Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Vasile Alecsandri

(1818 - 1890; biografie)

Iarna
Stelele
Hora unirei
Sania
Surorii mele
Steluța
Pe malul mărei
Lăcrimioare


         

Iarna

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dismiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi. 

Poezie culeasă din “Efigiile naturii – Antologia pastelului românesc ”, Editura Minerva, 1971

La inceputul paginii

         

Stelele

Doină

De la mine pân' la tine
Numai stele și lumine!

Dar ce sunt acele stele?
Sunt chiar lacrimile mele

Ce din ochii-mi au zburat
Și pe cer s-au aninat

Cum se-anină despre ziori
Roua limpede pe flori!...

Vărsat-am multe din ele
Pentru soarta țării mele!

Multe pentru cei ce sunt
Pribegiți de pe pământ!

Multe lacrimi de jălire...
Iar de dulce fericire

Ah! vărsat-am numai două,
Și-s luceferi amândouă!

Sevilia, 1853 

Ilustrațiunea, 23 octombrie 1860 

Poezie culeasă din “Doine și lăcrimioare”, V. Alecsandri, Editura pentru literatură, 1967

La inceputul paginii

         

Hora unirei

1857

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!

Iarba rea din holde peară!
Peară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!

Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire,
Și la moarte cu-nfrățire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi și la durere.
Unde-s doi, puterea crește
Și dușmanul nu sporește!

Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură și de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume,
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Și să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe câmpia românească!

Steaua Dunării, 9 iunie 1856

Poezie culeasă din “Doine și lăcrimioare”, V. Alecsandri, Editura pentru literatură, 1967 

La inceputul paginii

         

Sania

Zi cu soare, ger cu stele!... Hai, iubită, la primblare.
Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare;
Săniuța, cuib de iarnă, e cam strâmtă pentru doi...
Tu zâmbești?... Zâmbirea-ți zice că e bună pentru noi.

Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe,
Răpind sania ușoară care lasă urme albe.
Surugiul chiuiește; caii sboară ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.

Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare
Se văd insule de codri, s-aud câni la vânătoare;
Iar în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar
Saltă-o veveriță mică pe o creangă de stejar.

Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;
Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie.
Iat-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori...
Tu o rupi?... Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori.

Poezie culeasă din “Efigiile naturii – Antologia pastelului românesc ”, Editura Minerva, 1971

La inceputul paginii

         

Surorii mele

În ce loc, unde se duc
Florile ce se usuc?

Unde zbor, în care rai,
Flutureii de pe plai?

În ce lume, unde merg
Lacrimile ce se șterg,

Visurile îngerești,
Dorurile sufletești?

În acel loc fericit,
Plin de tot ce-i mai iubit,

Dusu-te-ai, o! blândă stea,
Dulce surioara mea!

Ș-ai luat în zborul tău
Dorul sufletului meu!

Paris, 1857

Din volumul “Doine și lăcrimiorare”, 1863

Poezie culeasă din “Doine și lăcrimioare”, V. Alecsandri, Editura pentru literatură, 1967

La inceputul paginii

         

Steluța

Dedicație E. N.

Tu, care ești perdută în neagra vecinicie,
Stea dulce și iubită a sufletului meu!
Și care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură și eu!

O! blândă, mult duioasă și tainică lumină!
În veci pintre steluțe te cată al meu dor,
Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemurirei se-nalță c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am perdut!
Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirei, plăceri încântătoare!
Simțiri! mărețe visuri de falnic viitor!
V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire,
Steluță zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dismierdare a sufletului meu!
Și multă fericire ai răvărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură și eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viața-mi ai lucit,
Și-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, și ferbinte, și dulce sărutări,
De zile luminoase și îndumnezeite,
De nopți venețiane și pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, corona vieții mele,
Ce mângâie și-nvie duioasă-inima mea,
Și care se unește cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirei soare,
Ai deșteptat în mine poetice simțiri,
Primește-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri! 

Din volumul “Doine și lăcrimiorare”, 1853

Poezie culeasă din “Doine și lăcrimioare”, V. Alecsandri, Editura pentru literatură, 1967

La inceputul paginii

         

Pe malul mărei

În ceasul trist de noapte, când apriga furtună
Pe marea tulburată, săltând din val în val,
Se nalță, se lățește și vâjâie și tună,
	Zdrobindu-se de mal,

Atunci când spaima crudă fiori suflă pin lume,
Când tunetul se poartă vuind din loc în loc,
Când marea frământată s-acopere de spume
Și norii ca talazuri arunc spume de foc,

Îmi place a sta singur pe-o stâncă dărâmată,
S-aud pe maluri vântul cu groază șuierând,
Să văd pe-ntinsul negru furtuna întărtată
	Și cerul fulgerând.

Căci inima mea astfel de jale e muncită
Și plânge cu durere la tine când gândesc,
O! maică, înger dulce! o! maica mea iubită!
Tu, ce-ai zburat din brațe-mi în leagănul ceresc!

Perdut în întuneric sub cerul fără stele,
Lipsit de-a ta ființă ce zace în mormânt,
Eu văd în nori, în valuri, icoana vieții mele
	Și gem cu-a nopței vânt!

Ah! mult amar e ceasul când dorul ce jălește,
Cătând în vremi trecute un suvenir slăvit,
Se-mpiedică în zboru-i și cade, se lovește
De peatra mormântală a celor ce-am iubit!

		*

Cu-a sale pânzi umflate o mică luntrișoară
Pe luciul viu a mărei de vânt se îngâna,
Și sub un cer albastru, ca lebăda ușoară,
	Azi lin se legăna.

Dar vântul crunt, deodată, suflând cu vijelie,
Schimbă a mărei față în munți îngrozitori;
Ș-acum sărmana luntre pe-ntinderea pustie
Zdrobită, se zărește la fulgeri trecători!

Insula Prinkipo, august 1846

Din volumul “Doine și lăcrimiorare”, 1853 

Poezie culeasă din “Doine și lăcrimioare”, V. Alecsandri, Editura pentru literatură, 1967 

La inceputul paginii

         

Lăcrimioare

Multe flori lucesc în lume,
Multe flori mirositoare !
Dar ca voi, mici lăcrimioare,
N-are-n lume nici o floare
Miros dulce, dulce nume!

Voi sunteți lacrimi de îngeri
Pe pământ din cer picate,
Când, prin stele legănate,
A lor suflete curate
Zbor vărsând duioase plângeri.

Sunteți fragede și albe
Ca iubita vieții mele!
Cu voi, scumpe strugurele,
Albe mărgăritărele,
Primăvara-și face salbe.

Dar deodată vântul rece
Fără vreme vă cosește!
Astfel soarta crunt răpește
Tot ce-n lume ne zâmbește...
Floarea pere, viața trece!

Bucovina, 18 februarie - 2 martie 1847

Poezie culeasă din “Doine și lăcrimioare”, V. Alecsandri, Editura pentru literatură, 1967 

La inceputul paginii