Dragostea-i ceva așa de smerit!
Îmi fac mâinile căuc în aer;
Acolo n-o aflu
Și nici în desfătarea prietenei mele
Și nici în păsări cântătoare.
Tulbure umblu, părăsit.
Pierdutu-mi-am drumul.
Dragostea nu-i, cum spun unii,
Nici în ochii femeii, albaștri ori cenușii
Nici în sărutări furate sau dăruite.
Dragoste, țip, află-mă
Răsucindu-mă în fel de fel de greșuri;
Desfășură-ți părul aspru și rece,
Umărul de bulb și bulboane
Și apoi, târfă nătângă, lovește în mine, ia-mi văzul!
Traducere de Ion Caraion
|
