moartă…
un ceas de vreme urcă-mă șuviță,
în Crama-Împărătească, rod-de-viță!...”
De funia nădejdii viu s-agață
și-n rugăciune treptă-naltă suie,
amiezile simțirilor descuie
și îngerilor, iată-l… față-n față!...
L-au îmbrăcat cu-a cerului armură…,
cu neaua-Înțelepciunii-apoi l-au nins,
purificându-i duhul, înadins,
să fie-asemeni lor, chip și măsură!...
Un înger... a făcut un semn în cer!...
El vede Fața-lumii Nevăzute...
cuvintele aude... nenăscute,
cu inima topește vămi de ger!...
De câte ori pământul, fără splină,
se duce, taur negru, rostogol,
de câte ori îl săgetează-n gol
harapi cornuți, mereu în nehodină?!...
Un sul de carte-i cerul strâns cu nod
și ultim semn pământu-n alfabet...
Altarul-Viu al Marelui-Profet
primește jertfa, Ardere-de-tot!...
În Rugăciunea-focului, adoarme...
Târziu, lumina candelii se stinge...
un înger furișându-se-n chilie
deasupra frunții, nimb subțire-i ninge!...
Vrășmașii gem la pragul lui, pe coarne!...
Movilă-i stă nisipul lângă ușă...
A tot crescut rugina pe zăvor,
uleiul a-nflorit într-un ulcior,
dar trupu-i stă-n genunchi, deși-i cenușă...
Pe-o laviță, alături, rânduite
mai multe cărți. Pe-o foaie în Ceaslov
scrisese el sfințitul lui hrisov
în patru rânduri, vorbe aurite:
„Să mă iertați, părinților, vă rog,
C-având puțină treabă, azi, cu Domnul,
m-a biruit, în rugăciune, somnul
și v-am lăsat cenușa mea, zălog...”
Dar necrezând că-i mort cu-adevărat
cu mâna l-am atins peste veșminte...
Se risipi cenușa lui fierbinte
și, sărutând-o… am plâns îngândurat...
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii
Cântec de început „Și a pus în gura mea
cântare nouă,
Cântare Dumnezeului-celui-Viu.”
(Psalm)
Cânt,
un Gând,
un Cuvânt,
o Lucrare!
Cânt,
întreit sfântă-cântare.
Pentru Chipul-de-Taină!
Și-L îmbrac într-o haină
pe care-o țes tot mereu
curcubeu în inel...
Cânt pentru El,
pentru Dumnezeul-din-Cer
psalm-de-mărire
în Templul-Luminii
NEÎNVINSE!
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii
Ca un cerb… „Cum dorește un cerb
izvoarele de apă,
așa Te dorește sufletul meu
pe Tine, Dumnezeule!...”
(Psalm 41, 1)
Ca un cerb însetat de izvoare,
Te mistui în sufletul meu,
năzuind spre lumini viitoare
Te-adulmec prin noapte, mereu...
Pe urcușul de stânci colțuroase
pipăi cu copita subțire,
bănuiesc și-alerg după miroase,
gând-viu, însetat de iubire.
În poieni sau sub crengi, la răcoare,
adormind, Te simțeam duios cânt,
adiind peste toate o boare...
Dar Te-ascunzi, ca sămânța-n pământ!...
Peste buza genunii, în bezne,
peste culmea cu muchii de-argint,
prin văzduh, Te-am cătat, ca-ntr-o iesle,
să Te văd, să Te-aud, să Te simt!...
Printre tancuri, în joc de sidef,
Te-am pândit împletit din lumini...
Dar în fulger Te-ascunzi și în ev,
scânteiere prin ochii senini...
La pârâu, în genunchi, să Te beau,
să-Ți aud pașii lini peste undă...
Nici în ape de Chipu-Ți nu dau,
toate apele știu să Te-ascundă!...
Nicăieri nu Te văd, fiindcă toate
sub eterna-Ți Mărire le ții
mai presus de pliniri și izvoade,
ești Stăpân peste lumi și vecii...
Din pământ, ca dorința din sânge,
și din ape, viață împins,
din văzduh încercând a Te smulge,
în al Dragostei-Foc Te-am cuprins...
Ești în mine ca astrul în rază,
ori parfumul luminii-n văzduh
și ca apa în care lucrează,
cu puterea-i de foc, Sfântul Duh!...
