Sunt cea din urmă născută floare a toamnei.
Am fost legănată în leagănul verii,
am stat de strajă cînd dă să muște vîntul din nord,
îmi arde în roșu obrazul,
odinioară alb.
Sunt ultima floare de toamnă.
Sunt cel mai tînăr copil al primăverii-ngropate.
Să mori cea din urmă – e-atît de ușor;
am văzut lacul minunat de albastru,
am simțit vara moartă răsuflînd sclipitor,
caliciul nu-mi mai poartă altă sămînță decît a sfîrșitului.
Sunt ultima floare de toamnă.
Am văzut universul încremenit al toamnei,
am văzut lumina prietenă a doua inimi depărtate,
e atît de ușor s-o urmezi,
acum voi închide poarta cea de pe urmă.
Sunt ultima floare de toamnă.
|
