Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Stroe Constantin Slătineanu

(1926 - 1993; biografie)

Seceta
Vânt
Magna Mater
Farmec
Vremea, într-al ei mers
Marea
Orbii
Gustave Doré
Sonet I
Sonet II
Sonet III
Rugăciune


         

Seceta

Plânge cântând pădurea bătrână,
Plânge cu plânsu-i sălbatec,
Că viforul cel de jăratec
Urgia din ceruri o mână.

Și văile gem și munții de asemeni,
Că-ncetul cu-ncetul viața le-o fură
Vântul ce urlă, bici de căldură,
Prin stâncile cele de cremeni.

Secat e pământul de atâta blestem,
Secat e și stă ca să ardă,
Doar corbii croncăne-n hoardă
De diavoli, iar vitele gem.

Gem și mor pe câmpii,
Când moartea pândește tot pasul,
Doar corbilor li se aude glasul,
Vestitor de grele urgii.

Troznește pământul și stă ca să crape,
Și cade din ceruri smoală de foc;
Opritu-s-a ziua în loc.
Și soarele arde și nici nu sunt ape

Le suge pământul, flămând le oprește.
Ba chiar porumbul, schelete muncite,
Scârțâie jalnic cu frunze sucite,
Și-i jale în aer, căci moartea pândește.

martie, 1942

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Acești mari poeți mici”

La inceputul paginii

         

Vânt

“O melodie
S-aude, parcă,”
	“Prin vijelie
	Vântul se-ncearcă.”

“Se aude mai bine,
S-aude mai tare.”
	“Speriat de sine
	Vântul tresare.”

“Și crește cu zile
Și crește, m-apasă.”
	“N-ai teamă, copile,
	E vântul prin casă.”

“Acuma se vede
Scheletul, vioara.”
	“Taci, nu mai crede,
	E vântul și moara.”

“Se-apropie, vine,
Strident îi e cântul.”
	“N-auzi tu prea bine;
	E numai vântul.”

“Scheletul ciocnit
Vioara-nsoțește.”
	“E geamul izbit
	De vântul ce crește.”

“El cântă mai tare,
Mai iute-i pierd seama.”
	“O! ți se pare,
	Sunt numai eu, mama.”

“Ah! Chipu-i urât
Se-apropie drept.
	Acum mi-a vârât
	Arcușul în piept.”

Vânt,
Peste mormânt,
Prin cruce,
Se duce,

Și urlă
Prin turlă,
Și-n crengile seci
Se pierde pe veci.

septembrie, 1943

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Acești mari poeți mici”

La inceputul paginii

         

Magna Mater

Pe case cad fulgi și se presară lin,
Așa cum morții cad în mormânt,
Sfârșitul e același, același pământ
Topește și morții și fulgii ce vin.

Dar, în pământ, sămânța-ncolțește,
Zăpada de afară o apără de ger,
Alături de oameni și fulgii ce pier,
Sămânța-n țărână un drum își croiește.

Prin muncă grea și lungă, ea a ieșit din glod.
Acuma e un pai ce apasă greul spic,
Dar până ce nu moare, el nu va fi nimic;
E la sfârșitul vieții. Acuma va da rod.

Și trece un an, și alți fulgi ning,
Și iar pământul de omăt se albește,
Iar din pământ, alt rod va mai crește,
De-apururi, vieți cu vieți în lume, se sting.

decembrie, 1945

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Acești mari poeți mici”

La inceputul paginii

         

Farmec

Când luna se-arată
Îmi ia îndată
Cu sine tot gândul,
Din zări culegându-l

În fiecare seară,
Palidă ceară,
Melancolia sură,
Tiptil mă fură.

La aceeași oră
Mă prind în horă;
Mă iau cu ele
Gândurile grele.

Și nopțile toate,
Spre vieți uitate,
În pleoapele-nchise
Aștern punți de vise.

Las luna oglindă
Tot să mă curpindă,
Și mintea zvâcnind aiurează
Nebună sub snopii de rază.

septembrie, 1946

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Acești mari poeți mici”

La inceputul paginii

         

Vremea, într-al ei mers

Vremea, într-al ei mers,
A șters
Culori și vers.

Petale de flori
Nori,
Plutind ușori,

Soare ce adie,
Glie,
Deal, câmpie,

Zarea senină
Plină
De lumină,

Zori argintii
De zi
Ghicită abii,

Moarte, paradise,
Vise
Întredeschise.

Vremea, într-al ei mers
A șters
Culori și vers.

iunie, 1949

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Acești mari poeți mici”

La inceputul paginii

         

Marea

Ceața așează mării
Vălul de mireasă,
Zarea albicioasă
E dată uitării.

Vântul îi mângâie
Sânul vârfuit,
Vin din nesfârșit.
Valurile-n brâie.

Feciorelnic este
Trupu-i lung și drept,
Suspinând la piept,
Îți cânt o poveste.

Sub alba ei haină,
Astăzi ea e lină,
E sora blajină
Ce vorbește-n taină.

Mâine va fi alta:
Când înamorată,
În talazuri toată,
Strânsă laolaltă,

Cu cel ce o înfruntă
Și în larg se pierde,
În patul ei verde,
Va încinge nuntă.

Pe toți înecații
Va primi la sân,
Amanți de rămân
Prinși în palpitații.

Lubrica ei fire
Se dă nebunește,
Până-și potolește
Setea de iubire.

Apoi iar dantela
Talazului, spumă,
Mângâie în glumă
Catargul și vela.

Trăind muierește,
Când e mai frumoasă:
Ori când e mireasă,
Ori când preacurvește?

februarie, 1952

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Acești mari poeți mici”

La inceputul paginii

         

Orbii

Privirea moartă, pironită-n prag,
Beți de întuneric, clătinând bezne,
Gârbovi se urnesc, rupți de glezne,
Moș după moș, toiag după toiag.

