Pe voluptatea care rotunji frumosul pântec,
încât e prins în piatra - vecinic cântec -
se reazimă acuma prăfuite tufe de urzici...
Din rănile frumoasei coapse ies furnici...
Iubirea a creat această mică și subtilă gură
pe care dalta a sculptat-o în căldură...
Acum, în al iubirii cald și dulce leagăn,
își face plasa „cap de mort”, păros păiangăn.
A fost creată fruntea într-o lungă meditație
din care n-a lipsit o voluptuoasă grație:
ideea fecundată de eterna frumusețe...
Din acest gând cuprins în suprafețe
și ros de ploi, de geruri și de gârle,
ies gușteri, scolopendre și șopârle.
Din volumul „Capricii - Cartea cosmică”, 1929
|
