E-o noapte udă, grea, te-neci afară,
Prin ceață - obosite, roșii, fără zare -
Ard, afumate, triste felinare,
Ca într-o crâșmă umedă, murdară.
Prin măhălăli mai neagră noaptea pare...
Șivoaie-n case triste inundară -
S-auzi tușind o tuse-n sec, amară -
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.
Ca Edgar Poe, mă reîntorc spre casă,
Ori ca Verlaine, topit de băutură -
Și-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.
Apoi, cu pași de-o nostimă măsură,
Prin întunerec bâjbâiesc prin casă,
Și cad, recad, și nu mai tac din gură.
Românul literar, București, tom VI, nr 1, 7 ianuarie 1907, p 9
Din volumul „Plumb”, 1916
|