Spre Izvorul-iubirii curate
năzuind, pui-de-cerb-însetat,
m-am aprins nou luceafăr în noapte
și-n urcuș, din izvor, Te-am gustat!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii
Cu ciobul mințiiDoamne,
m-am apucat să car Lumina Ta
cu ciobul minții mele
în bojdeuca mea…
Și… nu știu ce-am făcut
fiindcă,
din ziua
și chiar din ceasu-n care-am început,
i se cojesc pereții
și cade toată tencuiala ei de lut!...
Doamne,
m-am apucat să car Lumina Ta
cu ciobul minții mele…
Și-acum, zidirea mea,
pe Stâlpii-Înțelepciunii o-nnoiesc
și-așez Icoană,
Chipu-Împărătesc,
Al Celui-ce-a-făcut,
cu darul Lui,
Din ciobul minții mele
Tron Ceresc!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii
Mama vrea să cânt…(o nălucire din mintea mea)
Ce să-ți cânt, mamă, ce să-ți cânt?!...
Pe unde-am fost eu lumea nu cântă!
Ci numai tremură sub bici,
plânge și priveghează
și scuipă sânge...
Ce să-ți cânt?!...
Te uiți la mine, mamă,
ca la o arătare străină și bolnavă…
Nu sunt stafie!
Sunt om, mamă!
Mi-e foame și mie!
Dar, mai ales mi-i sete!
O, nu de apă!
De viață, mamă,
de viață-adevărată!
Fără ziduri…, fără lanțuri...,
fără paznici la poartă…,
fără Satan, în gânduri, de gardă...
O, mamă,
va veni o zi când nu vei mai plânge!
Și-atunci fiul tău o să cânte,
Să cânte și luminii, și ție,
Să cânte de bucurie
Cântec de mărire,
cum a cântat lui Dumnezeu,
David,
din psaltire!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii
Nuntașul Cerului „Fericiți cei chemați la
Cina-Nunții-Mielului.”
(Apocalipsa 19, 9)
Mi-am făcut inima alăută
și cuvântul arcuș
să-ți cânt, o, Mire, în viața aceasta
– noapte de îndelungă priveghere –
cântarea mult plăcută…
Imn și dulceață
în gura celor vii, nu celor morți,
sosiți din patru Răsărituri ale lumii
și Te slăvească în Cetatea Ta
prin cele Patru Porți…
Dar,
vrând să gust și eu
din vinul Bucuriei
în cântul meu
în ritmul melodiei,
îmi făuresc Potirul…
Lucrez cu FOCUL
să-i lămuresc metalul prețios
pe care valul lumii – puhoi nesățios –
l-a învârtoșat cu zgură și mătrăgună...
Și-l curățesc,
îl șlefuiesc,
să mi-l desăvârșesc
La Nunta-Păcii-Veșniciei-Tale
să nu lipsesc!...
Nuntaș al Vieții-fără-de-sfârșit
m-am socotit nevrednic să cutez
să nu mă-mbrac în Strai-de-Sărbătoare...
De-aceea, Mire,
potirul meu e-o floare
în care-am pus
un Gând,
un Cântec,
un Izvor.
Un Gând, Credința mea în Tine
Un Cântec, Nădejdea mea
în Cel-ce-Este, în Cel-ce-a-Fost, în Cel-ce-Vine!
Și un izvor, din care, bând,
în Dragoste să fiu nemuritor!...
De-aceea, Mire,
mi-e ochiul minții mele
Vatră-de-Jăratec!
Cutezător, Albastră-Înțelepciunea
am pus-O dinadins
Berbec-întâi-născut,
în Rug-încins...
Tainic s-O jertfesc
pentru Dorul inimii mele!...
Știi, ea mereu
în nebunia dragostei
a cerut viață din Viață-de-Dumnezeu!...
Acesta este Cântecul meu, Mire!...
Numai Tu îl știi!
Pentru Tine-l cânt,
în simțire!...
E Cântecul Mărețului-Ospăț-Împărătesc,
Unde mâncarea și băutura
este Lumină!
Nuntașii,
Bucuria n-o plătesc!...
Cine are Potirul
sau știe să cânte,
să poftească!
Să intre la Cină!
Numai cine are Potirul
sau... știe să cânte...
