O, vechi scrisori, eu v-am găsit atâta de uitate,
Cu plicul mic, cu scrisul mic și vorbe-ndurerate,
Erați iubrea de demult a celuia pe care-acum
Cu-atâta dor, cu-atâta chin l-aștept mereu pe-același drum.
Eu v-am privit, și chipul lui mi-a apărut întunecat,
Eu v-am trăit, și visul meu era așa de-ndurerat.
O, vechi scrisori, mi-ați apărut ca o ciudată prevestire:
A fost atât de mult iubit și-așa de șubred în iubire.
Eu, în trecut, la voi, mereu, lăsa-voi gândul să mă poarte
Melancolia mea de-acum și gândurile voastre moarte,
Cu negre flori voi presăra întreagă așteptarea...
Ce rău făcut-ați, vechi scrisori: ați răzbunat uitarea!
Din volumul “Flori de flăcări”, 1923
|
