Spre vad - Ion Păun-Pincio

Prin apele durerei ufletul ţi-l porţi
Şi plângi ca un copil, dorind să ieşi la vad:
Înduioşare ceri şi milă de la morţi
Şi uiţi că-s adâncimi ce vecinic nu mai scad...

Văzând c-o lacrimă n-ai smuls de nicăieri,
De propriul tău plâns te îndoieşti... şi prinzi
În tain-a te jeli de vechile dureri
Şi negrei morţi, cu vremea, sufletul ţi-l vinzi...