Cu capul în noapte, cu părul rar, zăpadă,
Câte unul, împleticit de o cioată,
Începe a lovi vântul. Cu bățu-n mâini înoată
Și cade ca o zdreanță cel zdrențăros, grămadă.

Și nimeni nu se-oprește, pe cel căzut să-l scoale,
Pentru o para, pe alocuri, se-ncinge-ncăierare,
Mănunchi urlând, bătând la întâmplare,
Lovesc cu bâta-n țeste sau unde-i osul moale.

			* * *

Au mai rămas câțiva când a cântat cocoșul.
Rănile-și numără prin carnea lor nătângă,
Cu ochii morți, ce nu mai pot să plângă,
Ei n-au văzut, dar știu că sângele e roșu.

Inspirată de pânza Orbii de Breughel
decembrie, 1953

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Acești mari poeți mici”

La inceputul paginii

         

Gustave Doré

Prin smolita noapte trec împerechiate
Năluciri de umbre, prinse-n ceața serii,
Dorurile-n drumul spre eternitate...
Priveghează-n boltă stelele, puzderii.

Sclipesc fantomatic din cleștar palate,
Ca stropiți de lună au înflorit merii...
Aripi de lumină, ochi de nestemate
Duhurile celor logodiți durerii.

În ademenirea cerului străin,
Chipuri zămislite tainic, nefiresc,
Războind canonul Visului Divin

Depănând un farmec rece și ocult,
Pentru veșnicie singure-și trăiesc
Viața-nchipuită, moartă de demult.

aprilie, 1956

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Acești mari poeți mici”

La inceputul paginii

         

Sonet I

             Lui Vasile Voiculescu... sau poate prietenului nostru comun
             Marele Will


Iubirea mea acvila care plutea-n azur
Am repezit spre tine vrând inima să-ți fur
Am înălțat catargul speranțelor deșarte
Vrând să străbat oceanul de nori ce ne desparte

Eu ecuatorul veșnic ce bântuie furtuna
Spre tine pol magnetic mai rece decât luna
Ce-nghieți lumina caldă a razelor de soare
Mi-am revărsat iubire deprinsă doar să zboare.

Căzu închiciurată cu aripa de ghiață
Dar fiindcă ce e veșnic tot veșnic are viață,
Ea, răstignită-n ceruri, trăsnită la pământ,
Uitând de-a ei menire și de blestemu-i sfânt,
Întruchipată-n șarpe cu bale verzi și spumă
Din inima mea mușcă și sufletu-mi sugrumă.

aprilie, 1964

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Acești mari poeți mici”

La inceputul paginii

         

Sonet II

          Lui Vasile Voiculescu... sau poate prietenului nostru comun
          Marele Will


Când cei ce o să caute în buchii și hrisoave
Lung fluviul vieții mele cel fără de ostroave
Vor desfășa-n sicriul ce-acuma eu îngrop
Iubirea fără margini, iubirea fără scop.
De pruncucidere doar tu vei fi învinuită
Putea-voi oare-atunci, nevrednică iubită
Să spun că nu din vina-ți este nepotrivire
Între-o privire caldă și-o înghiețată fire
Într-o perfectă formă și-un suflet prea deșert.
Ori că tu n-ai vină, pentru că eu te iert
Că nu poți pân' la naștere tu pruncii ca să-i porți
Că-n vise zămislite ei imediat sunt morți...

Îmi voi întoarce vorba cea neadevărată
Cei îngeri grămătici de judecată...
De-i adevăr ce spus-ai și nu sunt doar povești
De ce te-nchini la dânsa, de ce o mai iubești.

aprilie 1964

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Acești mari poeți mici”

La inceputul paginii

         

Sonet III

          Lui Vasile Voiculescu... sau poate prietenului nostru comun
          Marele Will

De arzi în mine ochii, eu tot te voi privi,
Iar soarele iubirii va face noaptea zi
Și inima din carne vei izbândi să smulgi
Doar chipul tău din suflet nu poți ca să-l alungi.
Zadarnic fierul roșu ori sabia se-ncearcă
Să despletească un caer ce-i înnodat de Parcă.
Firul e mai subțire ca cel țesut de-omidă,
Dar pâsla-i de imagini a izbutit să-nchidă
Ca-ntr-o răsferecată ocniță de sare
Pe tine, Euterpe... Și e cu mult mai tare
Ca piatra sau oțelul. Fiindcă e vis divin.
Deci smulge-mi ochi și brațe și inima de chin
Și poți să-mi sfârteci trupul de vrei în zeci de mii...
În fiece frântură... în totul tu vei fi.

aprilie 1964

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Acești mari poeți mici”

La inceputul paginii

         

Rugăciune

Urc spre lumina Ta nesfârșită scară,
Către a Ta veșnicie trepte șubrede sui...
Din când în când zgârie trupul câte un cui,
Mâinile bătucite greu lutul îmi cară.

Între pământ și cer nu mă plâng nimănui.
Gerul nu mă oprește, nici jarul din vară.
Nu știu de unde vin, din ce tărâm, ce țară...
Cine mi-a dat puterea? ce datorez și cui?

Cât mai am de urcat? Sfârșitul este unde?
Nor plumburiu capătul depărtat îmi ascunde,
Nădejdile-mi pier, în vijelia păgână.

Când privești spre mine singur sunt, părăsit,
De când mă tot muncesc, mă zbat! Cum n-am murit?
Cât mă tem să nu cad... Ia-mă, Doamne, de mână!
decembrie, 1979

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Acești mari poeți mici”

La inceputul paginii