Ca o respirare slabă, cea mai tristă, cea din urmă
Ce o scoate-n agonie sufletul care se curmă,
Înflorit-a trandafirul din fereastra mea cu soare
Bobocelul cel din urmă, cea din urmă dulce floare.
Eu l-am rupt atunci din glastră și l-am pus într-un pahar
Vrând să-i dau prin apă dulce viață lungă...
În zadar!
Cum e azi, chiar pusă-n apă va muri sărmana floare
Precum sufletu-mi muri-va chiar întinerit la soare.
Dar ducându-mă, un lucru pe pămant eu mai doresc:
Aș voi acestei roze, zile lungi să-i dăruiesc...
Sau de nu, privind pe gânduri cum cad foile-i în șir,
Să am drept tovarăș ultim cel din urmă trandafir.
Octombrie 1881
|