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii
„Misterul Brazilor” Sufletul meu
colindă noaptea și ziua,
colindă ziua și noaptea
prin pădurea de turle din Brazi...
ca o stafie-a-dragostei,
în primul cămin
de tineri nefamiliști...
La nivelul (etajul) cel mai înalt!...
Urcă pitulat pe scara de servici...
Ba-i aici...,
Ba... nu-i aici!...
Arde ca un licurici!
– Sufletul meu, sufletul meu,
cum stai lângă poarta „cetății”
și nimeni nu-ți deschide,
nimeni nu te-aude,
nimeni nu te știe...
Ca într-o chilie întunecată,
zăbrelită,
un monah, o stafie!...
Ah, suflete plin de necaz,
stai mut cu rugăciunile tale
scrise demult
în rime de „cuvânt zălud”...
Stai strâns ca într-o diafragmă
de beton,
sufletul meu,
înfricoșat de lume,
de viață...
de tot...
și de om!...
Parcă-ai fi mort!... Taci!...
Că te-am legat cu vraja rugăciunii
să nu treci prin zidul
dintre-a treia și-a patra chilie...
Din coridorul lung
s-ar auzi ca un ecou
șoapta ta...
oare, până la glezne,
până la genunchi...,
până la brâu...!?
Eu știu?...
Căci te-am zidit ca pe Ana lui Manole...
Adu-ți aminte
cum ascultai ciocârlia
în grâul roșu de maci...
Taci! Mai știi cine poate s-audă?
Nu trebuie s-aud nici eu!
Sau, poate, nici Dumnezeu?
Și până când?!...
Nimeni!?...
– O, nu! S-aude, sufletul meu!
S-aude geamătul,
plânsul tău!...
S-aude până la Dumnezeu!...
O, ce înviere!... Ce înviere!...
Ca o nebunie!...
Auzi, tu, sufletul meu, auzi!
Să te dezgroape din putreziciune
cu ciocanele, cu baroasele,
cu târnăcoapele,
din piatră ferecată...
Flacără... Floare...
Viață pentru Veșnicie!...
Ce sfântă-nebunie...,
sufletul meu?
– Fricosule!
Cântă acum lui Dumnezeu!
Cântă de bucurie!...
Cântă lumii...,
cântă-mi și mie!...
Fire-ar să fie!...
Te-ai îndoit un pic de Veșnicie,
ca Petru!...
Fricosule!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii
Scrisoare prin poștă… din gând – Primăvara ‘43 Dragă mamă,
la noi au înflorit caișii
(zăresc pe sub oblon de ferestruie)
și sălciile plâng pe malul apei...
căci curge mai aproape Aiudelul
pe dealuri, turme de cârlani agale suie
și-mână-n urma lor copilele bălaie...
Deasupra, cerul și-a deschis adâncul
și-n albăstrimea-i mi se pierde gândul...
și soarele se scoală mai devreme
și cată, spre fereastra mea, la mine...
Eu nu mai pot acum să ies din „casă”
și stau cu dorurile, ciucur, la zăbrele...
Le-aș da frâu liber, peste zări să zboare,
dar mi-e că voi rămâne fără ele...
O, mamă!
Doar gândul pentru tine-i liber
și numai el gonește-ntre hotare...
Primește-l, dulce mamă, lasă-l,
sărutul meu să-ți pună pe picioare!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii
Vin’, îngere!... cine poate să cânte
cum cânt eu cu sufletul
când se coboară încet,
pe geana-amurgului,
îngerii trandafirii ai înserării?!..
Se scutură flori albe de salcâm pe streșini
de parcă ninge puf din aripile lor...
și fumul-nalt din horn
se urcă-ncet,
ca fumul jertfei,
și se-anină,
ca poduri, ca ostroave,
în marea-albastră și înaltă
pe care se opresc să se-odihnească
sufletele care urcă-n cer...
O, Ce dor de Paradis mi s-a deschis în suflet!...
Ce dor, ce dor!...
Și cât de necuprins!...
...Până nu pier,
vin’ îngere, și ninge peste mine
nea de rugăciune,
să mor ușor,
să mă ridic ca fumul jertfei...
Până nu pier,
vin’ îngere, și mă învață
plânsul rugăciunii!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii” realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
La inceputul paginii
|