Urarea poetului către copila sa din flori - Robert Burns
Bine-ai venit! Eu, niciodată
De gura lumii cea spurcată,
N-oi fi, cu dragostea-mi curată
Un fariseu,
Și nu roșesc că eu ți-s tată,
Copilul meu!
Leită chipul mamei tale,
Mi te dezmierd cu drag și jale,
Legați de-acu' pe-a vieții cale,
Ca rubedenii;
Iar popii, ducă-se la vale,
În focul gheenii!
Îmi zic stricat și de neam prost,
Și c-am gustat de dulce-n post,
Și clevetesc de tot ce-a fost
Și nu mă lasă;
Le știu povestea pe de rost:
Dar nici că-mi pasă!
Din fericirea-mi de departe
Purcezi, nu din peceți și acte:
De bucurie să ai parte
Și zări senine.
Din ce mai am, ai jumătate:
Tu, numai bine.
Căci, dacă se va-ntoarce zarul
Și iarăși m-o-ncolți amarul,
Îi voi gusta doar eu paharul,
C-așa e jocul!
Pe tine, să te cruțe harul,
Ți-a' fi norocul.
Și nu-ți doresc vreo bogăție,
Decât, la duh, să-mi semeni mie
Și-n rest, cu mama, de nurlie,
Și de cuminte;
Dar pildă la păcat, nu-ți fie
Al tău părinte!
|
