Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă și subțire, durere maiestoasă
În voalurile-i negre de doliu, fastuoasă
Și mândră, o femeie trecu prin fața mea
Cu sprinten mers și zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o și beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin,
Plăcerea ce ucide și vraja care doare.
Un fulger... apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care c-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veșnicie te voi vedea de-acum?
În alte părți, departe! tărziu! sau niciodată!
Căci nu-mi cunoști cărarea, nu știu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu, care știai!
Traducere de Al Philippide
Poezie culeasă din "Poezia ieșeană contemporană", Casa Județeană a creației populare Iași, 1968
À une passante
La rue assourdissante autour de moi hurlait.
Longue, mince, en grand deuil, douleur majestueuse,
Une femme passa, d'une main fastueuse
Soulevant, balançant le feston et l'ourlet;
Agile et noble, avec sa jambe de statue.
Moi, je buvais, crispé comme un extravagant,
Dans son oeil, ciel livide où germe l'ouragan,
La douceur qui fascine et le plaisir qui tue.
Un éclair... puis la nuit! — Fugitive beauté
Dont le regard m'a fait soudainement renaître,
Ne te verrai-je plus que dans l'éternité?
Ailleurs, bien loin d'ici! trop tard! jamais peut-être!
Car j'ignore où tu fuis, tu ne sais où je vais,
Ô toi que j'eusse aimée, ô toi qui le savais!
Din volumul "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993
|
