In lumea spaimei dainuie parfumul
de flori multicolore peste vai.
Graunti de groaza isi taiara drumul
din lumile nocturnilor calai.
Si pier miresme, pier cu copilandrii
tirati la esafod – de ce? nu stii!
Si casa, si batranii, si puiandrii
Dispar in plina vara, intr-o zi.
Si pe morminte strang albine miere,
si soare se revarsa pe ruini.
In Nord scanteie visurile verii,
pe tarmul grec, albastru marii vin.
Manjita e privirea ta de sange.
Mai poti vedea minunile crescand?
Mai poti zambi, cand vara care plange
iti daruie-al luminii aur bland?
|
